ICCJ. Decizia nr. 1863/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1863/2011
Dosar nr. 7424/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3764 din 6 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, invocată din oficiu de către instanţă şi a respins acţiunea reclamantei T.C.S.C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamanta T.C.S.C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa a reţinut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de suspendarea unei hotărâri emise de pârâtul Guvernul României, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local «Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - B. P. Haşdeu - Uranus - Calea Rahovei», expropriator fiind Municipiul Bucureşti.
Astfel, s-a constatat că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu este nici emitentul actului a cărui suspendare se solicită şi nici beneficiarul hotărârii a cărei suspendare se solicită şi, prin urmare, nu se poate reţine în cauză că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă, aceasta neavând atribuţii nici în ceea ce priveşte emiterea actului contestat şi nici cu privire la desfăşurarea procedurii de expropriere, faţă de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, s-a apreciat de către instanţa de fond că această excepţie este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea unei hotărâri de guvern prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a unor imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul unei lucrări de interes public local, respectiv H.G. nr. 590/2010.
Contestarea actelor şi procedurilor de expropriere se face potrivit legilor speciale, respectiv a Legii nr. 33/1994 şi a Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, astfel că nu se poate reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actelor administrative, deoarece acest text de lege se aplică în privinţa actelor administrative, altele decât cele pentru care legea prevede o procedură specială.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că reclamanta a invocat în acţiunea sa vicii ale procedurii de expropriere, respectiv faptul că nu au fost declarate de utilitate publică lucrările de interes public local pentru care urma a fi expropriată şi, prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 198/2004 modificate, care la rândul lor cuprind norme speciale faţă de Legea nr. 33/1994.
Instanţa a reţinut că din interpretarea sistematică a art. 9 alin. (1) şi art. 9 alin. (5) Legea nr. 198/2004 reiese că nici proprietarii care sunt expropriaţi şi nici alte persoane care invocă drepturi asupra imobilelor supuse exproprierii nu pot solicita suspendarea procedurii de expropriere, putând doar să conteste legalitatea procedurii şi anularea ori modificarea unor acte emise pe parcursul procedurii de expropriere, în condiţiile acestei legi.
Astfel, s-a apreciat de către instanţă că suspendarea H.G. nr. 590/2010 ar avea ca efect tocmai paralizarea procedurii de expropriere pe o perioadă nedeterminată de timp şi tocmai de aceea legiuitorul, în apărarea interesului public, care se opune interesului privat în cazul exproprierii, a prevăzut în Legea nr. 198/2004 că procedura de expropriere nu poate fi suspendată.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare şi a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta T.C.S.C., susţinând că, în mod greşit instanţa de fond a înlăturat aplicarea art. 14 Legea nr. 554/2004 cu ocazia soluţionării cererii de suspendate a executării unui act administrativ, respectiv a H.G. nr. 590/2010, deşi legislaţia specială, în baza căreia a fost emisă hotărârea, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004, modificată, nu prevede vreo normă în acest sens. Totodată, hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în temeiul căreia a fost adoptată H.G. nr. 590/2010, dispune, prin prevederile art. 9 alin. (5) că „lucrările de utilitate publică care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat".
Prin această lege se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes naţional, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru drumurile de interes local, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, în prezenta cauză.
Totodată, din analiza dispoziţiilor H.G. nr. 590/2010 (actul administrativ atacat), Înalta Curte constată că aceasta are ca obiect „aprobarea declanşării procedurilor de expropriere” a unor imobile proprietate privată, proceduri care, la rândul lor sunt supuse unor proceduri de contestare, astfel că nici din punctul de vedere al condiţiilor art. 14 Legea nr. 554/2004 - urgenţa (paguba iminentă) şi cazul bine-justificat - cererea reclamantei nu este fundamentată.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.C.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 3764 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1864/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
