ICCJ. Decizia nr. 1630/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1630/2011
Dosar nr. 1205/39/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 1205/39/2009 la Curtea de Apel Suceava, reclamantul B.A a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Ordinul Ministrului Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 209 din 27 aprilie 2009, care i-a fost comunicat la data de 4 mai 2009, prin care a fost eliberat din funcţie în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
în motivarea cererii a arătat ca are calitatea de funcţionar public, fiind numit în funcţia de director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Suceava, prin Ordinul Ministrului nr. 317 din 9 iunie 2005, emis în urma concursului organizat la data de 2 şi 3 iunie 2005 de către A.N.F.P., iar prin Ordinul atacat a fost eliberat din funcţie în temeiul dispoziţiilor O.U.G. 37/2009.
A precizat reclamantul că O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. publicată în M. Of. nr. 158 din 6 noiembrie 1009.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ca prescris capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 209/2009 şi în subsidiar ca neîntemeiată.
în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii a arătat că în primul rând reclamantul a solicitat anularea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care a fost abrogat, iar în al doilea rând că reclamantul nu a făcut dovada plângerii prealabile nefiind depusă la sediul instituţiei vreo cerere de revocare a Ordinului nr. 209/2009.
De asemenea, a invocat şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune întrucât în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 cererea ar fi trebuit introdusă în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă. Dacă autoritatea publică nu a fost sesizată cu o plângere prealabilă aceste dispoziţii trebuie interpretate în sensul că acţiunea în anularea unui act administrativ trebuie introdusă în termen de 6 luni de la comunicarea actului administrativ. Cum reclamantul a arătat în acţiune că actul administrativ atacat i-a fost comunicat la data de 4 mai 2009 ultima zi în care se putea introduce acţiunea era 4 noiembrie 2009, iar cererea a fost formulată la 5 noiembrie 2009, astfel că este tardivă.
Pe fondul cauzei a arătat că acţiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul nu arată motivele de nelegalitate anterioare sau concomitente cu emiterea Ordinului nr. 209/2009, invocând doar motive de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009, care de altfel este şi abrogată. A mai arătat că desfiinţarea postului de director executiv a intervenit în temeiul legii, autoritatea publică nefiind implicată în procesul de desfiinţarea a postului respectiv.
c) Precizarea acţiunii
La data de 15 februarie 2010, reclamantul a formulat precizări la acţiune solicitând anularea Ordinului nr. 209/2009, comunicat la data de 4 mai 2009, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de numire în funcţia publică de director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Suceava precum şi la plata diferenţei de drepturi salariale pe perioada 24 mai 2009 şi până la repunerea efectivă pe acest post.
A arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de 1 an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României. Alineatul 5 al articolului respectiv dispune că acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei proceduri administrative.
A mai arătat că cererea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ şi a fost depusă în termenul de 6 luni, cu scrisoare recomandată.
d) Sentinţa şi motivarea primei instanţe
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 103 din 26 aprilie 2010 a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional; a admis excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi, în consecinţă : a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, având ca obiect anularea Ordinului nr. 209 din 27 aprilie 2009 şi a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că termenul de 6 luni curge de la data comunicării actului, respectiv de la data de 4 mai 2009, ceea ce înseamnă că el s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2009.
potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe luni se sfârşesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare însă potrivit dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., „actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc împlinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
în speţă, acţiunea reclamantului a fost trimisă instanţei prin poştă la data de 2 noiembrie 2010, astfel încât excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de către pârât este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei plângerii prealabile, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată.
A reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
Deşi această excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte că a formulat plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege.
Apărarea reclamantului referitoare la faptul că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, plângerea poate fi introdusă direct la instanţă în situaţia în care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate, nu poate fi reţinută întrucât această excepţie se referă la acţiunile formulate de către persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe pe când speţa de faţă vizează un act administrativ cu caracter individual, respectiv un ordin de eliberare dintr-o funcţie publică.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.A.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
De asemenea, a precizat că la 30 aprilie 2009 s-a adresat cu cerere de revocare a ordinului de eliberare din funcţie.
b) Analiza motivelor de recurs
Din examinarea acţiunii, a legislaţiei aplicabile şi a motivelor de recurs, se reţine următoarele:
Situaţia de fapt
Reclamantul B.A. a funcţionat ca director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural al Judeţului Suceava.
Prin Ordinul nr. 209 din 27 aprilie 2009 a fost eliberat din această funcţie, în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009.
Acţiunea a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 209/2009.
În cuprinsul acţiunii (fila 7 dosar fond) reclamantul a precizat expres temeiul de drept, respectiv, art. 1, 9 şi 15 precum şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocând şi neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (5) - În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Alin. (4) - În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Alin. (5) - Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative
Analiza legislaţiei aplicabile relevă că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin ordonanţă sau dispoziţie din ordonanţă poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul acţiunii îl poate constitui anularea actelor administrative emise în baza ordonanţei apreciată ca neconstituţională, acordarea de despăgubiri şi după caz, obligarea autorităţii să emită un act administrativ sau să realizeze o operaţiune administrativă.
În cazul unor astfel de acţiuni, astfel cum rezultă din prevederile art. 7 alin. (5) şi 9 alin. (4) plângerea prealabilă nu este obligatorie.
Ori, în speţă, acţiunea reclamantului s-a întemeiat chiar pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se mai impunea efectuarea plângerii prealabile.
Înalta Curte precizează că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită apărărilor reclamantului, referitoare la aplicabilitatea art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Judecătorul fondului a apreciat că textul invocat de reclamant s-ar aplica numai dacă obiectul acţiunii s-ar referi la vătămarea produsă prin ordonanţe şi nu printr-un act administrativ.
Interpretarea este evident fără suport în legislaţia incidentă în cazul dedus analizei judiciare.
Legiuitorul a prevăzut în art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 că obiectul acţiunii îl constituie anularea actului emis în baza unei Ordonanţe neconstituţionale, iar în alin. (1) al aceluiaşi articol, s-a indicat expres că obiectul principal al acţiunii nu-l poate constitui constatarea neconstituţională a ordonanţei.
Vătămarea persoanei se produce prin actul administrativ emis în baza ordonanţei neconstituţionale, iar instanţa de contencios administrativ nu poate cerceta neconstituţionalitatea unei Ordonanţe.
Potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a unei ordonanţe şi instanţa de contencios administrativ asupra actului administrativ emis în baza unei ordonanţe neconstituţionale.
c) Soluţia instanţei de recurs
Faţă de prevederile legale cu aplicabilitate în speţă, sentinţa primei instanţe este nelegală.
Întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii, în baza art. 20 alin. (3), teza ultimă din Legea nr. 554/2004, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.A., împotriva sentinţei nr. 103 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1622/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1641/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
