ICCJ. Decizia nr. 1643/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1643/2011
Dosar nr. 177/45/2010
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, obligarea acesteia să îi recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 01 martie 1944 - 20 august 1945.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că prin hotărârea din 16 martie 2009 s-a stabilit că perioada sa de strămutare a fost între 01 iulie 1944 - 06 martie 1945, iar prin hotărârea din 30 martie 2009, ca urmare a unei cereri de revizuire, s-a modificat perioada de strămutare stabilindu-se că aceasta a fost 15 martie 1944 - 06 martie 1945.
Prin hotărârea din 31 august 2009, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a revizuit, din oficiu, hotărârea din 30 martie 2009, stabilind că perioada de strămutare a fost 01 iulie 1944 - 06 martie 1945.
Reclamantul a susţinut că a formulat contestaţie împotriva acestei ultime hotărâri în termenul legal de 30 de zile, considerând că perioada reală în care a fost strămutat este 01 martie 1944 - 20 august 1945, dar pârâta nu a înregistrat-o.
Prin sentinţa civilă nr. 166/CA din 21 iunie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) O.G. nr. 105/1999, împotriva hotărârii indicate persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
S-a mai reţinut că reclamantul contestă hotărârea din 31 august 2009, înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii din 13 septembrie 2009, prin care s-a modificat o hotărâre anterioară în sensul că i-au fost acordate drepturi pentru perioada 01 iulie 1944 - 06 martie 1945.
Instanţa de fond a mai constatat că, deşi această hotărâre i-a fost comunicată reclamantului la data de 17 septembrie 2009,acesta a atacat-o la instanţa de judecată abia la data de 29 decembrie 2009, cu mult după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (4) O.G. nr. 105/1999.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul M.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit Casa Judeţeană de Pensii a revizuit hotărârea din 31 august 2009 stabilind că perioada de strămutare a fost numai între 01 iulie 1944 şi 06 martie 1945.
Recurentul mai arată că împotriva acestei dispoziţii a formulat, în termenul legal, plângere la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.
Plângerea nu a fost înregistrată, angajatul răspunzător cu primirea petiţiilor refuzând înregistrarea sub pretextul că perioada de deportare nu a fost stabilită cu exactitate.
Recurentul consideră că, a îndreptat greşit plângerea către emitent, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, şi nu la Curtea de Apel Iaşi cum este prevăzut de O.G. nr. 105/1999. Având în vedere principiul conform căruia „plângerea greşit îndreptată este considerată formulată în termen" sentinţa instanţei de fond este greşită şi trebuie casată, cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi, pentru administrarea probelor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 lit. c) O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, prin hotărârea din 31 august 2009, s-a modificat perioada de strămutare stabilită pentru reclamant în sensul că aceasta este 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin cererea depusă la data de 29 decembrie 2009, reclamantul contestă această hotărâre.
Potrivit dispoziţiilor prevederilor art. 7 alin. (4) O.G. nr. 105/1999: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că hotărârea din 31 august 2009 i-a fost comunicată reclamantului la data de 17 septembrie 2009, iar acţiunea este formulată la data de 29 decembrie 2009, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege sus citat.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acţiunea nu este depusă în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) O.G. nr. 105/1999, respingând acţiunea ca tardivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.P. împotriva sentinţei civile nr. 166/CA din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1644/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
