ICCJ. Decizia nr. 1864/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1864/2011
Dosar nr. 63/42/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamantele SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici şi SC G.A. SRL Scutelnici au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin ministru, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Secretariatul General al Guvernului României, Statul Român prin Ministerul de Finanţe:
- să fie obligat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 din judeţul Buzău şi să îndeplinească toate celelalte formalităţi administrative prevăzute de această lege şi de Normele metodologice de aplicare a legii, în vederea acordării efective a despăgubirilor;
- să fie obligat Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală (secetă excesivă şi persistentă în timp), care a afectat în anul 2008 culturile de floarea soarelui şi porumb de pe terenurile neirigate din judeţul Buzău;
- să fie obligaţi pârâţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe la plata de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, respectiv către SC V. SRL Scutelnici - suma de 698.608,21 RON, către SC G.A. SRL Scutelnici - suma de 682.234,20 RON, către SC C.R. SRL Scutelnici - suma de 198.062,90 RON;
- să fie obligaţi pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Statul Român-prin Ministerul de Finanţe la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 698.608,21 RON pentru SC V. SRL Scutelnici, 682.234,20 RON pentru SC G.A. SRL Scutelnici, 198.062,90 RON pentru SC C.R. SRL Scutelnici, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 31 martie 2010, reclamantele şi-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că au calitatea de pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - prin ministru, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Secretariatul General al Guvernului României şi Statul prin Ministerul de Finanţe, arătându-se că fiecare capăt de cerere este formulat în contradictoriu cu un anumit pârât sau pârâţi, după caz.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, arătând că nerespectarea prevederilor Legii nr. 381/2002 privind acordarea de despăgubiri în caz de calamităţi naturale în agricultură nu-i poate fi imputabilă, în condiţiile în care au comunicat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia cu suprafeţele afectate de factorii naturali de risc, astfel că, atât putere decizională, cât şi calitate procesuală pasivă, are Guvernul României.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat:
- excepţia de necompetenţă materială a instanţei, întrucât acţiunea cu care a fost investită este una în contencios administrativ, competenţa fiind stabilită de art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, iar acţiunea a fost repartizată spre soluţionare unui complet de fond comercial;
- excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât societăţile reclamante nu pot emite pretenţii atât timp cât nu există o hotărâre de guvern de declarare a stării de calamitate şi de aprobare a sumelor alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întrucât ministerul nu poate recunoaşte, verifica, aproba, plăti ori îndeplini formalităţile în vederea acordării efective a despăgubirilor în mod direct către reclamantă, acestea se pot realiza potrivit procedurii speciale reglementată de Legea nr. 381/2002 şi Ordinului nr. 419/2002, neputându-se face derogări nici cu acordul instanţei;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii anterior introducerii cererii de chemare în judecată, procedură prealabilă ce este impusă de Legea nr. 554/2004.
Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivarea că ministerului nu i-a fost comunicată documentaţia întocmită în baza Legii nr. 381/2002.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău - pentru pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, arătând că acţiunea promovată de societăţile reclamante este supusă plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar, conform Legii nr. 146/1996 şi O.G. nr. 32/1995, neplata acestor taxe atrăgând anularea cererii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, întrucât Legea nr. 381/2002 stabileşte cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor, competenţa în aplicarea acestei legi revenind exclusiv Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pârâtul Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a secretariatului în nume propriu, întrucât potrivit Legii nr. 90/2001 acesta este instituţie publică, cu personalitate juridică, ce asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii guvernului, precum şi reprezentarea acestuia în faţa instanţelor, aspecte ce rezultă şi din H.G. nr. 405/2007, ce statuează asupra funcţiilor şi atribuţiilor principale ale acestei instituţii; Secretariatul General al Guvernului poate sta în judecată, în calitate de pârât, în nume propriu, pentru legalitatea actelor emise de conducătorul acestuia, secretarul general, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, printre care nu se regăsesc şi cele prevăzute de Legea nr. 381/2002.
S-a mai susţinut de către acest pârât că, în situaţia în care reclamantele înţeleg să îl cheme în judecată în calitate de reprezentant al Guvernului României, acesta nu are calitate procesuală pasivă, raportat la capetele de cerere 1, 2 şi 4, Guvernul având decât competenţa de a adopta o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru anumite zone şi pentru anumite culturi, conform art. 14 Legea nr. 381/2002, la sesizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocând, deci, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia lipsei plângerii prealabile pentru nerespectarea condiţiilor imperative ale Legii nr. 554/2004, cu motivarea că anterior promovării acţiunii în instanţă este obligatoriu ca reclamantele să se adreseze instituţiei competente pentru a solicita emiterea actului administrativ, iar în speţă nu s-a procedat în acest fel, memoriul anexat cererii de chemare în judecată din 20 noiembrie 2008 a fost formulat de C.V. şi nu de SC V. SRL, SC C.R. SRL şi SC G.A. SRL, astfel că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită, iar acţiunea este inadmisibilă.
