ICCJ. Decizia nr. 1387/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 17 septembrie 2009, Fundația S.F.B. din comuna I., județul Sibiu, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului să-i acorde scutiri la plata dobânzilor și penalităților calculate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat din perioada 2004-2009.
La data de 19 aprilie 2010 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde cererii ce i-a fost adresată la 16 septembrie 2009 prin care fundația învedera situația sumelor restante la bugetul asigurărilor sociale de stat și cerea aprobarea scutirii de plată pentru 191.436 RON.
Prin sentința civilă nr. 1838 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul a răspuns cererii reclamantei prin adresa din 26 februarie 2010 prin care i-a comunicat aprobarea pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale datorate pentru o perioadă de maximum 6 luni.
împotriva sentinței a declarat recurs Fundația S.D.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că soluția pronunțată este greșită, întrucât pârâtul a refuzat să soluționeze favorabil cererea privind scutirea de plata penalităților de întârziere, iar instanța nu a manifestat rol activ, în sensul de a solicita actele ce au stat la baza respingerii solicitării formulate de fundație.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
în cauză, pârâtul a răspuns solicitării reclamantei, comunicându-i că, în măsura în care îndeplinește condițiile legale, poate beneficia doar de amânarea la plată a obligațiilor fiscale accesorii.
în aceste împrejurări, faptul că pârâtul nu a aprobat cererea fundației de scutire la plată nu reprezintă un refuz nejustificat, în înțelesul Legii contenciosului administrativ. împrejurarea că răspunsul nu o mulțumește pe reclamantă pentru că nu i-a soluționat favorabil cererea nu poate fi încadrat ca refuz nejustificat, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale.
în raport de cele expuse mai sus, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1393/2011. Contencios → |
|---|
