ICCJ. Decizia nr. 1861/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1861/2011
Dosar nr. 8775/86/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 41 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta J.V., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Suceava şi Guvernul României; a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006 (act normativ cu caracter individual), care definesc naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, completează în mod nelegal O.U.G. nr. 148/2005 (act cu caracter normativ, act normativ cu forţă superioară), fiind nelegale în raport de prevederile art. 6 din acest act normativ, deoarece încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi una multiplă (reclamanta a avut o sarcină gemelară, dând naştere la 3 copii).
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 148/2005, definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2); astfel, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că textul menţionat recunoaşte dreptul la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizaţie reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada de creştere şi îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.
Mai arată recurentul că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului, că raţiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuţie (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, C. muncii - art. 49 alin. (2) şi art. 51 alin. (1)) este unitară şi evidenţiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic şi nu reprezintă o măsură directă de protecţie a copilului, cum este cea realizată prin alocaţia de stat pentru copii.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 41 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1849/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1862/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
