ICCJ. Decizia nr. 242/2011. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 242/2011
Dosar nr. 1951/113/2008
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu A.N.R.P. – D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., reţinându-se existenţa autorităţii de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa nr. 87 din 24 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 558/44/2008, a fost anterior respinsă ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a reţinut că prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 558/44/2008, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, motivat de faptul că suma de 69.790,20 lei nu reprezintă o justă despăgubire.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. astfel că a reţinut existenţa în prezenta cauză a autorităţii de lucru judecat, faţă de Sentinţa nr. 87 din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Astfel, instanţa a reţinut că cererea formulată în dosarul de faţă are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi priveşte aceleaşi părţi ca în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea anterioară arătată.
2. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul B.T., solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a reţinut autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care s-a nesocotit împrejurarea că prin acţiunea de faţă s-a solicitat punerea în executarea a Sentinţei civile nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, definitivă şi irevocabilă, pe baza căreia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008.
3.Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată faţă de prevederile legale incidente şi de criticile ce i-au fost aduse, ca şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Legal învestită cu soluţionarea acţiunii promovate de reclamantul B.T., în contradictoriu cu D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., prima instanţă în mod corect a reţinut că independent de împrejurarea că reclamantul-recurent şi-a intitulat acţiunea „contestaţie la executare", în mod efectiv, acesta a înţeles să atace Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008 emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, justificat de împrejurarea că prin această decizie nu i-au fost acordate despăgubirile stabilite prin Sentinţa civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, pentru imobilul situat în Brăila, str. U.
Această interpretare realizată în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ., corespunde de altfel şi voinţei reclamantului – recurent, care, în finalul cererii sale, generic denumită contestaţie la executare, arată explicit că solicită anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligarea la respectarea dispozitivului sentinţei prin care i s-au stabilit despăgubiri în bani în sumă de 430.000 lei.
Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurent, apreciază că în mod legal prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi pe acest temei a respins acţiunea de faţă.
Excepţia invocată a fost avută în vedere în raport cu litigiul anterior al reclamantului, finalizat prin Sentinţa nr. 87 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 500 din 30 ianuarie2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În respectiva cauză, după cum o atestă de altfel şi actele dosarului, recurentul-reclamant a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 şi obligarea pârâtei la despăgubiri în cuantum de 430.000 lei. Această acţiune a fost respinsă, hotărârea pronunţată fiind irevocabilă, după cum s-a arătat deja.
Raportându-se aşadar la Sentinţa nr. 87 din 24 iunie 2008, şi nu la Sentinţa civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, cum a susţinut recurentul, prima instanţă a stabilit că acţiunea de faţă are acelaşi obiect, respectiv anularea aceleiaşi Decizie nr. 1680 din 27 martie 2009, emisă de aceeaşi autoritate şi pentru acelaşi motiv, în sensul că suma stabilită drept despăgubire este insuficientă.
Recurentul a pretins că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, dat fiind obiectul diferit al cauzelor avute în vedere.
Această critică nu este însă fondată întrucât, astfel după cum Înalta Curte a statuat deja în jurisprudenţa sa, pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni în sensul art. 1201 C. civ. român, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni, ceea ce în mod evident s-a demonstrat.
În acelaşi timp, Înalta Curte reaminteşte că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. şi aceea de prezumţie de lucru judecat, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.
Reglementarea autorităţii de lucru judecat şi în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Este ceea ce în mod corect a făcut prima instanţă atunci când a constatat că prin introducerea unei noi acţiuni, având ca obiect tot desfiinţarea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, reclamantul-recurent tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre judecătorească anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că respectiva decizie a fost corectă emisă.
Faţă de argumentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de B.T. împotriva Sentinţei nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 243/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
