ICCJ. Decizia nr. 165/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 165/2011
Dosar nr. 3232/2/2008
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a deciziei administrativ-jurisdicţionale din 2007 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi diminuarea debitului în cuantum de 17.343 RON cu valoarea aferentă costurilor anilor I şi V de studiu în cadrul Academiei Militare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07 septembrie 2006 a fost trecut în rezervă ca urmare a demisiei, iar prin decizia de imputare din 14 ianuarie 2007 a fost obligat la plata sumei de 17.343 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de şcolarizare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 491 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a anulat decizia din 2007 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor şi decizia de impunere din 14 ianuarie 2007, obligând pârâtul la plata 2.004,30 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sumele imputate reclamantului au fost calculate pentru toţi anii de şcolarizare, însă în condiţiile în care Academia Tehnică Militară nu deţine o metodologie privind calculul acestor cheltuieli, decizia de impunere conţinând, astfel, sume inexacte.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că aceste cheltuieli au fost calculate în baza actelor normative prevăzute de pentru anul 2006, iar nu conform celor în vigoare la data la care au fost făcute.
Referitor la perioada pentru care s-au calculat sumele imputate, instanţa de fond a reţinut că, deşi pârâtul a avut în vedere întregul ciclu de şcolarizare, totuşi din coroborarea textelor prevăzute de art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 46/1996 rezultă că reclamantul nu datorează cheltuielile reţinute în sarcina sa pentru primul an de şcolarizare, întrucât beneficia de gratuitate, fiind asimilat efectivelor incorporate.
În ceea ce priveşte ultimul an de studiu, prima instanţă a constatat că, având în vedere prevederile art. 1 şi 2 coroborate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 46/1996 , reţinerea cheltuielilor aferente anului V de studiu nu are nu are nicio bază legală, contrar susţinerilor pârâtului.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât apreciază că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că baza de calcul a fost corect stabilită şi că actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, cuantumul cheltuielilor a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire şi intendenţă aflate în vigoare pe parcursul şcolarizării, fiind actualizat anual cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar expertul contabil desemnat a stabilit că sumele aferente cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării sunt în conformitate cu prevederile normative aplicabile cauzei.
Cu privire la primul an de facultate, menţionează că acesta nu reprezintă stagiul militar ca militar în termen fiind evidentă deosebirea între un student militar şi un militar în termen.
Cheltuielile cu echipamentul din anul V de studii sunt imputabile, în baza pct. 1 lit. c) din Ordinul General nr. 45/1991 al Ministrului Apărării Naţionale, care prevede că prin „cheltuieli de întreţinere care urmează a fi recuperate se înţelege: cheltuieli cu (...) echiparea, hrănirea, cazarea, precum şi alte drepturi primite de studenţi şi suportate de Ministerul Apărării Naţionale”, iar studenţii din anul V de studii nu îndeplinesc atribuţiile specifice unei funcţii de ofiţer, din statul de organizare/încadrare a unei unităţi militare şi în mod corelativ nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofiţer.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant P.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate prin care Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia administrativ-jurisdicţională din 2007 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi decizia de imputare din 14 ianuarie 2007.
Referitor la cheltuielile aferente anului I de studiu, care potrivit legii, era asimilat stagiului militar obligatoriu, cheltuielile urmează a fi suportate de către bugetul de stat.
În ceea ce priveşte cheltuielile aferente anului V de studii, intimatul-reclamant în acord cu concluzia primei instanţe arată că studenţii în anul V în cadrul instituţiilor superioare de învăţământ sunt, în accepţiunea legii, consideraţi cadre militare active şi, prin urmare, beneficiază de toate drepturile conferite de lege acestora.
Cu privire la modul de stabilire a cuantumului cheltuielilor de şcolarizare, susţine că modalitatea de stabilire a debitului este echivocă, Ministerul Apărării Naţionale nefăcând proba prejudiciului suferit efectiv, evaluarea fiind făcută doar pe baza unor valori estimative cuprinse în nişte Ordine de ministru care în orice situaţie nu pot contraveni legii, ordinul fiind emis pentru aplicarea legii şi în nicio situaţie printr-un ordin nu se poate modifica legea.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant P.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune, având ca obiect anularea deciziei de imputare din 2007 prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligaţia de plată a sumei de 17.343 RON, reprezentând cota parte a cheltuielilor de întreţinere efectuate de Ministerul Apărării Naţionale pe timpul cât acesta a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare, cheltuieli imputabile ca urmare a neexercitării profesiei de cadru militar pentru perioada din contract rămasă de efectuat.
Prin actul administrativ contestat a fost stabilită obligaţia de restituire a sumei de 17.343 RON cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor prin demisie la data de 07 septembrie 2006, iar contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin decizia administrativ-jurisdicţională din 2007 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
La data de 30 noiembrie 2001 s-a încheiat între părţi contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, prin care intimatul-reclamant se obligă ca după terminarea studiilor militare să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de 8 ani, iar în anul 2004 s-a încheiat un alt contract pentru o perioadă de 6 ani în baza art. 411 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, modificată şi completată prin O.U.G.nr. 90/2001.
