ICCJ. Decizia nr. 197/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 197/2011
Dosar nr. 12408/59/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 168 din 23 martie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Timişoara, prin primar, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Timiş şi cu intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor;
A anulat, parţial, art. 1, punctul 1, lit. b) din HG nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, respectiv referirea la poziţia nr. 2 coloana nr. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 977/2002 la Cartea Funciară nr. 13 din Timişoara.
A respins cererea de anulare a art. 1, punctul 1, lit. b) din HG nr. 1016/2005, referitoare la poziţia nr. 2 coloana nr. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 977/2002 la Cartea Funciară nr. 13 din Timişoara.
A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor în favoarea Guvernului României cu privire la cererea reclamantului de anulare a referirilor la Funciară nr. 13 din Timişoara din art. 1, punctul 1, lit. b) din HG nr. 1016/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2007, a admis în parte acţiunea reclamantului - intimat Municipiul Timişoara şi a anulat parţial HG nr. 1016/2005, respectiv art. 1 pct. 1 lit. b) alin. 2 în ce priveşte includerea în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Timiş, a imobilelor cuprinse în Cartea Funciară nr. 2 Timişoara, în suprafaţă de 58.106 m2.
Înalta Curte, prin Decizia nr. 4493 din 21 noiembrie 2007, a casat în parte această hotărâre şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, numai cu privire la cererea de anulare parţială a HG nr. 1016/2005, referitor la suprafaţa de 267,63 ha păşune, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte parcelele componente ale păşunii Mehala în suprafaţă de 267,63 ha, proprietatea Municipiului Timişoara, instanţa de casaţie a constatat că se impune efectuarea unei expertize topo - cadastrale pentru a se stabili dacă există identitate între acestea şi imobilele cuprinse în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara, pentru care a fost atestată proprietatea publică a judeţului Timiş, prin HG nr. 1016/2005.
Rejudecând cauza, în aceste limite de casare, instanţa de fond, prin Sentinţa nr. 104 din 22 aprilie2008 a apreciat însă că nu se mai impune efectuarea unei expertize topografice, dată fiind recunoaşterea necondiţionată a pârâtului Consiliului Judeţean Timiş cuprinsă în note scrise depuse pentru termenul când s-a judecat iniţial acţiunea de faţă (fila 198 dosar fond primul ciclu procesual).
Aşa fiind, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi cu privire la capătul de cerere referitor la terenurile înscrise în CF nr. 13 Timişoara, cu numerele topo sus-indicate, în suprafaţă de 37,61 ha, reţinând că reclamanta a dovedit încălcarea dreptului său de proprietate asupra acestor imobile, prin HG nr. 1016/2005.
Înalta Curte, prin Decizia nr. 4125 din 18 noiembrie 2008 a casat Sentinţa nr. 104 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, apreciind că soluţia instanţei de fond fundamentată exclusiv pe conţinutul unor concluzii scrise, depuse la dosar într-o etapă procesuală anterioară, finalizată cu o soluţie parţial casată, fără respectarea indicaţiilor date de Înalta Curte, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte necesitatea admiterii probei cu expertiza topo-cadastrală şi fără să fi administrat eventualele alte probe, care să clarifice cel puţin diferenţele evidente de suprafeţe reţinute pentru păşunea Mehala, de la 267,63 ha la 37,61 ha, prin probe necesare şi adecvate, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă şi cererea de îndreptare a erorii materiale, cerere formulată de Consiliul Judeţean Timiş pe considerentul că solicitarea de anulare parţială a HG nr. 1016/2005 priveşte suprafaţă de 37,61 hectare provenind din Cartea Funciară nr. 13 Timişoara, iar nu suprafaţa de 267,63 hectare, astfel cum s-a menţionat în dispozitivul Deciziei civile nr. 4493 din 21 noiembrie 2007 - instanţa supremă apreciind că aceasta nu este o eroare materială, ci o chestiune legată chiar de fondul pricinii.
Investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, în acord cu cele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procedat la administrarea probei cu expertiza topo-cadastrală, în vederea stabilirii dacă există identitate între suprafeţele de teren trecute în proprietatea reclamantului Municipiul Timişoara prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999. şi suprafeţele de teren înscrise în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara şi determinarea cu certitudine dacă terenul ce a fost atribuit în proprietatea municipiului Timişoara prin Ordinul Prefectului nr. 947/1999 sunt cele ce ulterior au fost trecute prin HG nr. 1016/2005, art. 1, pct. 1, lit. b), alin. (2), în domeniul public al judeţului Timiş.
Cu privire la limitele obiectului cauzei, instanţa a reţinut că potrivit Deciziei nr. 4493 din 21 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost casată parţial, respectiv numai cu privire la cererea de anulare a HG nr. 1016/2005, referitoare la suprafaţa de 267,63 ha din păşunea Mehala, aşa încât a apreciat că trebuie analizată numai cererea de anulare parţială a HG nr. 1016/2005, referitoare la suprafaţa de teren înscrisă în C.F. nr. 13 Timişoara.
Sub acest aspect, a reţinut faptul că în prezenta cauză, reclamantul Municipiul Timişoara a solicitat anularea parţială a HG nr. 1016/2005, prin care reclamantul pretinde că au fost trecute în mod nelegal în proprietatea publică a Judeţului Timiş mai multe suprafeţe de teren înscrise în Cartea Funciară nr. 2 Timişoara şi în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara - suprafeţe de teren care au fost trecute, în baza art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în proprietatea Municipiului Timişoara prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 8/1994 şi prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999.
Conform Ordinului Prefectului judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999, a fost trecută în proprietatea Municipiului Timişoara o suprafaţă de 330,99 hectare de păşune, respectiv: 267,63 hectare din păşunea M. şi 63,36 hectare din păşunea F.
Conform acestui ordin, suprafeţele respective erau identificate potrivit anexelor centralizatore 1 - 5 la acest ordin, anexe pe care nici emitentul actului - Prefectul Judeţului Timiş - şi nici beneficiarul actului - Municipiul Timişoara - nu le-au putut prezenta.
De asemenea, instanţa a constatat că aceste anexe nu au putut fi prezentate nici de către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, astfel cum rezultă din răspunsul ataşat la dosar.
Însă, conform raportului de expertiză, a rezultat, în urma suprapunerii efectuate şi a reconstituirii situaţiei iniţiale, anterioare dezmembrărilor operate asupra parcelelor topografice şi cadastrale, că terenurile menţionate în HG nr. 1016/2005 - respectiv terenurile care au trecut în domeniul public al judeţului Timiş, şi anume parcelele înscris în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara, în suprafaţă de 38 ha, asupra cărora s-a intabulat dreptul de proprietate al Municipiului Timişoara, în baza Ordinului Prefectului Judeţului Timiş nr. 947/1999, conform înscrisurilor din Cartea Funciară.
Examinând, pe de-o parte, efectele Ordinului Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999, în condiţiile în care nu a fost posibilă studierea anexelor la Ordinul nr. 947 din 24 iunie 1999, anexe care permiteau identificarea concretă a suprafeţelor de teren transmise în proprietatea Municipiului Timişoara, instanţa a reţinut faptul că identificarea efectuată de expertiză nu a avut la bază cel mai important act necesar în această situaţie, respectiv actul pe baza căruia s-au transmis acele terenuri către reclamant şi care constituie titlul său de proprietate.
Însă, pe de altă parte, Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999 nu a fost anulat şi nici nu s-a constatat nelegalitatea acestui act, aşa încât, instanţa a apreciat că este obligatoriu să se ţină seama de conţinutul acestui ordin, conform căruia a fost trecută în proprietatea Municipiului Timişoara o suprafaţă de 330,99 hectare de păşune, din care 267,63 hectare din păşunea Mehala.
