ICCJ. Decizia nr. 1349/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1349/2011
Dosar nr. 9685/2/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.P.D. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007 (faţă de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007 (faţă de nivelul din luna martie 2007) şi cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007 (faţă de nivelul din luna septembrie 2007); plata dobânzilor legale [calculate conform art. 3 alin. (3) din OG nr. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plăţii]; indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie) începând cu momentul naşterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 şi până în momentul efectuării plăţii efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării; efectuarea menţiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al membrului de sindicat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei române şi că în anul 2007 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de OG nr. 6/07 şi OG nr. 10/07, constatându-se existenţa unei situaţii de discriminare între poliţişti şi celelalte categorii de bugetari, în favoarea cărora Guvernul României a emis trei ordonanţe prin care au fost acordate majorări salariale începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Prin sentinţa nr. 2784 din 9 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
S-a reţinut, în esenţă, de Curtea de Apel Bucureşti, că dispoziţiile art. 2 din OG nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/07, menţionează în mod expres că se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/ 1999, republicată.
Or, reclamantul a fost numit în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi nu în temeiul Legii nr. 188/1999.
A mai reţinut Curtea că dispoziţiile OG nr. 10/2007 vizează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar şi a personalului prevăzut în anexele la Legea nr. 154/1998 nu şi salarizarea funcţionarilor publici cu statut special.
Împotriva sentinţei nr. 2784 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex" în calitate de reprezentant al membrului de sindicat L.P.D.
In motivele de recurs se arată că interpretarea instanţei de fond conform căreia poliţiştii sunt excluşi de la indexarea salariilor pe motiv că aceştia sunt încadraţi în baza Legii nr. 360/2002 şi nu în temeiul Legii nr. 188/1999 contravin dispoziţiilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor care prevăd că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speţă OG nr. 6/2007, modificată de Legea nr. 232/2007.
Dispoziţiile art. 42 din OG nr. 38/2003 nu sunt aplicabile în speţă dar reprezintă un exemplu tipic de normă de trimitere.
Pe de altă parte, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 6/2007 şi OG nr. 38/2003 şi nu pe dispoziţiile OG nr. 137/2000, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Atunci când a făcut trimitere la dispoziţiile OG nr. 137/2000 nu s-a invocat faptul că reclamantul ar fi fost discriminat de către legiuitor prin emiterea unor acte normative şi nu a solicitat să se anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative.
Dimpotrivă, reclamantul a invocat faptul că în procesul de aplicare a legii, organele administraţiei publice pârâte au produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000 prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale.
S-a solicitat admiterea recursului şi admiterea cererii reclamantului.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul este angajat al I.G.P.R. şi este salarizat potrivit OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi s-a adresat instanţei de fond considerându-se discriminat prin neacordarea unor majorări salariale ce au fost acordate începând cu anul 2007 funcţionarilor publici sau personalului contractual din sectorul bugetar.
Într-adevăr, prin OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici au fost acordate, începând cu 01 ianuarie 2007 majorări salariale, în etape, actul normativ vizând funcţionarii publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999.
Pentru personalul contractual din sectorul bugetar a fost adoptată OG nr. 10/2007 care prevedea creşteri salariale începând cu 1 ianuarie 2007.
Insă, nu se poate invoca o discriminare a reclamantului în raport cu aceste categorii de salariaţi pentru că nu suntem în prezenta unei discriminări.
Mai întâi, că şi poliţiştii - funcţionari publici cu statut special au beneficiat de creşteri salariale începând cu 01 ianuarie 2007 prin Legea nr. 491/2006 de aprobare a OG nr. 57/2006 pentru modificarea OG nr. 38/2003 deoarece au fost majoraţi coeficienţii de ierarhizare pentru funcţiile îndeplinite.
Pe de altă parte, actele normative invocate vizează alte categorii de salariaţi din sectorul bugetar, respectiv funcţionarii publici sau personalul contractual şi astfel aceste dispoziţii nu pot fi extinse la alte categorii cum ar fi şi funcţionarii cu statut special, chiar dacă ar exista o normă de trimitere în legea de salarizare a poliţiştilor pentru că legiuitorul a ales să acorde majorările salariale diferenţiat pe categoriile de personal din instituţiile publice.
În procesul de aplicare a acestor dispoziţii, organele administraţiei publice, în cadrul cărora există diferite categorii de personal salariat (personal contractual, funcţionari publici sau funcţionari publici cu statut special) nu se poate spune că produc discriminări, dacă dispoziţiile legale sunt diferite pentru aceste categorii de salariaţi.
Chiar dacă referirile la OG nr. 37/2000 sunt numai incidentale, în speţă nu suntem în prezenta unei discriminări pentru că statele dispun de marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate, iar în cauză, majorările salariale au fost acordate, începând cu 1 ianuarie 2007, diferenţiat în raport de statutul fiecărei categorii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex" în calitate de reprezentant al membrului de Sindicat - L.P.D. împotriva sentinţei nr. 2784 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1286/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1356/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
