ICCJ. Decizia nr. 1509/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1509/2011
Dosar nr. 3545/90/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Piteşti, secţia de contencios administrativ, la data de 23 octombrie2009, reclamantul P.A. a solicitat să se constate nulitatea deciziei nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director executiv la A.P.I.A. - Centrul judeţean Vâlcea, reintegrarea în funcţia publică avută anterior şi plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, prin Decizia nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al A.P.I.A., a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director executiv la A.P.I.A. - Centrul judeţean Vâlcea, act administrativ emis în temeiul OUG nr. 37/2009, şi declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale. In consecinţă, a susţinut reclamantul, Decizia nr. 631/2009 este nelegală, fiind emisă în temeiul unui act administrativ neconstituţional.
S-a mai arătat, de asemenea, că este neconstituţional şi art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009, prin care se stipulează că funcţiile publice, specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, sunt şi rămân desfiinţate.
La data de 20 noiembrie 2009 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) a depus întâmpinare invocând excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei a Tribunalului Vâlcea şi excepţia inadmisibilităţii cererii, deoarece nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. Pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin Sentinţa nr. 489 din 09 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
La această instanţă, la data de 14 mai 2010 P.A. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti la care avea dreptul, pe perioada eliberării funcţiei şi până la reintegrarea efectivă şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 20.000 lei, invocând stresul şi umilinţa la care a fost supus.
Prin sentinţa nr. 123/F-Cont din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de P.A. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, înainte de a se adresa instanţei, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Or, în prezenta cauză, reclamantul P.A. a îndeplinit tardiv procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile legale sus citate.
Astfel, din actele dosarului rezultă că reclamantul a primit Decizia atacată la data de 30 aprilie 2009, şi s-a adresat pârâtei cu plângerea prealabilă la data de 15 octombrie2009, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că plângerea prealabilă a fost efectuată peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât prevederile art. 9 alin. (4) din aceiaşi lege precizează expres că, în situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23 octombrie 2009, reclamantul P.A., prevalându-se de Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale a României prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, precum şi de dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a solicitat: anularea actului administrativ Decizia nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Vâlcea); repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate prin reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti la care avea dreptul pe perioada eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă şi obligarea precum şi obligarea la daune morale în sumă de 20.000 lei şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
In mod nelegal prima instanţă, prin sentinţa recurată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a procedat, pe acest temei, la respingerea acţiunii reclamantului (pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu alte cuvinte pentru lipsa plângerii prealabile).
Sunt aplicabile, în litigiul dedus judecăţii, dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că „In situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză (cum este cazul în speţă - n.n.), acţiunea [care potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative - n.n] poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I". In aceste condiţii, este indiscutabil că, utilizând sintagma „direct la instanţa de contencios administrativ competentă", legiuitorul a înţeles să deroge de la dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ care reglementează obligativitatea procedurii prealabile, condiţiile de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - ce se cer a fi întrunite cumulativ – fiind existenţa unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă care sunt vătămătoare ale unui drept sau unui interes legitim al unei persoane şi introducerea acţiunii în contencios administrativ într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cele două condiţii, mai sus menţionate, sunt întrunite în cauză, astfel că înalta Curte reţine că în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului, pentru lipsa plângerii administrative prealabile.
În raport cu cele mai sus arătate, constatând că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată fără a se judeca fondul pricinii, se va dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamantul P.A., casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei nr. 123 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1439/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1516/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
