ICCJ. Decizia nr. 1865/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1865/2011
Dosar nr. 1371/42/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 16 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, formulată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Guvernul României şi a constatat nelegalitatea acestei hotărâri.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat că dispoziţiile hotărârii contestate contravin prevederilor Constituţiei României, precum şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocoalelor adiţionale, reţinând, în esenţă, următoarele:
Hotărârea contravine prevederilor art. 15 alin. (2) Constituţie, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câştigate nefiind posibilă fără a se încălca prevederile constituţionale, întrucât pensia aflată deja în plată constituie un drept legal câştigat şi nu poate fi afectată.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că tratatele privind drepturile omului, ratificate de România, au o poziţie specifică în ansamblul surselor normative interne, ele fiind superioare legilor interne, consecinţa fiind că, în caz de contradicţie cu aceste legi, prevalează tratatul internaţional. Or, a reţinut prima instanţă, deşi Convenţia nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului protejat de Convenţie.
În opinia primei instanţe, H.G. nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil şi proporţional al limitării dreptului, prevăzut de art. 47 alin. (2) Constituţie, din conţinutul actului normativ atacat nerezultând că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate, H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) Constituţia României şi de art. 4 Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând dispoziţiile art. 299 şi următoarele din C. proc. civ..
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., că în mod eronat instanţa a reţinut faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului neretroactivităţii legii civile şi principiului drepturilor câştigate, că dispoziţiile acesteia nu sunt în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, astfel că instanţa de judecată în mod greşit a constatat nelegalitatea actului administrativ normativ contestat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Faţă de cele prezentate se va reţine că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act.
Aşa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis şi că în mod greşit, cu o motivare generală, întemeiată pe argumente disparate, a apreciat prima instanţă că este întemeiată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, recursul va fi admis iar hotărârea atacată va fi modificată, în sensul respingerii excepţiei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 16 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1866/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