Acest pârât a mai invocat şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, întrucât au fost depăşite termenele prevăzute de art. 11 Legea nr. 554/2004, persoana pretins vătămată putând sesiza instanţa în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă ori de la data expirării termenului legal de soluţionare a acestei plângeri, termenul de 6 luni fiind un termen de prescripţie, iar de la data memoriului - 20 noiembrie 2008 şi până la data promovării acţiunii - 21 ianuarie 2010, s-au împlinit termenele speciale prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât, potrivit Legii nr. 381/2002, fenomenele naturale ce generează calamităţi naturale în agricultură, cum este şi seceta excesivă persistentă în timp, trebuie să afecteze culturi neirigate şi asigurate de către societăţile de asigurare agreate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constatarea şi evaluarea pagubelor realizându-se conform acestui act normativ şi Ordinului nr. 419/2002, numai după îndeplinirea tuturor procedurilor, termenelor şi condiţiilor stabilite imperativ de aceste acte normative speciale, o acţiune este admisibilă.
Prin sentinţa nr. 158 din 17 iunie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, invocate de pârâte în contradictoriu cu reclamantele; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului în nume propriu, invocată de acesta în contradictoriu cu reclamantele; a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici şi SC G.A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Ministru, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Secretariatul General al Guvernului României şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a pricinii, astfel că a analizat excepţiile invocate de pârâţi în următoarea ordine: excepţia netimbrării, invocată de Ministerul Finanţelor Publice, excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului României în nume propriu, excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Guvernul României, excepţia de prematuritate a promovării acţiunii, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, excepţia tardivităţii promovării acţiunii invocată de Guvernul României.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării, invocată de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, instanţa a constatat că reclamantele au îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997 şi a timbrului judiciar, conform O.G. 32/1995, la dosarul cauzei aflându-se chitanţa din 16 iunie 2010 cu care s-a achitat suma de 140 RON, precum şi timbru judiciar în cuantum de 5 RON, astfel că această excepţie nu este întemeiată, fiind respinsă.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, s-a reţinut că reclamantele au promovat acţiunea în contradictoriu cu autorităţi publice locale şi centrale, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei este cea reglementată de art. 10 alin. (1) teza a II-a Legea contenciosului administrativ, respectiv curtea de apel, din punct de vedere teritorial aceeaşi dispoziţie legală în alin. (3) conţinând o normă de favoare pentru reclamant, care se poate adresa instanţelor competente material de la domiciliul său sau cel a unuia dintre pârâţi; prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, iar completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu este un complet de fond comercial şi contencios administrativ, astfel că această excepţie, ce se referă în fapt la o pretinsă neconstituire legală a completului de judecată este neîntemeiată, fiind respinsă.
S-a mai reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, prin întâmpinare această instituţie a susţinut că nu poate plăti în mod direct despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002 către societăţile reclamante, fără însă a observa că prin precizarea acţiunii depusă la 31 martie 2010 cele 3 societăţi au arătat în mod clar că fiecare capăt de cerere este formulat în contradictoriu cu un anumit pârât sau pârâţi, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fiind formulat capătul de cerere ce are ca obiect obligarea acestui minister să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 în judeţul Buzău şi cele privind plata despăgubirilor, a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată; potrivit art. 14 Legea nr. 381/2002, ministerului îi incumbă obligaţia prevăzută de acest act normativ de a sesiza Guvernul României în scopul de a se declara starea de calamitate naturală prin hotărâre, iar conform art. 18 din acelaşi act normativ producătorii agricoli ce înregistrează pagube produse de fenomenele naturale pot primi despăgubirile aferente de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, astfel că raportat la aceste dispoziţii legale, pârâtul are calitate procesuală pasivă.
