ICCJ. Decizia nr. 1916/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1916/2011
Dosar nr. 1108/39/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta SC H.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 emisă de instituţia pârâtă, susţinând că, în mod nelegal, a fost obligată la plata sumei de 40.006,76 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 17 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect „contestaţie act administrativ-fiscal”, privind pe reclamanta SC H.P. SRL Gura Humorului, în contradictoriu cu intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, la Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava, invocată din oficiu, a reţinut faptul că, prin procesul verbal de constatare din 13 septembrie 2010, s-a constatat că reclamanta datorează suma de 40.006,75 RON, procesul verbal reprezentând titlu de creanţă, conform art. 2 lit. f) şi art. 3 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 79/2003 şi a dispoziţiilor art. 2, 3 şi 8 H.G. nr. 1306/2007. Totodată, prima instanţă a reţinut că, împotriva acestui proces-verbal, societatea reclamantă a formulat contestaţie, care a fost respinsă de către autoritatea pârâtă, prin Decizia nr. 172 din 21 octombrie 2010.
Evocând dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că obiectul litigiului priveşte o creanţă bugetară rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, Curtea a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite în actul administrativ atacat, de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală, soluţie care decurge şi din aplicarea prevederilor art. 9 O.G. nr. 79/2003.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt incidente, în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretenţiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II Legea contenciosului administrativ, cauza de faţă având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală ca urmare a nerespectării obligaţiilor instituite printr-un contract administrativ, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Suceava.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, iar soluţia pronunţată de instanţa fondului este legală şi temeinică, fiind corect stabilită competenţa de soluţionare a cauzei.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 (înregistrată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din 26 octombrie 2010), emisă de instituţia pârâtă, precum şi anularea procesului verbal de constatare din 13 septembrie 2010, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 40.006,75 RON, ca urmare a încălcării prevederilor legale şi contractuale în derularea contractului de finanţare încheiat cu pârâta pentru realizarea proiectului intitulat ”Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna D., judeţul Suceava”.
Actele menţionate au fost emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, în ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art.1: Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art.2: În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art.3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art.3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar;
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc..
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art.4 alin. (2): „ Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor ”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Decizia nr. 172 din 21 octombrie 2010 (înregistrată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din 26 octombrie 2010) a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii”.
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 , sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme, s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 40.006,75 RON - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, astfel cum temeinic şi legal a reţinut Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa recurată.
5. Soluţia instanţei de recurs
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti împotriva sentinţei nr. 17 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1917/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
