ICCJ. Decizia nr. 143/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 143/2011

Dosar nr. 1204/44/2009

Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1204/44/2009 la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.R. a chemat în judecată pârâtele A.F.P. Galaţi şi D.G.F.P. Galaţi prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 114 din 20 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Galaţi şi a deciziei nr. 34 din 22 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Galaţi, cu motivarea, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 27 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003, simpla apreciere ori bănuială, nemotivată, a organului de control nefiind suficientă în alternarea răspunderii solidare.

Prin sentinţa nr. 22 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea deciziei nr. 114 din 20 octombrie 2008 emisă de pârâta A.F.P. Galaţi (exonerând astfel reclamanta de răspunderea solidară) şi a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtei D.G.F.P. Galaţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.

S-a arătat, prin considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond, că, în cauză, deşi A.F.P. Galaţi şi-a întemeiat Decizia pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu s-a făcut nici-o dovadă în sensul provocării insolvabilităţii cu rea-credinţă de către reclamantă, între vânzarea unor bunuri şi starea de insolvenţă a debitoarei nu a fost stabilit nici-un raport de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât insolvenţă acesteia s-a constatat la 9 septembrie 2009 iar vânzările au fost făcute cu trei ani mai devreme. Mai mult, prima instanţă a reţinut că, în litigiu, nu au fost dovedite în niciun chip intenţiile frauduloase ale reclamantei şi cu atât mai puţin reaua sa credinţă. Or, în lipsa relei credinţe ca element esenţial al angajării răspunderii solidare în condiţiile art. 27 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal, măsura dispusă de pârâta A.F.P. Galaţi este vădit lipsită de suport legal.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta A.F.P. Galaţi prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta B.R. S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind prezentate de către organul emitent al deciziei contestate de reclamantă argumentele şi dovezile privitoare la reaua credinţă a debitoarei, care a înstrăinat activele societăţii cu scopul de a face imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin sustragerea bunurilor de la executarea silită.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin Decizia nr. 114 din data de 20 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Galaţi s-a decis, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) şi art. 28 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, angajarea răspunderii persoanei fizice B.R., în solidar cu debitoarea SC S.S. SRL Galaţi, pentru suma totală de 900.799 lei. S-a arătat, în motivarea acestei decizii, că împotriva SC S.S. SRL Galaţi a fost începută executarea silită pentru recuperarea unei creanţe bugetare în sumă de 900.799 lei, că măsurile de executare silită nu au putut continua prin extinderea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile întrucât cea mai mare parte dintre acestea au fost înstrăinate cu rea credinţă în timpul desfăşurării inspecţiei fiscale şi că insolvabilitatea debitorului a fost provocată de asociatul societăţii B.R., care a înstrăinat cu rea credinţă bunurile societăţii comerciale.

Contestaţia formulată de B.R. împotriva Deciziei nr. 114 din data de 20 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Galaţi a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 34 din 22 decembrie 2008 emisă de şeful A.F.P. Galaţi.

Incontestabil, prin deciziile emise de organul administrativ fiscal mai sus arătate şi atacate de reclamanta B.R. în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se reţine, fără echivoc, ca situaţie juridică şi de fapt, că debitorul principal, ţinut în solidar să răspundă alături de reclamantă este SC S.S. SRL Galaţi. În aceste condiţii, prima instanţă, în baza dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. care consacră rolul activ al judecătorului, precum şi a prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză şi a societăţii debitoare SC S.S. SRL Galaţi. Participarea procesuală, în litigiu, a societăţii comerciale menţionate se impune, datorită specificului răspunderii juridice solidare, fiind evident că efectele juridice ale hotărârii judecătoreşti, prin care se soluţionează irevocabil acţiunea reclamantei, se răsfrâng şi asupra situaţiei juridice a debitorului principal.

Aşa fiind, având în vedere art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 313 C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului declarat de pârâta A.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 22 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 22 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 143/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs