ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1914/2011
Dosar nr. 491/36/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea hotărârii din 3 septembrie 2009 şi, totodată, obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că beneficiarii Legii nr. 189/2000 sunt toate acele persoane născute până la data de 06 martie 1945 şi ai căror părinţi au fost strămutaţi din Bulgaria.
Instituţia pârâtă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 207/CA din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la momentul schimbului de populaţie prin plecarea românilor din Caliacra în septembrie 1940, părinţii reclamantului erau căsătoriţi încă din anul 1933, iar după un an şi şase luni, respectiv la data de 24 februarie 1942, s-a născut reclamantul în com. S., Raionul Negru Vodă.
Deşi din dispoziţiile art. 1 Legea nr. 189/2000 rezultă că numai persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, Curtea a făcut aplicarea prezumţiei absolute a timpului legal al concepţiei, potrivit căreia perioada concepţiei este timpul cuprins între a 300-a şi a 180-a zi înaintea naşterii copilului care se socoteşte de la zi la zi.
Instanţa de fond a apreciat că este important a calcula data concepţiei, deoarece art. 7 alin. (1) Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice instituie o capacitate de folosinţă anticipată, în sensul că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
Interpretarea pe care reclamantul o face în contestaţie, a reţinut judecătorul fondului, este una simplistă şi are în vedere doar faptul că este suficientă naşterea în intervalul precizat, ignorându-se celelalte condiţii, astfel încât Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada deplină a strămutării sale efective, situaţie în care nu poate beneficia de dispoziţiile reparatorii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut că reclamantul nu poate fi beneficiar al actului normativ invocat, deoarece naşterea sa nu a avut loc în termenul de 300 zile de la data strămutării părinţilor săi şi nu a făcut dovada strămutării sale efective.
Recurentul susţine că părinţii săi au fost strămutaţi în urma Tratatului româno-bulgar, în septembrie 1940, din comuna D., jud. Caliacra, în sat S., jud. Constanţa.
Chiar dacă nu era conceput la acea dată, precizează recurentul, naşterea sa având loc la data de 24 februarie 1942, deci în intervalul prevăzut de actul normativ, efectele strămutării s-au răsfrânt şi asupra sa, deoarece suferinţele prin care au trecut părinţii au afectat şi copiii născuţi în familiile respective în perioada vizată de actul normativ reparatoriu.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nicio diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că acesta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Părinţii reclamantului au făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului de la Craiova.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, pe care o va casa.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va admite cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 207/CA din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi admite acţiunea.
Obligă autoritatea pârâtă să emită hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 24 februarie 1942 - 06 martie 1945, pe care să i le acorde începând cu 01 martie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1910/2011. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 1916/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
