ICCJ. Decizia nr. 1910/2011. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1910/2011
Dosar nr. 2933/2/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul R.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 194/2002, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României din 23 martie 2010 emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări.
Prin întâmpinarea formulată, instituţia pârâtă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în temeiul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2004, republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 2343 din 17 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate excepţia invocată de instituţia pârâtă, a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Craiova, având în vedere că decizia de returnare a fost emisă de Serviciul Pentru Imigrări Dolj, iar O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România reprezintă o normă specială în materie, dispoziţiile referitoare la instanţa competentă să soluţioneze plângerile împotriva deciziilor de returnare aplicându-se cu prioritate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.
La termenul de judecată din data de 31 martie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Cererea de recurs formulată de reclamantul R.M. la data de 19 mai 2010 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii(…) c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”, iar, potrivit art. 303 alin. (1), „recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.”
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 17 mai 2010 reprezintă o hotărâre de declinare a competenţei, astfel încât, conform dispoziţiilor imperative ale art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în vigoare la data învestirii instanţei cu soluţionarea contestaţiei, ”d acă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare”.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant s-a rezumat la o simplă şi formală declarare a recursului împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, iar, până la termenul de judecată fixat la data de 31 martie 2011, nu au fost depuse la dosar motivele de recurs.
În raport de dispoziţiile legale incidente menţionate anterior, recurentul avea obligaţia procesuală de a motiva recursul în termen de 5 zile, calculat de la data pronunţării sentinţei recurate, respectiv, până la data de 24 mai 2010.
Faţă de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora ” recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal” şi având în vedere că, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi nici nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant R.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată că recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 2343 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este nul.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1909/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
