ICCJ. Decizia nr. 1862/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1862/2011
Dosar nr. 1124/98/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1481 din 23 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta E.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor; în temeiul art. 9 Legea nr. 554/2004 a anulat Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului în temeiul O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 580 din 24 aprilie 2009 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor în interesul Guvernului României, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are calitatea de funcţionar public, fiind numită prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret nr. 504 din 27 septembrie 2005 în funcţia de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Tineret al Judeţului Ialomiţa, iar prin Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost eliberată din funcţie şi i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) şi alin. (11) O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6) şi alin. (7) Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut că în timp ce reclamanta se afla în procedura de contestare a Ordinului nr. 580 din 24 aprilie 2009, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, Curtea Constituţională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională.
S-a mai reţinut că, deoarece în speţa de faţă reclamanta se afla în procedura prevăzută de art. 9 Legea nr. 554/2004, urmare a faptului că ordonanţa a fost declarată neconstituţională, instanţa trebuie să soluţioneze fondul cauzei, chiar dacă decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în condiţiile art. 15 Legea nr. 47/1992.
Instanţa de fond a constatat că eliberarea unilaterală din funcţie a reclamantei, anterior încetării acestei funcţii, în baza unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională şi emisă cu încălcarea competenţei sale şi de natură a afecta statutul juridic al funcţionarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încalcă principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, dreptul la muncă şi la un trai decent, consfinţite de art. 41 şi 47 alin. (1) Constituţie.
În raport de dispoziţiile art. 14-15 Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, reţinând nelegalitatea ordinului pe fond şi iminenţa pagubei create reclamantei prin imposibilitatea exercitării funcţiei, cu consecinţe pe plan profesional şi material, a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea executării ordinului contestat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pe cale de consecinţă, instanţa a respins şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenient în interesul Guvernului României, ca rămasă fără obiect.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate se arată că potrivit art. 147 alin. (4) Constituţia României: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".
Recurenta arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut, iar, raportat la speţa de faţă, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of..
Recurenta arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziţie care să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ declarat neconstituţional, care a produs deja efecte juridice.
Se mai arată că Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului şi Sportului în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 şi are un caracter de act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, nefiind o decizie de concediere, precum şi faptul că ordinul contestat conţine toate elementele cerute de lege pentru validitatea sa.
Recurenta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de fond este nefondată, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea în tot a sentinţei recurate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, intimata-reclamantă, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director-inspector de specialitate I la Direcţia pentru Tineret a Judeţului Ialomiţa.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Totodată, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata–reclamantă E.E..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1863/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