S-a apreciat că nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău nu este întemeiată, întrucât, în situaţia în care prin hotărâre de guvern se declară starea de calamitate naturală, cu respectarea procedurii speciale, prevăzută de Legea nr. 381/2002 şi de Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul 419/2002, producătorii agricoli afectaţi pot primi despăgubiri aferente calamităţilor naturale, sumele necesare pentru despăgubire se aprobă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi se transmit direcţiilor pentru agricultură judeţene, acestea având obligaţia să respecte destinaţia sumelor în cauză şi să le repartizeze producătorilor agricoli, conform art. 12 şi 13 din Legea privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, astfel că această pârâtă are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesule pasive a Ministerul Finanţelor Publice instanţa a constatat, de asemenea, că nu este întemeiată întrucât, în situaţia în care se urmează procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 finalizată prin stabilirea în favoarea producătorilor agricoli a despăgubirilor aferente calamităţilor naturale, acestea se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanţelor incumbându-i obligaţia de a prevedea în bugetul de stat sume cu această destinaţie, precum şi alocarea către bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în lipsa îndeplinirii acestor atribuţii scopul actului normativ precizat mai sus, neputând fi realizat, astfel că şi acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Şi pârâtul Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât, în contradictoriu cu acesta a fost formulat capătul de cerere precizat la 31 ianuarie 2010, respectiv obligarea acestei instituţii să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală, obligaţie legală prevăzută de art. 14 Legea nr. 381/2002, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu este întemeiată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului României în nume propriu, instanţa a constatat că această instituţie nu are nicio atribuţie în nume propriu în aplicarea Legii 381/2002, obligaţiile legale revenind Guvernului României, care potrivit art. 14 din acest act normativ este îndrituit legal să emită o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală în funcţie de fenomenele naturale şi de mărimea zonelor afectate, secretariatul poate avea calitate de parte în nume propriu atunci când este verificată de către instanţă legalitatea actelor emise de secretarul general al Guvernului României, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit H.G. 405/2007, ceea ce excede prezentei cauze, astfel că, această excepţie este întemeiată, fiind admisă.
Instanţa a apreciat că excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Guvernul României, este întemeiată, întrucât Legea nr. 381/2002 prevede în art. 19 o procedură administrativă specială, după parcurgerea căreia se naşte dreptul persoanelor fizice sau juridice, producători agricoli, vătămate prin fenomene naturale, considerate calamităţi naturale în sensul art. 1 din acelaşi act normativ, însă această procedură administrativă nu se confundă cu procedura prealabilă, reglementată de art. 7 Legea contenciosului administrativ, potrivit căruia înainte de sesizarea instanţei de judecată persoana pretins vătămată ce se consideră prejudiciată într-un drept sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a respectivului act, această procedură fiind aplicabilă şi atunci când o cerere nu este soluţionată în termenul legal de soluţionare sau când instituţia sau autoritatea refuză nejustificat să procedeze în acest mod, respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ şi art. 109 alin. (1) C. proc. civ., fiind o condiţie de exerciţiu a acţiunii.
Astfel, s-a reţinut că înainte de a promova prezenta acţiune, cele trei societăţi reclamante trebuiau să solicite ministerului pârât să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 din judeţul Buzău, putându-se adresa instanţelor numai după primirea unui răspuns nefavorabil sau necomunicarea niciunui răspuns; în mod similar, aceleaşi reclamante trebuiau să procedeze şi faţă de pârâtul Guvernul României înainte de a promova prezenta acţiune, nerespectarea procedurii prealabile instituită de normele imperative ale legii contenciosului administrativ având ca şi consecinţă inadmisibilitatea acţiunii promovate.
Apărarea reclamantelor din concluziile scrise şi cele orale din 10 iunie 2010, potrivit căreia în materia Legii 381/2002 este instituită o procedură prealabilă specială, ce a fost respectată de cele 3 societăţi, nemaiimpunându-se şi respectarea procedurii prealabilă prevăzute de legea contenciosului administrativ, a fost înlăturată de către instanţă, cu motivarea că art. 19 Legea nr. 381/2002 reglementează o procedură administrativă pentru recunoaşterea dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamităţi naturale în agricultură, însă procedura prealabilă obligatorie instituită de dreptul comun în materie reprezentat de legea contenciosului administrativ nu se confundă cu această procedură administrativă, parcurgerea procedurii prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004 fiind o condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, diferit de dreptul subiectiv la despăgubiri, cele două proceduri sunt diferite, cu consecinţe diferite, atât în ceea ce priveşte respectarea, cât şi nerespectarea lor, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de toate considerentele expuse mai sus, instanţa a constatat că excepţiile netimbrării, cea a necompetenţei materiale a instanţei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României sunt neîntemeiate, fiind respinse, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatului General al Guvernului României - în nume propriu este întemeiată, fiind admisă, iar excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României este întemeiată, cele 3 societăţi reclamante nu au făcut dovada respectării procedurii prealabile instituită de art. 7 Legea contenciosului administrativ, condiţie prealabilă de exerciţiu a dreptului la acţiune, diferită de condiţia instituită de art. 19 Legea nr. 381/2002 ce vizează dreptul subiectiv la despăgubiri, astfel că această excepţie a fost admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă, situaţie în care nu se mai impunea analizarea excepţiilor prematurităţii invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a tardivităţii invocată de Guvernul României.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici şi SC G.A. SRL Scutelnici, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentele solicită să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti în vederea rejudecării, pentru următoarele motive:
Recurentele arată că în ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile soluţia instanţei este greşită, atât sub aspectul reţinerii situaţiei de fapt, cât şi al interpretării normelor de drept incidente.
