ICCJ. Decizia nr. 131/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 131/2011
Dosar nr. 1518/59/2007
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 318 pronunţată în data de 4 decembrie 2007, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere Bucureşti.
Totodată, a obligat pârâtul să elibereze pe seama reclamantului autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de mediator şi a respins în rest acţiunea precizată pe excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa curţi reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin acţiunea precizată reclamantul N.N. a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Mediere Bucureşti solicitând ca acesta din urmă să fie obligat la emiterea documentului justificativ prin care să-l autorizeze în mod expres (post factum) pentru desfăşurarea activităţii de mediator, conform Legii nr. 192/2006 precum şi obligarea la înscrierea în Tabloul mediatorilor autorizaţi, în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 27/2003 şi a Legii nr. 192/2006.
În, motivarea acţiunii, reclamantul arată că în vederea autorizării sale pentru desfăşurări activităţii de mediator a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7, art. 8 şi art. 72 din Legea nr. 192/2006 şi art. 39 şi art. 40 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi şi conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 termenul de soluţionare este de 30 de z de la data înregistrării.
A mai arătat ca pârâtul, Consiliul de Mediere nu i-a comunicat niciun răspuns la cererea sa, deşi au trecut mai mult de 30 de zile de la data înregistrării cererii sale, drept pentru care a formulat prezenta acţiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul de Mediere a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă pentru că nu este autoritate a administraţiei publice şi nu-i sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 27/2003 şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, excepţii respinse potrivit încheierii de şedinţă din data de 4 decembrie 2007.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru că în România nu se practică profesia de mediator în condiţiile Legii 192/2006, neexistând încă tabloul mediatorilor autorizaţi.
La termenul de judecată din 4 decembrie 2007, instanţa a invocat excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind cererea de înscrierea pe tabloul mediatorilor.
A mai reţinut prima instanţă că potrivit art. 42 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de mediere, dispune că acest consiliu analizează cererile depuse în ultimele 30 de zile şi hotărârea se comunică solicitantului în scris. Cu toate că reclamantul a formulat cererea către pârât la data de 7 septembrie 2007, conform dovezii de primire depuse la dosar, şi a anexat toate documentele prevăzute la art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006 şi respectiv cele enumerate la art. 40 alin. (1) lit. a)-h) din Regulament, pârâtul nu a soluţionat cererea nici până în prezent ceea ce constituie o vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cererea pentru înscrierea reclamantului pe tabloul mediatorilor autorizaţi, instanţa a constat că reclamantul nu a formulat o asemenea solicitare la pârât, astfel că nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins-o respinge pe excepţia inadmisibilităţii.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul de mediere în prezenta cauză,instanţa a constat că este o autoritate publică ce desfăşoară o activitate publică potrivit legii în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins această excepţie.
împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
A precizat recurentul în motivele de recurs că în mod eronat prima instanţă a reţinut faptul că reclamantul a depus la Consiliul de Mediere toate documentele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 192/2006, şi astfel să-i fie recunoscute drepturile prevăzute de lege.
Consiliul de Mediere, nu era obligat să soluţioneze în termen de 30 de zile cererea reclamantului prin care acesta solicita să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006.
Recursul este fondat şi va fi admis.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 318/2007, Curtea de Apel Timişoara, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul N.N. şi a obligat pe pârât să elibereze reclamantului autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de mediator.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pe art. 7 (referitor la îndeplinirea procedurii prealabile) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, aceasta a fost îndeplinită conform actelor anexate şi depuse la fila 4 a dosarului de fond.
Pentru fondul pricinii, deasemenea, prima instanţă a considerat că reclamantul nu a formulat cerere pentru înscrierea sa în tabloul mediatorilor şi astfel nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât s-a respins acţiunea precizată pe excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.
Din ansamblul probator admis şi administrat, rezultă fără posibilitate de tăgadă că, Consiliul de Mediere nu este autoritate a Administraţiei publice şi astfel nu-i sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2003. Este un organism autonom care are personalitate juridică şi a fost înfiinţat în temeiul Legii nr. 192/2006, acest consiliu având atribuţii expres prevăzute de art. 20 din Legea nr. 192/2006.
Că este aşa rezultă şi din faptul că acest organism îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare din venituri proprii, pe când organele administraţiei publice le acoperă din fonduri publice.
Profesia de mediator nu se practică conform Legii nr. 192/2006, astfel încât reclamantul-intimat nu poate solicita instanţa de contencios administrativ înscrierea sa în tabloul mediatorilor, pentru că el nu a solicitat acest lucru Consiliului de Mediere, ci doar a cerut constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 192/2006.
Autorizaţia se consideră acordată dacă autoritatea nu răspunde solicitării în termen legal.
O.U.G. nr. 27/2003 se referă la situaţiile în care o persoană solicită autorizarea şi nu îndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege.
Autorizarea mediatorilor se face în mai multe etape prevăzute de Legea nr. 192/2006 şi după îndeplinirea condiţiilor, persoana în cauză poate trimite Consiliului în vederea înscrierii în tabloul mediatorilor autorizaţi, o serie de acte de asemenea prevăzute de aceeaşi lege conform art. 39 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.
Din probele administrate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că intimatul-reclamant s-a adresat Consiliului de Mediere cu o cerere prin care solicită să se constate că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, el nesolicitând recunoaşterea dreptului de a fi mediator, astfel cum a cerut în instanţă.
Deasemenea, din actele depuse, se desprinde cu claritate concluzia că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 196/2007 pentru ca dreptul său să-i poată fi recunoscut de instanţă.
El este absolvent al unui program postuniversitar de nivel master, program care nu a fost avizat de Consiliul de Mediere, fapt care conduce la concluzia că nu îndeplineşte o condiţie expres prevăzut de Legea nr. 192/2006.
Nu pot fi aplicabile nici dispoziţiile aprobării tacite prevăzută de O.U.G. nr. 27/2003, întrucât autorizarea în profesia de mediator, presupune o evaluare a conţinutului programei de formare şi nu doar constatarea depunerii unor documente.
Pentru toate aceste considerente mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul declarat de Consiliul de Mediere este întemeiat şi va fi admis.
Se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamantul N.N., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere Bucureşti împotriva sentinţei nr. 318 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal .
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1317/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
