ICCJ. Decizia nr. 201/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 201/2011
Dosar nr. 709/32/200.
Şedinţa publică din 18 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.I.H., prin mandatarul C.N.D., în contradictoriu cu pârâţii SC A.F. SA Bacău şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa această soluţie, s-a reţinut că atât cererea în anularea certificatului de proprietate cât şi plângerea prealabilă au fost realizate sub imperiul Legii nr. 29/1990, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Neîndeplinirea procedurii prealabile este o excepţie peremptorie, care atrage respingerea acţiunii ca inadmisibilă, chiar dacă reclamanta s-a adresat iniţial unei instanţa competente, iar instanţa de contencios administrativ a fost investită printr-o sentinţă de declinare a competenţei sau în urma casării unei hotărâri.
In speţă, cererea în constatarea nulităţii actului administrativ a fost formulată în iunie 2000, iar plângerea prealabilă a fost realizată în noiembrie 2000, după 4 luni de la sesizarea instanţei, astfel că situaţia de fapt din cauza pendinte este similară situaţiei reţinute de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 995 din 14 martie 2002, potrivit căreia, dacă reclamantul care se adresează ministerului emitent al unui certificat de proprietate asupra terenului, după ce se adresase mai întâi instanţei de judecată, acţiunea este inadmisibilă.
De altfel, împrejurarea că o cerere a fost iniţial înregistrată în cadrul unui proces civil pe rolul unei instanţe de drept comun, nu modifică natura raportului juridic dedus judecăţii şi nici normele de procedură aplicabile.
Reţinând considerentele instanţei constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Legea nr. 29/1990, precum şi faptul că procedura prealabilă a fost realizată după sesizarea instanţei şi nu înainte, cum prevedea art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi nu în ultimul rând, practica constantă a Î.C.C.J., a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta C.I.H. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în esenţă pentru următoarele motive:
Consideră recurenta că soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte interpretarea art. 5 din Legea nr. 29/1990 precum şi a excepţiei de inadmisibilitate.
Arată recurenta că acţiunea în anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost formulată ca un capăt de cerere distinct în cadrul acţiunii de revendicare la o dată ulterioară formulării capătului principal. Consideră în acest sens recurenta că a operat o prorogare de competenţă în favoarea instanţei civile – care a fost investită şi cu soluţionarea acţiunii în anularea actului administrativ contestat.
S-a mai arătat că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 trebuie interpretat potrivit scopului avut în vedere de legiuitor şi anume acela de a nu încălca rolul instanţelor de judecată şi pentru a da posibilitate autorităţii emitente de a-şi revoca actul administrativ.
- Neîndeplinirea condiţiei de exerciţiu a acţiunii trebuie să fi existat la momentul invocării excepţiei inadmisibilităţii ori la acel moment – şi momentul cererii de revocare parţială a actului administrativ contestat de către reclamantul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale condiţia apărea ca fiind îndeplinită.
- Inadmisibilitatea este în realitate o excepţie de fond, peremptorie care are efect dilatoriu.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pârâta SC A.F. SA Bacău a formulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte reţine că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0640 din 10 ianuarie 1994 – emis de Ministerul Agriculturii este un act administrativ unilateral cu caracter individual, calitate care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ în cenzurarea legalităţii emiterii acestuia. În acest sens este şi practica judiciară constantă, în acest sens pronunţându-se şi Decizia irevocabilă nr. 731/32/2006 a Curţii de Apel Bacău.
Având acest caracter de act administrativ, acestui certificat i se aplică legea în vigoare la data emiterii lui, respectiv Legea nr. 29/1980.
Se reţine că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 – în sensul că această procedură trebuie efectuată înainte de a introduce acţiunea în instanţă, ca o condiţie prealabilă, obligatorie sesizării instanţei.
Înalta Curte constată că dincolo de faptul că realizarea procedurii prealabile este prevăzută ca o condiţie de admisibilitate şi care vizează şi posibilitatea ca autoritatea emitentă să verifice cererea prealabilă şi eventual să-şi revoce actul emis – această procedură prealabilă are în vedere şi faptul că aceasta trebuie îndeplinită în termen pentru a avea eficienţă.
De asemenea se reţine de Înalta Curte, aşa cum precizează şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalitate de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege.
Cum procedura prealabilă a fost efectuată în cauză după 4 luni de la data introducerii cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I.H. împotriva sentinţei nr. 4 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 204/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