Recurentele arată că Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură instituie o procedură prealabilă specială în caz de producere a unei calamităţi naturale, procedură care a fost îndeplinită cu rigurozitate de către cele 3 societăţi. Societăţile prejudiciate au respectat întocmai obligaţiile impuse de art. 19 şi 20 ale Legii nr. 381/2002 pentru a primi despăgubiri aferente calamităţilor naturale, respectiv depunerea în data de 20 noiembrie 2008 a înştiinţărilor cu privire la pierderile produse culturilor agricole de calamităţi naturale către organele abilitate. Practic, s-a solicitat ministerului pârât să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 din judeţul Buzău.
Mai arată recurentele că nu poate fi reţinută nici susţinerea instanţei potrivit căreia memoriile înaintate de reprezentantul celor 2 instituţii nu poate constitui procedură prealabilă întrucât conţinutul acestora nu se suprapune cu cel al cererii de chemare în judecată, deoarece procedura prealabilă se consideră îndeplinită dacă, atât plângerea prealabilă, cât şi cererea de chemare în judecată, privesc acelaşi act administrativ, cu atât mai mult cu cât este vorba de lipsa emiterii actului solicitat. Împrejurarea că în cuprinsul memoriului adresat atât ministrului, cât şi guvernului, nu este indicată exact valoarea prejudiciului suferit sau procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 pe larg, nu este de natură a induce ideea că prin cererea de chemare în judecată s-a cerut altceva decât prin memoriul adresat autorităţilor administrative.
Recurentele apreciază că atâta timp cât legea specială, în speţă Legea nr. 381/2002, prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative pentru realizarea dreptului, procedură ce a fost îndeplinită întocmai, acestea nu mai erau ţinute de a efectua procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinarea depusă la dosar, arată că verificarea sentinţei atacate poate fi făcută strict în limita motivelor care vizează modul de soluţionare a excepţiei în temeiul căreia a fost respinsă acţiunea de către instanţa de fond, că procedura prealabilă administrativă reglementată de Legea nr. 381/2002, în baza căreia reclamantele şi-au întemeiat acţiunea, nu poate fi confundată cu procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ, ea fiind instituită prin lege specială ca o condiţie obligatorie pentru recunoaşterea dreptului subiectiv la despăgubiri, iar nu ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în justiţie, reţinută de instanţa de fond ca fiind neîndeplinită.
Cum recurentele-reclamante nu au făcut dovada în sensul reglementat de legiuitor, este vădit că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, lipsa acestei dovezi constituind fine de neprimire a acţiunii, ce are drept efect paralizarea acesteia.
Se mai învederează că, deşi aparent lipsit de relevanţă, strict raportat la motivele care au stat la baza sentinţei recurate, Legea nr. 381/2002 a fost abrogată implicit la data de 31 decembrie 2009 şi explicit, prin Legea nr. 281/2010.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din petitul acţiunii reclamantelor rezultă că se solicită obligarea autorităţilor pârâte la îndeplinirea operaţiunilor administrative pentru plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Înalta Curte reţine că Legea nr. 381/2002, prin prevederile sale, impune parcurgerea unor proceduri şi operaţiuni administrative punctuale, deopotrivă din partea autorităţilor, cât şi a producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, pentru obţinerea despăgubirilor pentru calamităţi naturale în agricultură.
Astfel, cap. II din lege vizează Constituirea sumei destinate producătorilor agricoli, cap. III - Constatarea şi evaluarea pagubelor produse de calamităţile naturale, cap. IV - Drepturile şi obligaţiile producătorilor agricoli.
Operaţiunile prevăzute de legea specială au fost realizate în parte de către autorităţile implicate şi de către reclamante.
Înalta Curte apreciază că aceste operaţiuni reprezintă în sine procedura administrativă obligatorie de urmat pentru valorificarea dreptului de despăgubire pentru pagubele rezultate din calamităţi naturale în agricultură prevăzut de lege.
În acest sens, nu este aplicabilă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, deoarece nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de reclamante conform Legii nr. 381/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a acesteia nu sunt suficiente pentru a considera că autoritatea a fost sesizată anterior instanţei de judecată cu cererile reclamantelor de recunoaştere a dreptului privind despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Instanţa de fond va stabili dacă reclamantele au făcut dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele şi condiţiile stabilite imperativ de Legea nr. 381/2002 şi de prevederile Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 7 Legea nr. 554/2004 la speţa de faţă şi, în conformitate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici şi SC G.A. SRL Scutelnici, împotriva sentinţei nr. 158 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1865/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
