ICCJ. Decizia nr. 1361/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1361/2011
Dosar nr. 7872/2/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea executării Deciziei nr. 8 din 17 august 2010, emisă de aceasta, până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare.
In motivarea acţiunii s-a arătat că o echipă de auditori publici externi ai Curţii de Conturi ai României au efectuat în perioada 10 mai 2010-02 iulie 2010 auditul financiar al contului de execuţie pe anul 2009 la A.P.I.A., în urma căruia au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, ce au fost consemnate detaliat în Procesul-verbal de constatare mai sus menţionat la entitatea controlată.
Ulterior în baza Procesului-verbal de constatare nr. 21761 din 06 iulie 2010 a fost emisă Decizia nr. 8 din 17 august 2010 prin care au fost valorificate constatările cuprinse în procesul verbal de constatare.
Împotriva deciziei a cărei suspendare se solicită, A.P.I.A. a formulat contestaţie, soluţionată prin încheierea nr. 31 din 12 octombrie 2010 de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, în sensul respingerii acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4871 din 3 decembrie 2010 a respins ca nefondată cererea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că prin cererea depusă reclamanta nu a demonstrat cazul bine justificat, în speţă nu a indicat îndoieli serioase de nelegalitate a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010, rezumându-se a prezenta aspecte de fapt care în opinia sa nu ar mai justifica în prezent Decizia Curţii de Conturi.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a demonstrat o îndoială serioasă asupra legalităţii actului atacat, ci a încercat să prezinte o varietate de fapte care fac indescifrabil adevăratul sens al măsurilor dispuse de A.P.I.A., la acest stadiu.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. , solicitând casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, respectiv dispunerea suspendării executării dispoziţiilor Deciziei nr. 8 din 17 august 2010.
În motivarea căii de atac se arată că A.P.I.A. a respectat condiţia impusă de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi prin înscrisul depus la dosar, însoţit de dovada comunicării acestuia autorităţii pârâte, justifică a fi sesizat autoritatea emitentă cu o plângere împotriva actului administrativ, apreciind profund netemeinic actul administrativ unilateral prin care a solicitat revocarea în parte a deciziei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, obligaţie impusă de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Se mai arată că pe baza înscrisurilor ataşate la dosar, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond putea constata pe deplin îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirea de către recurentul-reclamant a unor „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
A mai susţinut recurenta că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestui act administrativ este întemeiată şi pentru considerentul prevenirii unei pagube iminente, astfel cum termenul de pagubă iminentă a fost definit în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, respectiv „un prejudiciu material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost argumentată în mod corect reţinându-se că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Cu privire la condiţia îndoielii serioase asupra legalităţii actului, se reţine că prin cererea dedusă judecăţii reclamanta nu a demonstrat cazul bine justificat, neindicând îndoieli serioase de nelegalitate a Deciziei nr. 8/2010.
Recurenta-reclamantă îşi motivează cererea de suspendare tocmai pe faptul că orice demers de recuperare a sumelor considerate de Curtea de Conturi printr-o decizie executorie ca fiind plătite în mod nejustificat „ar aduce atingere drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici din cadrul instituţiei înainte ca instanţa competentă să se pronunţe asupra acestor măsuri şi consecinţele acestor măsuri pot fi extrem de grave pentru buna funcţionare a instituţiei", ar putea fi eliminate prin suspendarea actului administrativ de către instanţa de judecată încercând să omită astfel faptul că actul administrativ este emis în regim de putere publică şi se bucură de prezumţia de legalitate.
Aşadar, nu se poate solicita suspendarea unui act administrativ presupus vătămător fără să se demonstreze în ce constă prejudiciul şi totodată iminenţa producerii acestuia.
Existenţa „cazului bine justificat"nu presupune invocarea unor motive de nelegalitate, întrucât o asemenea cerinţă şi interpretare, ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Or, instanţa învestită cu o cerere de suspendare nu este competentă să analizeze motivele de nelegalitate ale actului administrativ, ci doar să verifice dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative cazul bine justificat şi paguba iminentă.
De asemenea, recurenta-reclamantă nu a probat în nici un fel paguba iminentă pe care ar suferi-o în cazul conformării deciziei contestate şi nici nu a indicat care sunt împrejurările de fapt care ar justifica temeinic admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ emanat de la Departamentul III din cadrul Curţii de Conturi a României.
Pe de altă parte, aşa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a prezentat doar unele aspecte de ordin general, fără să circumstanţieze în concret starea de fapt temeinic justificată şi eventuala paguba iminentă, fără putinţă a fi reparată, care i-ar provoca-o punerea în executare a deciziei contestate.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond Decizia nr. 8 din 17 august 2010 a Departamentului III se bucură de prezumţia de legalitate şi produce efecte juridice de plin drept atât timp cât nu a fost anulată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României sau de către instanţa de contencios administrativ competentă.
Raportat la aceste împrejurări se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului atacat.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. , va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 4871 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1423/2011. Contencios → |
|---|