Cu referire expresă la motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 34 din Legea nr. 46/1996, „Tinerii admişi în instituţiile de învăţământ, cu excepţia celor din liceele militare sunt consideraţi încorporaţi”.
Art. 6 din H.G. nr. 612/1992 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Militare Tehnice (care a stat la baza angajamentului de plată încheiat de intimatul-reclamant la data de 31 septembrie 1997) dispune „Candidaţii admişi la Academia Tehnică Militară, care nu au satisfăcut stagiul militar obligatoriu sunt consideraţi încorporaţi (…)”.
Pe cale de consecinţă, perioada anului I de studii în Academia de Poliţie este doar asimilată stagiului militar şi nu constituie un stagiu militar propriu-zis, studenţii beneficiind în cursul acestei perioade de pregătirea profesională specifică unei instituţii de învăţământ superior.
Textul legal mai sus citat instituie un beneficiu în favoarea candidaţilor admişi într-o astfel de instituţie de învăţământ superior cărora nu li se cere, la înscrierea în vederea admiterii, satisfacerea prealabilă a stagiului militar.
În această perioadă evident cheltuielile efectuate de către pârât au reprezentat cheltuieli de şcolarizare şi nu cheltuieli de întreţinere a unui militar în termen.
În concluzie, intimatul-reclamant nu a îndeplinit serviciul militar obligatorii, ci a fost considerat în serviciu militar, ca efect al calităţii de student al unei instituţii militare de învăţământ.
În aceste condiţii anul I este asimilat stagiului militar, iar cheltuielile suportate de recurentul-pârât în această perioadă au avut natura unor cheltuieli de şcolarizare şi nu cea a unor cheltuieli de întreţinere a unui militar în termen cum în mod corect se motivează în recurs, fiind evidentă deosebirea între un student militar şi un militar în termen.
Mai mult, în momentul în care reclamantul era student al anului I în Academia Tehnică Militară, prin art. 52, alin. (2), 55 alin. (2) din Constituţia României - în vigoare la acea dată - se stabilea obligativitatea satisfacerii stagiului militar - prevedere actualmente abrogată.
Prin art. 16 din Legea nr. 46/1996 erau stabilite drepturile la hrană, echipament, etc. pentru militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ. Or, militarii în termen erau cei care satisfăceau stagiul militar obligatoriu stabilit prin Constituţie, elevii - cei care urmau cursurile liceelor militare, şcolilor de subofiţeri şi maiştri militari, iar studenţii - cei care urmau cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Academiei Tehnice Militare, Facultăţii de Medicină Militară, etc.
Prin această enumerare distinctă legiuitorul a evidenţiat că nu poate fi vorba despre aceleaşi cheltuieli şi aceleaşi cuantumuri/valori ale serviciilor pentru categoriile de persoane din enumerare.
De asemenea, compensarea dintre aceste forme de pregătire nu poate opera atât timp cât reclamantul a obţinut un grad militar de ofiţer (locotenent), deci nu de soldat, iar gradul este un drept al titularului, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Compensarea ar putea fi realizabilă dacă reclamantul nu ar fi obţinut gradul militar şi statutul de cadru militar în rezervă.
Nici critica privind cheltuielile cu echipamentul din anul V de studii nu este fondată, în condiţiile în care studenţii din anul V de studii nu îndeplinesc atribuţiile specifice unei funcţii de ofiţer şi nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofiţer.
La sfârşitul anul IV de studii, studenţii din instituţiile militare de învăţământ, sunt avansaţi în grad corespunzător gradului de sublocotenent, dar nu ocupă o funcţie militară, fiind înmatriculaţi în continuare ca studenţi ai instituţiei de învăţământ.
În ceea ce priveşte modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare se constată că actele normative care au stat la baza emiterii deciziei contestate sunt O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi Ordinului General nr. 45/1991 al Ministrului Apărării.
Este adevărat că expertul desemnat în cauză a menţionat că a întâmpinat probleme în privinţa calculului cheltuielilor efective pentru şcolarizare în lipsa unei metodologii stabilite în acest sens, însă este de necontestat că aceste cheltuieli s-au făcut în procesul normal de desfăşurare a activităţii în Academia Tehnică Militară în beneficiul tuturor absolvenţilor inclusiv al reclamantului, iar cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire şi intendenţă aflate în vigoare pe parcursul şcolarizării.
În consecinţă, se constată ca fiind îndeplinite condiţiile privind fapta ilicită, paguba şi raportul de cauzalitate pentru atragerea răspunderii materiale pentru prejudiciul care s-a produs, ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin angajament şi contract, în condiţiile în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea intimatului-reclamant.
2. Termenul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale şi se va modifica în tot sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 491 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1645/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 168/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
