ICCJ. Decizia nr. 1423/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1423/2011
Dosar nr.113/105/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere faptul că obiectul litigiului îl reprezintă obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi a A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, să-i răspundă la dresa din 09 septembrie 2009 şi să-i plătească, în termen de 20 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de contencios, 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 165 din 09 februarie 2007 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, cu dobânda BNR de la data stabilită de instanţă până la data plăţii efective.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin Legea nr. 290/2003 şi HG nr. 1120/2006, Curtea de apel a constatat că soluţionarea cauzei este în competenţa Tribunalului Prahova, secţia comercială, completele specializate de contencios administrativ.
Tribunalul Prahova, prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2010, a admis excepţia ridicată din oficiu de instanţă, privind lipsa competenţei materiale, a constatat conflictul negative de competenţă, şi, suspendând judecarea cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea conflictului negative de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că nu are competenţa de a soluţiona acţiunea reclamantei deoarece, conform OUG nr. 25/2007, plata despăgubirilor este în sarcina A.N.R.P. , astfel că atribuţia de plată nu mai aparţine unei instituţii la nivel judeţean.
Concluzionând, tribunalul a constatat că obiectul cererii îl reprezintă refuzul de rezolvare de către o autoritate centrală a unei cereri referitoare la un drept al petentei, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul de punere în executare a unui act administrativ care, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 este asimilată refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere.
Potrivit art. 6 alin. (7) din OUG nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti. (...) Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile iniţiale, deciziile de invalidare şi cele prin care se soluţionează contestaţiile se comunică beneficiarilor şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. In baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătoreşti definitive, Direcţia economică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor efectuează plata compensaţiilor băneşti."
De asemenea, art. 352 alin. (6) din HG nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 astfel cum a fost modificată prin HG nr. 1277/2007 prevede că „Deciziile se comunică petenţilor şi comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul."
Din dispoziţiile arătate rezultă că, prin instituirea competenţei tribunalului, secţia de contencios administrativ, norma specială derogă de la regulile generale stabilite atât prin art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd în cazul actelor autorităţilor şi instituţiilor centrale o competenţă în primă instanţă în favoarea curţii de apel.
Se constată că actele normative enunţate nu cuprind dispoziţii exprese cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor prin care, partea, nemulţumită de întârzierea nejustificată a autorităţii centrale de a pune în executare deciziile de plată, solicită obligarea acesteia la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actele administrative emise.
Insă, aplicând regula de interpretare prin analogie şi având în vedere că intenţia legiuitorului este de a asigura o competenţă unitară de soluţionare a cauzelor generate de Legea nr. 9/1998, se apreciază că şi în cazul cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata compensaţiilor băneşti competenţa de soluţionare aparţine tot tribunalului.
Pentru considerentele expuse, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.A.M. şi pe Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1361/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1430/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
