ICCJ. Decizia nr. 1334/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1334/2011
Dosar nr. 221/112/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Direcţia Apelor Someş Tisa şi Administraţia Naţională „Apele Române”, să se dispună reîncadrarea sa în funcţia de director coordonator şi plata drepturilor salariale din data de 14 decembrie 2009 şi până la momentul punerii în fapt a hotărârii tribunalului, motivând că apreciază măsura luată ca fiind nelegală.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin sentinţa civilă nr. 903/2010, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, invocând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Reclamantul M.I.A. a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Cluj, arătând că şi-a exercitat atribuţiile în forma hibridă reglementată de O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 pe baza contractului de management, că în baza dispoziţiilor art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 şi a dispoziţiilor art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009 contractul de management este asimilat contractului individual de muncă şi, ca atare, urmează a-i fi aplicate dispoziţiile privitoare la raporturile de muncă şi nu cele referitoare la raporturile de serviciu şi prin raportare la prevederile art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 1394/2009.
Pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin întâmpinarea formulată, subsecvent extinderii acţiunii de către reclamant şi împotriva sa, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii justificată de lipsa plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta Administraţia Naţională „Apele Române”, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, învederând că în raport de actul administrativ contestat şi de emitentul acestuia Ministerul Mediului apare ca nejustificată excepţia necompetenţei materiale şi întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte.
Prin sentinţa civilă nr. 277/2010 din 28 iunie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamantul M.I.A. în ceea ce priveşte, acţiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâţii Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Direcţia Apelor Someş Tisa, Administraţia Naţională „Apele Române” şi extinsă împotriva pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor, având ca obiect anularea Ordinul nr. 1394 din 22 octombrie 2009 emis de Ministerul Mediului;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Administraţia Naţională „Apele Române”;
- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.I.A. în contradictoriu cu pârâţii Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Direcţia Apelor Someş Tisa, Administraţia Naţională „Apele Române” şi extinsă împotriva pârâtului Ministerului Mediului şi Pădurilor, având ca obiect anularea Ordinul nr. 1394 din 22 octombrie 2009 emis de Ministerul Mediului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamant în considerarea calităţii subiectului actului atacat, respectiv a destinatarului acestuia, instanţa a reţinut că în cauză criteriul instituit de legiuitor în determinarea instanţei competente pentru actele administrative este cel al emitentului actului, respectiv a poziţionării autorităţii publice, precum şi faptul că trimiterile realizate la existenţa unui contract de management care ar atrage aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 nu sunt de natură a înlătura caracterul de act administrativ al ordinului nr. 1394 din 22 octombrie 2009, act atacat în prezenta procedură, distinct de domeniul în care acesta îşi produce efectele.
Instanţa a apreciat că argumentele evidenţiate confirmă că excepţia invocată nu este întemeiată, astfel că în temeiul art. 137 şi 158 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, invocată de reclamantul M.I.A.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive s-a reţinut că aceasta a fost examinată în subsidiar având în vedere natura acestei excepţii, însă analizând raporturile de drept materiale existente între reclamant şi pârâtă, precum şi modalitatea de organizare a structurilor din cadrul sistemului de gospodărire a apelor, instanţa a apreciat că excepţia apare ca nefiind întemeiată, deoarece justificarea legitimării calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte pe pârâta Administraţia Naţională Apele Române a fost realizată în considerarea entităţilor investite cu punerea în executare a dispoziţiilor din actul administrativ atacat.
Instanţa a reţinut că analiza excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor din perspectiva dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 relevă că aceasta este întemeiată.
Promovarea acţiunii fără parcurgerea procedurii prealabile, respectiv cu ignorarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, confirmă temeinicia excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, astfel că instanţa a admis această excepţie şi, în consecinţă, a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, reţinându-se că excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de către curtea de apel este întemeiată.
Se mai arată că, în conformitate cu art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data încheierii contratului de management, dar şi în conformitate cu art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, aflată în vigoare la data emiterii Ordinului nr. l394/2009 prin care a fost eliberat din funcţie recurentul-reclamant, „Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă şi conferă titularului vechime în muncă şi în specialitate”.
Recurentul arată că funcţionarilor publici li se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/2009, iar personalului contractual (din care a făcut parte) i se aplică dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - C. muncii şi că la art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 1394/2009, care constituie actul în baza căruia a încetat contractul de management al acestuia, se prevede fără niciun echivoc: „În perioada de preaviz Administraţia Naţională Apele Române va pune în aplicare prevederile din Legea nr. 53/2003 - C. muncii cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la concediere şi preaviz”.
Se apreciază de către recurent că, deşi prin contractul de management încheiat între părţi se prevede că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a litigiilor izvorâte din contract, această clauză nu produce efecte, fiind contrară normelor legale imperative sus-citate.
Recurentul apreciază că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată şi admisă de către instanţa de fond, este neîntemeiată, pentru că în speţa de faţă procedura prealabilă nu este necesară şi având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci doar pe excepţii, consideră că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre judecarea fondului.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată critica adusă sentinţei recurate, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a respins în mod corect excepţia necompetenţei materiale invocate de reclamant, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie sferei contenciosului administrativ, reţinând faptul că trimiterile reclamantului, realizate la existenţa unui contract de management care ar atrage aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 53/2003, nu sunt de natură a înlătura caracterul de act administrativ al ordinului atacat.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorităţii emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie de exercitare a acţiunii.
Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însăşi dreptul la acţiune în contencios administrativ.
În situaţia în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancţiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerinţă obligatorie, astfel că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, este întemeiată.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 277/2010 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1368/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
