ICCJ. Decizia nr. 226/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 226/2011

Dosar nr. 6110/2/2010

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 3446 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC R. SA Tulcea, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., prin care a solicitat suspendarea executării procesului - verbal de constatare din 26 martie 2010 privind proiectul „îmbunătăţirea prelucrării si marketingul produselor si preparatelor din carne", jud. Tulcea, din 16 iunie 2006, până la soluţionarea definitiva şi irevocabila a cauzei prin care se soluţionează cererea de anulare a procesului - verbal de constatare din 26 martie 2010 si a Deciziei nr. 10221 din 21 mai 2010 emise în soluţionarea contestaţiei împotriva proces-verbal, cauza care face obiectul Dosarului nr. 9/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contecios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.

2. Recursul formulat de recurenta-reclamantă

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Tulcea, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.

3. Procedura în faţa instanţei de recurs

Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului raportat la prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele15-27 dosar).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316 corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată cu recurs, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă cererea de suspendare a executării a procesului - verbal de constatare din 26 martie 2010 privind proiectul ,,îmbunătăţirea prelucrării si marketingul produselor si preparatelor din carne".

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".

În speţă, sentinţa recurată a fost comunicată recurentei la data de 30 septembrie 2010 – aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare de la fila 199-ds.fond, iar recursul a fost formulat la data de 11 octombrie 2010 – data depunerii cererii la O.P., conform filei 5 la dosarul de recurs.

Ultima zi în care reclamanta putea declara recursul era 6 octombrie 2010, calculată conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 101 C. proc. civ.

Constatând că recursul în cauză a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, pe cale de consecinţă, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge recursul reclamantei, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC R. SA Tulcea împotriva Sentinţei nr. 3446 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 226/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs