ICCJ. Decizia nr. 1393/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 11 din 06 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul M.M., având ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 970 din 21 ianuarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 172 și urm. C. proc. fisc., acțiunea vizând modalitatea de distribuire a unei creanțe fiscale, constând în contribuție de asigurări sociale, dobânzi, majorări de întârziere și penalități, în raport de care competența soluționării cererii nu aparține instanței de contencios administrativ, ci judecătoriei.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.M., invocând nelegalitatea soluției și solicitând a se constata că Tribunalul Timiș este instanța competentă material, întrucât acțiunea privește și desființarea adresei din 11 mai 2009 prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș i-a anulat calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, la data de 21 ianuarie 2009, pârâta a emis decizia prin care a stabilit în sarcina reclamantului, în calitate de asigurat al sistemului public de pensii un debit în sumă de 12.676,0635 RON, reprezentând contribuție de asigurări sociale, dobânzi și majorări de întârziere și penalități, obligații de plată restante calculate pentru perioada 01 aprilie 2001-31 decembrie 2008.
Ulterior, la solicitarea reclamantului, pârâta i-a comunicat cu adresa din 11 februarie 2009 că au fost operate plățile efectuate în contul debitului, ultima fiind la 28 ianuarie 2009.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 08 aprilie 2009, reclamantul M.M. a contestat exclusiv modul de distribuire a sumei de 4.000 RON achitată în contul debitului la 28 ianuarie 2009, după comunicarea deciziei din 2009, învederând că suma a fost depusă pentru stingerea creanței principale, nu și a accesoriilor, astfel cum a procedat pârâta.
Astfel cum a reținut Curtea de Apel Timișoara, soluționând conflictul negativ de competență, reclamantul a contestat doar aspectele formale ale executării, nu și fondul titlului de creanță fiscală, astfel încât nu este aplicabilă procedura prevăzută la art. 205 și urm. C. proc. fisc.
Decizia emisă de pârâtă, fiind un act juridic de executare, contestarea executării ei atrage, potrivit art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., competența judecătoriei ca instanță de executare.
în cazul contestării executării silite ce se realizează în baza unui titlu executor fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De altfel, soluționând recursul în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 14 din 05 februarie 2007, obligatorie, că judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea îi revine competența să judece contestația împotriva actelor și măsurilor de executare dispuse de organul de executare fiscală.
în raport de cele expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1387/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1291/2011. Contencios → |
|---|
