ICCJ. Decizia nr. 1645/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1645/2011
Dosar nr. 10555/1/2010
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4211 din 8 octombrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale împotriva sentinţei nr. 12/CA din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei A.M., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că la data de 23 octombrie 2009 intimata-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.
Instanţa de fond a apreciat că iar instanţa de fond în mod greşit a reţinut că dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, aplicabile cauzei, prevăd posibilitatea introducerii cererii direct la instanţă fără o procedură prealabilă.
Prin urmare, constatându-se că motivul de recurs privind excepţia lipsei procedurii prealabile este fondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Împotriva hotărârii instanţei de recurs, intimata-reclamantă A.M. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ..
În motivarea cererii de revizuire se arată că instanţa de recurs în mod greşit a reţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, atâta timp cât însăşi această instanţă recunoaşte că art. 7 la alin. (5) prevede o excepţie de la procedura plângerii prealabile de la alin. (1) - cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe.
Ordinul nr. 429 din 23 aprilie 2009 al cărei anulare s-a cerut a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 neconstituţională, abrogată de O.U.G. nr. 100/2009 neconstituţională, deci speţa se înscrie printre directorii de servicii deconcentrate care au suferit de pe urma ordonanţelor de urgenţă neconstituţionale.
Revizuenta a mai susţinut că se află exact în situaţia reglementată ca excepţie de la procedura prealabilă din alin. (5) art. 7 C. proc. civ., deoarece este persoană vătămată prin O.U.G. nr. 37/2009 prin intermediul Ordinului nr. 429 din 23 aprilie 2009.
Obiectul Dosarului 694/45/2009 al Curţii de Apel laşi l-a constituit anularea actului administrativ emis ca urmare a O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale, cu temei legal art. 1 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Revizuenta mai arată că acţiunea din Dosarul 694/45/2009 al Curţii de Apel laşi a fost o acţiune în anulare a actului juridic administrativ emis de către C.N.P.A.S., în temeiul art. 1 Legea nr. 554/2004 iar repunerea în situaţia anterioară era efectul principal al anulării actului respectiv.
Deşi O.U.G. nr. 37/2009, O.U.G. nr. 105/2009 şi actele emise în baza acestora sunt ilegale iar prin Decizia 1257 din 07 octombrie 2009, Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 şi prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 Curtea Constituţională a declarat art. I, pct. 1-5 şi 26 art. III, IV, V şi VIII ale O.U.G. nr. 105/2009 neconstituţionale, prevederi care se găseau şi în O.U.G. nr. 37/2009, aducând lit. d) alin. (1) art. 13 Legea nr. 188/1999 la forma iniţială, nici Guvernul şi nici C.N.P.A.S. nu respectă prevederile legale în vigoare la această dată, când a solicitat tocmai respectarea lit. d) alin. (1) art. 13 din Legea nr. 188/1999 şi îndreptarea nedreptăţii pe care i-a făcut-o C.N.P.A.S., chiar dacă a făcut-o în aplicarea unei ordonanţe în vigoare la acea dată.
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere “dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Acest motiv de revizuire constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, principiu în conformitate cu care instanţa este cerută să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.), neputând să se pronunţe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.
Nerespectarea acestor exigenţe poate conduce la exercitarea revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ..
Înalta Curte constată că instanţa de recurs a respectat principiul disponibilităţii procesuale, în raport de petitul cererii introductive de instanţă.
Din interpretarea logico-juridică a textului de lege sus citat, pe care revizuenta îl invocă în motivarea cererii de revizuire, ar fi trebuit să ne aflăm în ipoteza în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut de recurent.
Astfel fiind, nu se poate susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., acest caz de revizuire nefiind fondat.
Înalta Curte constată că şi celelalte motive invocate în cererea de revizuire ţin de fondul cauzei.
Or, motivele revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ..
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A.M., împotriva deciziei nr. 4211 din 8 octombrie 2010 a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1644/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 165/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
