ICCJ. Decizia nr. 1325/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1325/2011
Dosar nr. 6263/2/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să-i acorde gradul profesional de ofiţer de poliţie din anul absolvirii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” prin emiterea unei dispoziţii în acest sens şi obligarea pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata sumei de 5000 Euro, reprezentând daune morale, urmare a faptului că, prin vădita rea-credinţă a acestor autorităţi publice de a-i acorda gradul profesional conform studiilor absolvite, nu a primit salariul de ofiţer, a cheltuit bani pentru a susţine nişte examene nelegale, i s-a cauzat stres, o stare de total disconfort psihic şi a fost pus pe o poziţie de inferioritate faţă de ceilalţi absolvenţi ai Academiei de Poliţie, care şi-au primit gradul corespunzător după promovarea examenului de licenţă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
În primul rând, acest pârât consideră că, de la data de 1 iulie 2007, începe să curgă termenul în care persoana în discuţie avea posibilitatea de a investi instanţa de judecată competentă cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată.
Pe de o parte, pârâtul mai sus indicat apreciază că devin incidente prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care temeiul juridic al acţiunii este reprezentat de Legea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, dacă se consideră că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor susţine că, în opinia reclamantului, luna iulie 2007 (când a susţinut examenul de licenţă la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”) reprezintă data săvârşirii faptei de discriminare, situaţie în care termenul de prescripţie de 3 ani în care acesta putea introduce acţiunea a expirat.
Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicita respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea existentă la dosar, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicita respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În plus, pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a avut aceleaşi concluzii ca şi ceilalţi pârâţi.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2010, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată, având în vedere art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport de care termenul de 6 luni curge de la comunicare.
De asemenea, instanţa a luat în considerare şi răspunsul emis de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor la plângerea administrativă prealabilă, comunicat reclamantului la data de 7 aprilie 2010, dar şi data înregistrării acţiunii la 13 iulie 2010.
În plus, la acelaşi termen de judecată, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, având în vedere respectarea principiului contradictorialităţii.
Prin sentinţa nr. 3949 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantului, a obligat pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti să acorde reclamantului gradul de subinspector de poliţie de la data absolvirii şi obţinerii diplomei de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv iulie 2007, şi să-i plătească drepturile salariale aferente pe ultimii 3 ani calculaţi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi a respins cererea de daune morale, ca nedovedită.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în perioada anilor 2002 – 2007, reclamantul a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, la forma de învăţământ frecvenţă redusă, în profilul Ştiinţe juridice, specializarea Drept, a susţinut examenul de licenţă la aceeaşi instituţie de învăţământ superior în sesiunea iulie 2007 şi a obţinut media 9,00.
Prima instanţă a considerat că drepturile substanţiale ale reclamantului trebuie verificate în raport de momentul absolvirii (iulie 2007) , potrivit principiului „tempus regit actum” .
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, absolvenţilor instituţiilor de învăţământ de profil ale Ministerului Administraţiei şi Internelor li se acordă grade profesionale şi sunt încadraţi în structurile de poliţie cu perioade de stagiu.
În plus, curtea de apel a apreciat că prezintă relevanţă juridică pentru speţa de faţă alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit căruia la absolvirea Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a Ministerului Administraţiei şi Internelor, poliţistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.
Totodată, prima instanţă a menţionat ca text aplicabil în materie art. 20 din H.G. nr. 294 din 21 martie 2007.
În temeiul alin. (1) al articolului anterior arătat, pentru motivarea profesională a agenţilor de poliţie /subofiţerilor cu rezultate profesionale foarte bune se instituie modalitatea admiterii în Academie la ciclul studiilor universitare de licenţă prin metoda „la alegere”, în conformitate cu criteriile de selecţie stabilite de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pe baza metodologiei prevăzute la art. 14 alin. (1).
Alineatul (3) al aceluiaşi articol precizează că se înmatriculează în anul I, cursuri cu frecvenţă redusă candidaţii admişi.
De asemenea, a fost amintit alin. (4) al articolului mai sus individualizat potrivit căruia, la absolvirea Academiei, studenţii care promovează examenul de licenţă primesc primul grad de ofiţer odată cu promoţia care finalizează studiile la forma de învăţământ la zi.
În raport de toate aceste texte normative, prima instanţă a constatat că reclamantului trebuia să i se acorde gradul de subinspector de poliţie din data absolvirii şi obţinerii diplomei de licenţă în iulie 2007, astfel că era îndreptăţit la plata drepturilor salariale aferente pe ultimii 3 ani, calculaţi de la data rămânerii definitive a sentinţei de faţă, ca restanţe salariale neprescrise.
