ICCJ. Decizia nr. 2042/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2042/2011
Dosar nr.844/2/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind primirea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare în termen de 30 de zile de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii acţiunii şi până la primirea efectivă a cererii şi la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că în data 01 noiembrie 2007 s-a adresat în scris Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău cu cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare, după ce anterior, în luna septembrie 2007 s-a prezentat personal pentru a depune această cerere, însă i-a fost refuzată primirea, cu îndrumarea de a formula în scris o programare prin poştă, considerând că această atitudine reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte mare de cereri şi astfel se depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, precum şi împrejurarea că reclamantul avea posibilitatea, în condiţiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea cetăţeniei şi la comisia specializată din cadrul Ministerului Justiţiei din România.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3112 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii şi în consecinţă l-a obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei în 30 de zile de rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în sumă de 50 RON pe zile de întârziere.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale şi a obligat pârâtul la 2004,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost vătămat în dreptul său la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, modificată şi completată, întrucât nici până la momentul introducerii acţiunii, la peste un an de la formularea primei solicitări nu a fost invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a avut în vedere că nici Legea nr. 21/1991 şi nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluţionată o cerere, iar legea nu face distincţie între autorităţile publice în această privinţă în funcţie de volumul activităţii lor.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că în cauză s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002, constatând refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea acestei cereri.
În privinţa daunelor morale, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu suferit ca urmare a tergiversării soluţionării cererii sale şi nici care este întinderea acestui prejudiciu.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în cuantum de 4109 RON, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micşorând acest cuantum la suma de 2004,3 RON, având în vedere munca îndeplinită de avocat, constând în redactarea cererii de chemare în judecată, a cererii de preschimbare de termen şi formularea concluziilor orale la singurul termen de judecată stabilit în cauză.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs C.I. sub aspectul cheltuielilor de judecată şi Ministerul Afacerilor Externe, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a criticat sentinţa atacată, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în privinţa micşorării cuantumului onorariului de avocat, de la suma de 4109,7 RON la 2000 RON, în condiţiile în care a fost reţinută culpa procesuală a pârâtului care, din anul 2007, refuză nejustificat primirea cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Recurentul-reclamant arată că, într-adevăr, art. 274 C. proc. civ. dă posibilitatea instanţei să cenzureze onorariul de avocat, însă în cazul unor disproporţii vădite a acestuia în raport cu valoarea pricinii şi cu munca depusă de avocat, or, în speţă nu poate fi reţinută o atare disproporţie.
În concluzie, recurentul-reclamant apreciază că se impune obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a adus sentinţei atacate următoarele critici:
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei, prima instanţă reţinând astfel în mod greşit existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii, în sensul legii.
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi OUG nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii, privind plata daunelor cominatorii, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit legea, dând ceea ce nu s-a cerut. Astfel, s-au acordat penalităţi (ca încadrare juridică corectă, deşi sunt numite daune cominatorii) ca sancţiune pentru eventualitatea neexecutării hotărârii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia.
Legea contenciosului administrativ nu prevede decât un tip de penalităţi, iar acestea sunt datorate în folosul statului, conform art. 18 alin. (5) din această lege, or, instanţa nu a indicat temeiul de drept al acordării daunelor cominatorii şi nu a precizat dacă acestea sunt în favoarea reclamantului.
Pe de altă parte, daunele cominatorii solicitate sub acest nume ar fi sub sancţiunea prematurităţii, cât timp acestea sunt exigibile exclusiv în faza executării unei hotărâri rămase irevocabile, potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004, susţinând că a invocat prin întâmpinare excepţia prematurităţii acestui capăt de cerere, însă prima instanţă a omis să-l analizeze.
În fine, recurentul-pârât a solicitat, în cazul în care va fi păstrată soluţia, cenzurarea aprecierii primei instanţe asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, în sensul ca acestea să fie micşorate la o valoare corespunzătoare complexităţii cauzei şi a caracterului său repetitiv, la cel mult 150 RON.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia, ca efect al admiterii recursului pârâtului, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamantul C.I.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
În speţă, prima instanţă a reţinut culpa procesuală a pârâtului şi l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, însă a apreciat că se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micşorând astfel cuantumul lui de la 4109,7 RON la 2004,3 RON, în raport de munca îndeplinită de avocat.
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi ca atare în raport de natura litigiului şi de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest context, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, citând astfel şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamant, prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., diminuând cuantumul onorariului de avocat până la o sumă rezonabilă, faţă de complexitatea cauzei raportată la obiectul dedus judecăţii şi activitatea depusă, pricina soluţionându-se la primul termen de judecată stabilit în cauză.
1.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe
Înalta Curte reţine că reclamantul s-a adresat în data de de 01 noiembrie 2007 Ministerului Afacerilor Externe prin Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, iar la data de 28 ianuarie 2010 a formulat o nouă cerere, cu acelaşi conţinut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre solicitările sale, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 1 februarie 2010.
Pornind de la această bază factuală, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, prima instanţă a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de doi ani şi jumătate de la data formulării cererii de către reclamant este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Prin urmare, prima instanţă a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Cât priveşte critica în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, invocată prin întâmpinare, constată că nu poate fi primită, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât la momentul soluţionării pricinii pe fond s-a acordat cuvântul în ansamblu, atât pe cerere cât şi în privinţa apărărilor formulate, iar instanţa s-a pronunţat implicit asupra acestui aspect.
Excepţia prematurităţii acestui capăt de cerere, de altfel, nici nu poate fi primită, având în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea termenelor fixate de instanţă şi de a determina autorităţile publice să procedeze la executarea întocmai şi în termen, a dispoziţiilor date de instanţe, iar critica în sensul că prima instanţă a acordat ce nu s-a cerut, nu se justifică, prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.
Referitor la motivul de recurs privind cenzurarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut deja aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind în mod corect asupra diminuării acestor cheltuieli.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant şi va admite recursul declarat de pârât şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinţei nr. 3112 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 3112 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2041/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2133/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
