ICCJ. Decizia nr. 203/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 203/2011
Dosar nr.4402/2/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 922 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992 al M.Ap.N. ca neîntemeiată; a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a M.Ap.N.; a admis excepţia tardivităţii acţiunii formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul M.Ap.N., şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea aşa cum a fost precizată la data de 19 noiembrie 2007, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992 a M.Ap.N. că actul ce face obiectul acestei excepţii este un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar dispoziţiile din legea contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin prisma atingerii aduse principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului la justiţie.
Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că excepţia de nelegalitate urmăreşte cenzurarea legalităţii unui act administrativ, pe cale incidentală, astfel că nu poate viza actul administrativ ce constituie chiar obiectul acţiunii principale, ca în cazul de faţă
Referitor la excepţiile invocate de pârâtul M.Ap.N., respectiv lipsa calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitatea acţiunii, ambele motivate de pârât pe lipsa raporturilor de muncă cu reclamantul, arătând că acesta a fost trecut în rezervă în data de 27 august 1992 instanţa a apreciat că apărarea pârâtului este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care pârâtul este emitentul actului administrativ a cărui nelegalitate este invocată în prezenta cauză.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii, Curtea a reţinut că ordinul atacat a fost emis la data de 27 august 1992, reclamantul fiind trecut în rezervă în baza art. 43 lit. i) din Statutul Corpului Ofiţerilor, din funcţia de Şef secţie expertiză psihologică a armatei.
În calitatea sa de Şef al U.M. XXX, secţia de expertiză psihologică, reclamantul era obligat să ia cunoştinţă de ordinul de zi pe unitate din 1 septembrie 1992, în care a fost consemnată trecerea sa în rezervă cu motivarea corespunzătoare.
Cu toate că nu există la dosar un înscris doveditor al comunicării Ordinului de trecere în rezervă emis la data de 27 august 1992, Curtea a apreciat că existenţa şi conţinutul acestuia i-au fost, în mod evident, cunoscute reclamantului, având în vedere numeroasele memorii adresate generalului de armată I.V., M.Ap.N., prin care solicita reexaminarea cazului şi reintegrarea în armată.
Raportându-se la data formulării acţiunii – 3 iulie 2007 şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat întemeiată excepţia tardivităţii, iar pe cale de consecinţa a respins acţiunea reclamantului ca tardiv formulată şi totodată şi cererea accesorie de acordare a drepturilor salariale actualizate corespunzător gradului şi funcţiei deţinute şi neîncasate începând cu data de 27 august 1992.
2. Recursul formulat de recurentul - reclamant
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs
La termenul de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în termenul prevăzut de lege, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Regularitatea promovării căii de atac
În temeiul art. 137 alin. (1) din C.proc.civ, aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C.proc.civ, Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", care se socoteşte de la comunicarea hotărârii atacate, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Art. 306 C. proc. civ. prevede că:
(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).
(2) Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor."
Prin urmare, dacă recursul nu a fost motivat prin declaraţia de recurs, motivele de casare trebuie depuse obligatoriu în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speţă, hotărârea recurată a fost comunicată reclamantului B.I. la data de 10 mai 2010, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul - verbal de predare a hotărârii (fila 70 ds.fond).
Declaraţia de recurs s-a făcut la data de 17 mai 2010 (fila 2 dosar), recurentul precizând că „motivele de recurs la va depune până la primul termen de judecată".
Motivele de recurs au fost depuse la data de 30 decembrie 2010, potrivit ştampilei aplicată de registratura secţiei pe cerere (fila 6 dosar).
În raport de dispoziţiile art. 303 alin. (1) C.proc.civ, recurentul-reclamant avea obligaţia procesuală de a motiva recursul în termen de 15 zile calculat de la data comunicării hotărârii recurate, respectiv, până la data de 2 iunie 2010.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Cum dispoziţia imperativă a legii nu a fost îndeplinită şi nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor, conform art. 306 alin. (2) C.proc.civ, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de B.I. împotriva Sentinţei nr. 922 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia aVIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 197/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 207/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
