ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 152/2011
Dosar nr. 325/46/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal,prin sentinţa nr. 80/F-CONT pronunţată în data de 30 aprilie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.T.S. şi B.O.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe pârâtă să emită decizie în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamanţilor.
Totodată,a respins capătul de acţiune referitor la plata penalităţilor şi a amenzii solicitate.
Pentru a se pronunţa astfel, prim instanţă,a reţinut,aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamanţii B.T.S. şi B.O.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Bucureşti, obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 290/2005 emisă de SC H.E. SA Bucureşti, iar, în caz contrar, obligarea la plata unei penalităţi de 300 lei/zi întârziere şi la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economice/ zi de întârziere a preşedintelui pârâtei.
în motivarea acţiunii, au arătat că, sunt moştenitori ai autorului B.C.G. pentru o suprafaţă de teren de 31.576 mp, suprafaţă ce le-a fost recunoscută prin Decizia nr. 290/2005 emisă de SC H.E. SA şi stabilită în contul acestei suprafeţe despăgubire în bani, sens în care a fost emisă Dispoziţia din 6 iulie 2005 care a fost predată pârâtei în 2 august 2006, în vederea emiterii deciziei privind cuantumul despăgubirilor acordate.
Deşi, s-a adresat pârâtei pentru rezolvarea în termen rezonabil a cererii sale aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor legale trecând peste 48 de luni de la înaintarea cererii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.C.S.D. Bucureşti,a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată pe considerentul că actul normativ care reglementează procedura acordării despăgubirilor pentru imobilul teren menţionat în Decizia emisă de instituţia notificată prevede parcurgerea mai multor etape, respectiv etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale, etapa evaluării, după care dosarul va fi transmis evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar procedura se va finaliza prin emiterea de către comisie a deciziei conţinând titlu de despăgubiri şi valorificarea acestuia titlu, în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.
în ceea ce priveşte capătul doi al acţiunii reclamanţilor, pârâta a solicitat respingerea acestuia ca nedovedit în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, dar şi a legăturii cauzale dintre prejudiciu şi fapta pârâtei, precum şi vinovăţia acesteia.
La prezenta cauză s-a ataşat dosarul nr. 498/46/2010, existând litispendenţă între cele două cauzei, fiind întrunite condiţiile art. 164 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, procedura administrativă de soluţionare a acestor dosare presupune parcurgerea mai multor etape, respectiv transmiterea şi înregistrarea dosarelor, analiza dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale, sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării în care, dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului desemnat, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri şi valorificarea acestuia în condiţiile prevăzute de art. 26 din OUG nr. 81/2007, referitor la valorificarea titlurilor de despăgubire.
A mai susţinut prima instanţă că, în speţă, Comisia a parcurs etapele preliminare ale acestei proceduri, dar, reclamanţii au solicitat obligarea acesteia la respectarea tocmai a ultimei etape, respectiv a emiterii deciziei de despăgubire, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o până în prezent, deşi cauza a fost înaintată acesteia cu proces-verbal din 2 august 2006, ceea ce justificată afirmaţia reclamanţilor vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 29 din actul normativ ce reglementează această materie.
Instanţa în ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor referitoare la acordarea penalităţilor de 300 lei/zi de întârziere şi a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere conducătorului instituţiei pârâte, a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit că prin întârzierea reclamată a suferit un prejudiciu material, dar şi pentru faptul că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor pentru care există raţiunea acordării unor astfel de daune, respectiv necesitatea constrângerii debitorului care persistă prin neexecutarea obligaţiei la care este obligat.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Se precizează în recurs că prima instanţă nu a reţinut aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri, susţinând în mod eronat că nu s-au respectat prevederile art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru acest motiv, Curtea de Apel ar fi greşit soluţia pronunţată, situaţie care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform Deciziei nr. 290/2005 s-a propus acordarea pentru reclamanţi de măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001 pentru un imobil dinjudeţul Vâlcea şi teren.
Desigur, procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede mai multe etape care trebuie parcurse pentru soluţionarea unor astfel de dosar. Este fără putinţă de tăgadă că primele etape au fost parcurse de către Comisie, dar nu s-a emis încă Decizia, deşi cauza a fost primită la această autoritate publică încă din anul 2006, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea pe acest aspect.
Referitor la plata penalităţilor şi a amenzii pentru conducătorul unităţii, s-a motivat temeinic de către Curtea de Apel că prin această întârziere nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material pe care l-ar fi suferit reclamanţii.
Deasemenea, trebuie subliniat că sentinţa recurată nu este motivată pe dispoziţiile art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ci doar se face trimitere la actul normativ care reglementează acordarea acestor măsuri reparatorii din Legea nr. 10/2001, art. 29.
Fără posibilitate de tăgadă, Curtea de Apel a constatat atunci când a pronunţat hotărârea judecătorească că nu a fost respectat termenul rezonabil, fapt pentru care s-a şi dispus emiterea deciziei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de C.C.S.D., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 80/F-CONT din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2011. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 153/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
