ICCJ. Decizia nr. 1439/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1439/2011
Dosar nr. 9607/2/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4260 pronunţată în data de 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională a îmbunătăţirilor Funciare R.A, în contradictoriu cu parata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 219 din 25 august 2010, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunţarea sentinţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă reclamanta Administraţia Naţională a îmbunătăţirilor Funciare R.A, a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 219 din 25 august 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală, în urma întocmirii Raportului de inspecţie fiscală nr. 35924 din 19 august 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
In susţinerea cererii, reclamanta arată, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte formularea unei contestaţii împotriva deciziei, cât şi în ceea ce priveşte cazul temeinic justificat şi paguba iminentă, având în vedere că echipa de control nu şi-a întemeiat constatările pe actele normative in vigoare si pe înscrisuri doveditoare, bazându-se pe interpretări personale neîntemeiate.
In ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a arătat că prejudiciul material viitor şi previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcţionare a Administraţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare RA şi, în consecinţă, imposibilitatea realizării scopului pentru care aceasta a fost înfiinţată prin HG nr. 1309/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare.
Se susţine în acest sens că Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare RA este persoana juridica de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare, cu statut de regie autonoma, care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară şi a fost înfiinţată în scopul realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare stabilite prin Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004.
A mai susţinut reclamata că executarea măsurilor dispuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar avea un impact negativ asupra funcţionării Administraţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare RA, întrucât suma reprezentând obligaţiile suplimentare de plată la bugetul statului este în valoare totală de 27.126.470 lei (inclusiv majorările de întârziere), ceea ce înseamnă 15% din bugetul Administraţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare RA pe un an de zile.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A arătat instanţa că în situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."
Pornind de la aceste principii, instanţa a reţinut că reclamanta a invocat, atât în contestaţia administrativă, cât şi în faţa instanţei de judecată, faptul că în ceea ce priveşte contestarea TVA in suma de 12.491.662 lei (pentru perioada 01 februarie 2007 - 31 august 2008), plus majorări de întârziere în sumă de 11.906.426 lei, reclamanta invocă contrarietatea încadrării activităţii desfăşurate de Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare SA de către echipa de control în raport cu concluziile echipei de control care a verificat luna ianuarie 2007, existând diferenţe de interpretare a legislaţiei de către cele două echipe de control.
Fără a antama fondul, instanţa a mai arătat că ,în contextul în care se invocă reţinerea eronată a unor sume care au fost achitate la bugetul de stat, faptul că nu se datorează anumite contribuţii, contrarietatea încadrării activităţii desfăşurate de Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare SA de către echipa de control în raport cu concluziile echipei de control care a verificat luna ianuarie 2007, existând diferenţe de interpretare a legislaţiei de către cele două echipe de control, faptul că sumele contestate a fi venituri suplimentare şi cheltuieli nedeductibile, care conduc la creşterea impozitului pe profit au fost preluate de procesul-verbal nr. 3443 din 15 aprilie 2009 încheiate de Curtea de Conturi, sume ce au fost contestate sau soluţionate între timp, iar pe de altă parte, se contestă pentru fiecare sucursală teritorială în parte caracterul nedeductibil a unor categorii de cheltuieli, toate aceste aspecte constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea deciziei contestate, în concordanţă cu principiile la care face referire Recomandarea nr. R 89 adoptată de Comitetul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei.
Împotriva sentinţei sus-menţionată a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de administrare Fiscală, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii fără de care o instanţă de judecată nu poate suspenda actul administrativ în litigiu.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Suspendarea unui act administrativ este o procedură pusă la dispoziţia instanţei de judecată pentru fi respectat principiul legalităţii. Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei prevede o protecţie jurisdicţională provizorie, tocmai pentru a se preveni prin executarea actelor administrativ un prejudiciu ireparabil.
Referitor la condiţiile exprese impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 se reţin următoarele:
Reclamanta are de plătit ca urmare a Deciziei nr. 219/2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 35924/2010, sume mari de bani, ea invocând contrarietatea încadrării activităţii desfăşurate de către organele de control care au verificat luna ianuarie 2007, existând diferenţe de interpretare a legislaţiei de către cele 2 echipe de control.
O serie de sume imputate intimatei au fost contestate sau chiar s-au dat soluţii prin procese-verbale ale Curţii de Conturi, deci nu mai pot intra în discuţie, întrucât sunt reţinute eronat şi vărsate la bugetul de stat.
Sunt aspecte care fără a antama fondul, conduc la o îndoială puternică în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative contestate şi susţin cazul bine justificat impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Deasemenea, se susţine şi paguba iminentă, întrucât prejudiciul este mare şi previzibil prin executarea sumelor care conduce la imposibilitatea realizării scopului pentru care Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare RA a fost înfiinţată.
Desigur, virarea la buget a sumei de 27.126.470 lei este fără dubiu de natură să ducă la oprirea activităţii intimatei-reclamante.
Prin urmare, avându-se în vedere aceste considerente, se apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile imperative de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 4260 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1509/2011. Contencios → |
|---|
