ICCJ. Decizia nr. 146/2011. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 146/2011
Dosar nr. 4432/1/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 570 pronunţată în data de 2 februarie 2010,a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C. ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamanta S.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C. a solicitat anularea Deciziei Preşedintelui A.N.C. nr. 154 din 3 martie 2009 privind identificarea pieţelor relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programare de televiziune şi radiodifuziune, ca netemeinică şi nelegală.
Totodată,în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea deciziei atacate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Precizează reclamanta ca aceste servicii publice reprezintă servicii free to air" servicii ale căror cost nu este suportat de utilizatorii finali. Tarifele pentru transmisia acestor programe fiind subvenţionate integral din alocaţii de la bugetul de stat, utilizatorii finali nu plătesc pentru recepţionarea conţinutului programelor audiovizuale. Practic, nu exista o relaţie directă între subscrisa, în calitate de furnizor de servicii de difuzare a serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune şi utilizatorii finali, prestarea serviciilor făcându-se către cei doi radiodifuzori publici - S.R.R. si S.R.TV.
Prin întâmpinarea formulată pârâta A.N.A.R.C. a solicitat respingerea ca neîntemeiată atât a cererii de suspendare cât şi a acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2009 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei Preşedintelui A.N.C. nr. 154/2009.
Curtea a reţinut că Decizia prin care autoritatea pârâtă a identificat pieţele relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic a fost emisă în deplină concordanţă cu normele exprese din legislaţia naţională (OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002) şi Recomandarea Comisiei Europene 2007/879/CE privind pieţele relevante de produse şi servicii din sectorul comunicaţiilor electronice ce pot face obiectul unei reglementări ex ante „în conformitate cu Directiva 2002 /21/CE a Parlamentului European, arătând în continuare că:
Reclamanta critică Decizia atacată pentru nerespectarea celor trei criterii necesare identificării unei pieţe relevante, în principal cu referire la existenţa unei bariere de ordin legal la intrarea pe piaţă.
Reclamanta mai arată că actul administrativ atacat este lipsit de obiect şi finalitate, în raport de prevederile-cadru, ce stabilesc ca obiectivul fiecărei intervenţii de reglementare ex ante este, în ultimă instanţă, de a genera beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea pieţelor cu amănuntul în pieţe competitive, asigurând durabilitatea acestora.
A mai susţinut instanţa că utilizatorii finali ai acestor servicii, nu sunt afectaţi în nici un fel,odată ce tarifele pentru transmisia programelor publice sunt acoperite integral din alocaţii de la bugetul de stat.
Aşadar, plecând de la rolul pe care îl are A.N.A.R.C., acela de a lua măsuri în vederea promovării concurenţei, prin prevenirea comportamentelor anticoncurenţiale, împrejurarea că utilizatorul final are acces la programele de radio şi televiziune fără plata unui abonament, este lipsită de relevanţă în cauză. Mai mult, se reţine totuşi că potrivit dispoziţiilor HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, persoanele fizice cu domiciliul în România sunt obligate la plata taxei pentru serviciile publice de televiziune şi radiodifuziune.
în fine arată instanţa, în acelaşi sens este şi poziţia Consiliului Concurenţei, care prin punctul său de vedere cu 5349 din 5 noiembrie 2008, înregistrat de autoritatea pârâtă A.N.A.R.C. cu 34694 din 10 noiembrie 2008 a arătat că o creştere a tarifelor pentru aceste servicii nu va avea nici un impact asupra volumului cererii, ci se va reflecta în creşterea sumelor alocate de la bugetul statului, ca urmare a solicitării radiodifuzorilor publici de majorare a fondurilor acordate în acest scop.
împotriva acestei sentinţe,în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.N.R. S.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii. Se motivează recursul prin aceea că prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de Recomandarea nr. 2007/879/CA pentru a clarifica segmentul de piaţă al furnizării de servicii de transmitere de programe audiovizuale publice drept piaţă relevantă specifică.
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a Recomandării nr. 2007/879/CE şi a dispoziţiilor HG nr. 977/2003, cu ignorarea cadrului legal, reţinând condiţiile îndeplinite conform Recomandării nr. 2007/879/CE.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând motivele de recurs, ansamblul probator administrat şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recurenta deţine licenţa de difuzare pe cale radioelectrică a serviciilor publice de radiodifuziune sonoră şi televiziune. Conform acestei licenţe S.N.R. SA Bucureşti a dobândit dreptul de a utiliza frecvenţa radio asigurând transmisia iniţială în format analogic a serviciilor publice de programe audiovizuale. Deci S.N.R. SA Bucureşti este singurul furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice care au dreptul să transmită servicii publice de televiziune şi radiodifuziune utilizând propriile sisteme radioelectrice terestre.
Recurenta-reclamantă critică actul administrativ atacat – Decizia Preşedintelui A.N.C. nr. 154/2009 pentru nerespectarea celor 3 criterii necesare pieţelor relevante. Dispoziţiile Recomandării Comisiei Europene nr. 2007/879/CE, privind aceste pieţe, impun autorităţilor naţionale de reglementări, ca la identificarea noilor pieţe relevante să asigure îndeplinirea unor condiţii, pe care însă din probatoriile administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurenta-reclamantă nu le-a îndeplinit.
Desigur, recurenta are monopol absolut pe piaţa serviciilor de transmisie în format analogic şi este îndeplinit criteriul barierei legale la intrarea pe piaţă, în privinţa celorlalţi furnizori care nu au drept stabilit de lege şi nici resurse necesare.
Se invocă în motivele de recurs şi faptul că actul atacat (Decizia) nu are obiect şi finalitate în raport de prevederile cadru, însă se poate observa că utilizatorii finali ai acestor servicii nu sunt afectaţi atâta vreme cât tarifele sunt acoperite din alocaţii de la bugetul de stat.
Corect prima instanţă a reţinut că actul administrativ în litigiu prin care intimata-pârâtă a identificat pieţele relevante ale serviciilor de transmise în format analogic, este legală faţă de dispoziţiile OUG nr. 79/2002, Legea nr. 591/2002 şi Recomandarea nr. 2007/789/CE.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de S.N.R. SA Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 570 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