Sub acest aspect, instanţa a apreciat că titlul reclamantului trebui valorificat în sensul producerii efectelor, în condiţiile în care, suprapunere cadastrală indicată de expert corespunde situaţiei reale, această suprapunere nefiind contestată pe baza unor argumente care să indice erori de calcul, (exclusiv pe baza premisei că nu se poate stabili o astfel de suprapunere, faţă d lipsa comparării cu anexele la Ordinul nr. 947 din 24 iunie 1999.
Mai mult decât atât, în baza aceluiaşi ordin, reclamantul a procedat la înscrierea dreptului său de proprietate în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 135.381 Timişoara, înscriere care nu a fost contestată, rectificată sau anulată.
În acest context, instanţa a apreciat că, atâta timp cât pârâţii nu au adus argumente pertinente referitoare la imposibilitatea suprapunerii terenurile înscrise în C.F. nr. 13 Timişoara peste terenurile înscrise în Cartea Funciar nedefinitivă nr. 135.381 Timişoara, se va reţine ca fiind reală concluzia expertizei, conform căreia există o suprapunere între suprafeţele de teren înscrise în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 135.381 Timişoara - care sunt proprietatea reclamantului Municipiul Timişoara, conform Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999 - şi mai multe parcele de teren înscrise şi în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara, asupra cărora s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantul Municipiul Timişoara în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 135.381 Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recursuri atât reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar şi pârâţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Timiş, cât şi intervenientul M.A.I.
În motivarea recursului formulat de către recurentul-reclamant Municipiul Timişoara prin Primar se susţine, în esenţă că, în mod greşit, instanţa de fond a respins, în parte, cererea de chemare în judecată, respectiv cererea de anulare a art. 1 pct. 1 lit. b) din HG nr. 1016/2005 referitoare la poziţia nr. 2 col. nr. 3 din Anexa nr. 1, la HG nr. 977/2002 la CF nr. 13 Timişoara.
Astfel, susţine recurenta că la momentul adoptării HG nr. 1016/1995 nu a fost adus la cunoştinţă Ordinul Prefectului emis în favoarea municipiului Timişoara emis în baza Legii nr. 18/1991, după aplicarea legii fondului funciar, potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul imobiliar atribuirea de noi numere cadastrale, cărţile funciare vechi şi numerele top vechi-practic nu mai există, fiind dată terenurilor o nouă numerotare cadastrală.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat de către pârâtul Consiliul Judeţean Timiş se critică sentinţa pronunţată susţinându-se că în mod greşit instanţa de fond a dat eficienţă unui titlu incomplet, respectiv Ordinului Prefectului nr. 947/1999, care nu identifică în concret imobilele asupra cărora s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, anexele nefiind prezentate.
Totodată, recurentul-pârât susţine că instanţa trebuia să compare titlurile între ele şi să dea eficienţă celui mai caracterizat, în speţă titlului judeţului Timiş imobilele fiind trecute în proprietatea publică în baza Legii nr. 213/1998 ca fiind aferente Aeroportului „C." din cadrul SC A.U. SA Timişoara.
Se critică sentinţa pronunţată şi sub aspectul că instanţa a extins obiectul cauzei la nouă imobile incluzând şi imobilul cu nr. topografic xxx, astfel că prin admiterea acţiunii şi cu privire la acesta, a acordat mai mult decât s-a cerut.
În motivarea recursului formulat de pârâul Guvernul României se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Este criticată sentinţa sub aspectul că a fost stabilit în mod eronat caracterul vătămător al HG nr. 1016/2005, în condiţiile în care acest act administrativ nu are efect constitutiv de drepturi, ci doar de atestare a regimului juridic diferenţiat al bunurilor ce aparţin unităţii administrativ-teritoriale.
