ICCJ. Decizia nr. 1240/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1240/2011
Dosar nr. 7782/2/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, str. T. conform deciziei civile nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, a fost anulată dispoziţia nr. 2990 din 24 mai 2004, prin care Municipiul Bucureşti prin Primarul General a respins notificarea acesteia de restituire a terenului arătat, în natură sau prin echivalent şi a fost obligat Municipiul Bucureşti la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în speţă.
Prin sentinţa nr. 1320 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. şi a obligat pârâta să procedeze la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, str. T. conform deciziei civile nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sentinţa civilă nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4282 din 02 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, iar în baza acesteia Primarul Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia din 05 decembrie 2008 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafaţă de 216,00 m.p., situat în Bucureşti, str. T., în favoarea reclamantei.
Instanţa de fond a constatat că, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005 precum şi faptul că în speţă drepturile la despăgubiri sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a acestei sentinţe, fără să se ajungă la soluţionarea cererii reclamantei, a fost de natură să o vatăme în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea acestui titlu.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că pârâtă nu a transmis dosarul evaluatorului nici până la data soluţionării în fond a cauzei, respectiv 16 martie 2010, deşi fusese înregistrat, după afirmaţiile din întâmpinare, la data de 15 iulie 2009 la mai puţin de 8 luni, astfel că, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de stabilire a dreptului la despăgubiri, fără ca reclamanta să primească efectiv titlul de despăgubiri, nu reprezintă un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele şi formulând următoarele critici de netemeinicie a sentinţei:
- în mod greşit instanţa de fond a considerat că în cazul în care drepturile la despăgubiri sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (4)-(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul urmând a fi trimis direct evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare;
- în mod eronat prima instanţă a reţinut că în speţă cererea reclamantei de acordarea a titlului de despăgubire nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, deoarece dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 iulie 2009;
- instanţa de fond în mod greşit a obligat Comisia Centrală direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ignorând etapele administrative ce trebuiesc parcurse potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi care se finalizează cu emiterea deciziei.
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Întrucât prin sentinţa civilă nr. 608 A din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 4282 din 2 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost anulată dispoziţia din 24 mai 2004 prin care Primarul General al Municipiului Bucureşti a respins notificarea reclamantei de restituire a terenului în natură sau prin echivalent, Municipiul Bucureşti fiind obligat la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, str. T., s-a emis o nouă dispoziţie cu din 5 decembrie 2008 de către Primarul Municipiului Bucureşti prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, în favoarea reclamantei.
Dosarul aferent noii dispoziţii cu din 5 decembrie 2008 prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, str. T., în favoarea reclamantei, a fost înaintat Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 44805/CC din 15 iulie 2009, cu aproximativ o lună de zile anterior datei introducerii acţiunii de către intimata-reclamantă la 11 august 2009.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond în considerentele sentinţei, astfel cum corect susţine recurenta pârâtă, chiar dacă dreptul la despăgubiri este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire al reclamantei urmând etapele procedurii administrative, în soluţionarea sa trebuind a fi respectată şi Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care stabileşte ordinea de soluţionare în funcţie de data înregistrării dosarului.
Deci, dosarul nu poate fi înaintat direct la evaluator, astfel cum în mod eronat reţine prima instanţă, ci el trebuie să parcurgă procedura administrativă ce conţine toate etapele ce compun această procedură şi în plus soluţionarea lui trebuie să se facă cu respectarea deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea înregistrării lui.
Or, cum dosarul vizând pe intimata-reclamantă cu nr. 44805/CC a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei la 15 iulie 2009, la numai o lună de zile aceasta formulând acţiunea de chemare în judecată, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că procedura administrativă nu a fost parcursă într-un termen rezonabil şi a obligat-o pe recurenta-pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Astfel, cum corect susţine recurenta-pârâtă, prin obligarea Comisiei Centrale la soluţionarea unor dosare abia înregistrate la Secretariatul Comisiei se aduce atingere drepturilor celorlalte persoane care au dosare deja înregistrate respectiv din anul 2005 şi care urmează în prezent etapele procedurii administrative.
Este adevărat că dreptul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent s-a dispus printr-o hotărâre a instanţei, definitivă şi irevocabilă la 2 mai 2006, dar nu trebuie să ignorăm faptul că înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei din 5 decembrie 2008 la Secretariatul Comisiei Centrale s-a făcut la 15 iulie 2009, dată în funcţie de care este nedrept să fie considerată în culpă recurenta-pârâtă pentru nerezolvarea dosarului într-un termen rezonabil.
Înalta Curte, apreciază că intimata reclamantă a formulat prematur cererea de obligare a recurentei-pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, considerent pentru care recursul se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. pen., iar ca o consecinţă sentinţa instanţei de fond va fi modificată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 1310 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată ca prematur introdusă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
