ICCJ. Decizia nr. 212/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 212/2011
Dosar nr. 242/3/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 193 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul U.N.B.R., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul Bucureşti a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 434 din 29 noiembrie 2008, emisă de Consiliul U.N.B.R. dată în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva hotărârii nr. 5023 din 21 august 2008 a Consiliul Baroului Bucureşti, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată.
Astfel, s-a reţinut faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât la data solicitării sale nu a făcut dovada unei vechimi neîntrerupte de 10 ani în funcţiile juridice expres prevăzute, şi anume de judecător, notar, procuror, consilier juridic şi jurisconsult.
În acest sens, s-a constatat că vechimea aferentă intervalului dintre 1973-1986 când reclamantul a fost cadru M.I. nu poate fi luată în calcul, deoarece funcţia de ofiţer de miliţie nu este asimilată celei de procuror, deosebirea dintre aceste funcţii constând în aceea că prin efectul legii procurorul este magistrat, iar ofiţerul de miliţie (poliţie) nu, astfel că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 16 din Legea 51/1995.
S-a reţinut şi faptul că înscrisurile de la dosar precum şi hotărârea judecătorească invocată, nu au putere doveditoare în sensul celor susţinute de reclamant.
Reţinând culpa reclamantului, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi l-a obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Baroul Bucureşti, în baza înscrisurilor fiscale depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul D.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 255/2004, deşi prin sentinţa civilă nr. 2560/1998 s-a constatat vechimea sa în specialitate de 9 ani şi 9 luni, vechime la care se adaugă vechimea prevăzută în carnetul său de muncă.
Pe de altă parte, recurentul a criticat sentinţa atacată, arătând că la data depunerii cererii sale, potrivit legii în vigoare, pentru primirea în profesia de avocat fără examen îndeplinea condiţiile legale iar dispoziţiile OUG nr. 159/2008 art. IV alin. (2) prevăd în mod expres faptul că toate cererile depuse anterior intrării în vigoare a Ordonanţei, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3) din legea în vigoare la data introducerii cererilor.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 998 şi urm. C. civ.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză, este nefondat.
Recurentul-reclamant a solicitat prin acţiunea sa anularea deciziei nr. 434 din 29 noiembrie 2008 emisă de Consiliul U.N.B.R. dată în soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva hotărârii nr. 5023 din 21 august 2008 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 poate fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic şi jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv copia carnetului de muncă al recurentului-reclamant (fila 11-13 dosar Tribunalul Bucureşti) rezultă că acesta nu a făcut dovada vechimii minime necesare prevăzută de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Perioada cuprinsă între anii 1973 – 1986 în care acesta a fost cadrul M.I. nu poate fi luată în calcul pentru stabilirea vechimii necesare prevăzută de dispoziţiile legale mai sus menţionate, întrucât nu a îndeplinit niciuna din funcţiile expres şi limitativ menţionate de textul legal.
Textul de lege menţionat nu poate fi interpretat decât în mod restrictiv, întrucât acesta nu se referă şi la alte funcţii echivalente celei de consilier juridic.
Din această perspectivă, invocarea hotărârii judecătoreşti nr. 2650/1988 ca şi a adeverinţei nr. 344289 din 1 august 1988 sunt lipsite de relevanţă în soluţionarea cauzei, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent şi niciun alt motiv de ordine publică pentru modificarea sau casarea sentinţei atacate şi în consecinţă, reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către intimata U.N.B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I., împotriva sentinţei nr. 193 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la 800 lei cheltuieli de judecată către U.N.B.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 213/2011. Contencios → |
|---|