Referitor la acordarea daunelor morale, curtea de apel a constatat că aceste despăgubiri nu au fost probate sub aspectul naturii lor juridice şi al cuantumului solicitat.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au fost promovate în termen legal recursuri de către pârâţi.
Recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat casarea sentinţei pentru încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea căii sale de atac, recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor reiterează excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând aplicabilitatea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că data de la care începe să curgă termenul în care intimatul-reclamant avea posibilitatea să introducă prezenta acţiunea era cea a absolvirii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar nu data comunicării adresei nr. 291.098 din 7 aprilie 2010.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor susţine că prima instanţă a acordat în mod nelegal drepturile salariale, în condiţiile în care, în acţiune, nu au fost solicitate aceste sume.
Pe de altă parte, acelaşi recurent a precizat ca temeiuri juridice ale temeiniciei susţinerilor sale prevederile Ordinului M.A.I. nr. S/II/3642 din 15 septembrie 2008 (prin care agentul de poliţie A.V.M. a fost trecut în corpul ofiţerilor cu gradul profesional de subinspector de poliţie, beneficiind de la aceeaşi dată de drepturile băneşti aferente), ale art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002.
În opinia acestui recurent, având în vedere art. 19 din Legea nr. 360/2002, existenţa studiilor superioare este o condiţie necesară însă nu şi suficientă pentru ca un agent de poliţie să fie încadrat în corpul ofiţerilor.
În plus, recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat şi art. 9 alin. (2) din aceeaşi reglementare, Ordinul M.A.I. nr. 665 din 28 noiembrie 2008 [art. 9 şi art. 42 alin. (1)].
În alt registru de idei, recurenţii Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Aceşti recurenţi au făcut pe fondul cauzei apărări similare cu recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ.,Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor, după cum se va arăta în continuare.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că, în mod corect, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
În speţă, răspunsul dat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor reclamantului la plângerea prealabilă a fost comunicat la data de 7 aprilie 2010 (fila 39 dosar fond), iar acţiunea de faţă a fost înregistrată la instanţa de contencios administrativ la 13 iulie 2010.
În consecinţă, termenul legal de 6 luni a fost respectat, iar excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată.
În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., respectiv atunci când instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, ceea ce atrage modificarea hotărârii judecătoreşti.
În cauza de faţă,curtea de apel a acordat drepturi salariale restante, în condiţiile în care acţiunea nu a cuprins o asemenea pretenţie a reclamantului.
Prin urmare, această situaţie vizează cazul de ultra petita.
Pe de altă parte, se cere a arăta că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât sentinţa este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii .
Cu alte cuvinte, este vorba despre încălcarea legii de drept material.
Mai precis, instanţa de fond a aplicat norme juridice care nu sunt aplicabile în speţă.
Pe fond, nu trebuie ignorat art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, care precizează că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare au dreptul să participe la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţer vacante.
Astfel, trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie se face prin concurs şi nu din oficiu.
Aşa cum s-a menţionat anterior, a fost emis Ordinul M.A.I. nr. S/II/3641 din 15 septembrie 2008, prin care intimatul-reclamant a fost trecut în corpul ofiţerilor de poliţie cu gradul profesional de subinspector, ca urmare a concursului organizat în data de 11 iulie 2008 pentru trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – curs de frecvenţă redusă.
În plus, art. 19 din Legea nr. 360/2002 arată că gradele profesionale se acordă în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.
După cum susţin recurenţii-pârâţi, din acest text normativ rezultă că existenţa studiilor superioare reprezintă o condiţie necesară, însă, nu şi suficientă pentru ca un agent de poliţie să fie încadrat în corpul ofiţerilor.
În acest sens, amintim art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi, cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau ai altor instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Expresia „pot proveni” implică inexistenţa unei obligaţii imperative pentru conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor de a reglementa condiţiile în care agenţii de poliţie, cu studii superioare, pot trece în corpul ofiţerilor, cu luarea în considerare a mai multor factori de natură financiară şi a necesităţilor impuse în mod limitativ de funcţiile existente.
De altfel, art. 9 din Ordinul M.A.I, nr. 665/2008 arată că trecerea agenţilor de poliţie, subofiţerilor şi maiştrilor militari în corpul ofiţerilor se face prin concurs de ocupare a posturilor vacante prevăzute cu funcţii de ofiţer, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63.
În consecinţă, este nefondată pretenţia reclamantului ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să procedeze la trecerea acestuia în corpul ofiţerilor începând cu data absolvirii studiilor superioare, în contextul în care persoana fizică respectivă a promovat concursul organizat la 11 iulie 2008.
Aşadar, în raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursurilor, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 3949 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1321/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1327/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