Totodată, recurentul pârât arată că la elaborarea actului atacat au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum şi Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005 proiectul fiind avizat de toate autorităţile interesate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat de către intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor se apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică hotărârea recurată întrucât instanţa de judecată nu a reţinut şi nu a cercetat faptul că prin actul administrativ atacat nu s-a efectuat un transfer al dreptului de proprietate, ci doar s-a atestat o stare existentă deja, prin HG nr. 1016/2005 fiind modificată şi completată HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, aceasta fiind emisă în aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 231/1998, cu modificările ulterioare potrivit cărora inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrative-teritoriale se întocmeşte de comisii speciale iar după centralizarea acestora se înaintează Guvernului în vederea emiterii hotărârii prin care să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local.
Prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local, nu crează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective şi deci nu este de natură a vătăma vreun drept.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Municipiul Timişoara prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către pârâţi precum şi recursul formulat de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinând în esenţă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre parţial legală şi temeinică, anulând art. 1, pct. 1, lit. b) din HG nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant Municipiul Timişoara prin Primar, se reţine că principalele critici formulate vizează respingerea în parte, a cererii de chemare în judecată, respectiv cererea de anularea a art. 1 pct. 1 lit. b) din HG nr. 1016/2005, referitoare la poz. nr. 2 col. nr. 3 din Anexa nr. 1, la HG nr. 977/2002 la CF nr. 13 Timişoara.
Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, respingerea acestei cereri a fost determinată de faptul că parcela cu nr. topografic xxx nu se suprapune peste niciuna din suprafeţele de teren înscrise în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 135.381, conform expertizei efectuate în cauză şi în consecinţă nu se putea reţine nelegalitatea acestor dispoziţii din hotărârea atacată.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul - pârât Consiliul Judeţean Timiş, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat.
Susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora în lipsa anexelor la Ordinul Prefectului nr. 947/1999, nu se poate identifica corect care parte a păşunii M. a fost atribuită municipiului Timişoara precum şi criticile conform cărora instanţa trebuia să compare titlurile între ele, dând eficienţă celui mai caracterizat, nu pot fi reţinute.
În cauză, este de necontestat faptul că prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999 a fost trecută în proprietatea Municipiului Timişoara o suprafaţă de330,99 hectare pădure, respectiv 267,63 hectare din păşunea M. şi 63,36 hectare din păşunea F.
Identificarea suprafeţelor de teren trecute în proprietatea reclamantului prin ordinul mai sus menţionat s-a făcut prin expertiza topo-cadastrală dispusă de instanţa de control judiciar, în temeiul prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii obligatorii pentru judecătorul fondului.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât privind necesitatea comparării titlurilor, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond nu a procedat la această analiză întrucât ar excede cadrului procesual, fiind de competenţa instanţelor de drept comun.
Nu pot fi reţinute nici criticile recurentului privind extinderea obiectului cauzei prin includerea imobilului cu numărul topografic xxx, întrucât în soluţionarea cauzei instanţa de fond a avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză, potrivit cărora şi în privinţa acestuia există o suprapunere între suprafeţele de teren înscrise în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 135.381 Timişoara – proprietatea reclamantului conform Ordinului Prefectului Judeţului Timiş nr. 947 din 24 iunie 1999 şi mai multe parcele înscrise şi în Cartea Funciară nr. 13 Timişoara, care nu puteau face obiectul trecerii în domeniul public al judeţului Timiş în baza HG nr. 1016/2005.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate şi recursurile formulate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurentul-intervenient M.I.R.A., acestea urmând a fi analizate împreună întrucât sunt invocate aceleaşi motive, apreciind că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Criticile formulate de recurenţi sunt însă nefondate întrucât astfel cum s-a reţinut prin sentinţa atacată, HG nr. 1016/2005 este parţial nelegală fiind incluse în domeniul public al judeţului Timiş terenuri şi parcele asupra cărora a fost intabulat dreptul de proprietate al municipiului Timişoara, în baza Ordinului Prefectului Judeţului Timiş nr. 947/1999.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara, prin Primar, Guvernul României, Consiliul Judeţean Timiş şi M.A.I. împotriva Sentinţei nr. 168 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 203/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
