ICCJ. Decizia nr. 2039/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2039/2011
Dosar nr. 3401/32/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat i-a fost comunicat în afară termenului prevăzut de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, respectiv 5 zile lucrătoare de la emitere şi a fost emis cu încălcarea prevederilor HG nr. 533/2007, privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, care la art. 3 alin. (4) prevede: „comisarii şefi ai secţiilor judeţene şi ai Secţiei municipiului Bucureşti, care sunt numiţi în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu avizul conform al ministrului finanţelor publice".
Astfel, ordinul nu conţine avizul cerut de art. 3 alin. (4) din HG nr. 533/2007 şi nu prevede termenul în care se poate contesta actul administrativ şi instanţa căreia să i se poată adresa.
Pe fondul cauzei, a arătat reclamantul că OUG nr. 37/2009 nu a modificat prevederile legale specifice, conţinute în OUG nr. 91/2003, HG nr. 533/2003, Ordinul nr. 152/2008 al Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, funcţia publică de conducere-comisar şef secţie Neamţ, a fost desfiinţată, în baza art. III din OUG nr. 37/2009, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 169 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău a fost respinsă acţiunea ca nefondată, reţinându-se, în esenţă, că abrogarea OUG nr. 105/2009 nu are efecte asupra actelor emise anterior şi nici nu face referire la faptul că Ministerul Finanţelor nu mai poate delega atribuţii către Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că postul pe care-l ocupa reclamantul s-a desfiinţat în baza OUG nr. 37/2009.
Prin Decizia civilă nr. 2728 din 25 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 340/32/2009 a fost admis recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei menţionate, dispunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât această nu satisface exigenţa legală a motivării hotărârilor judecătoreşti.
În rejudecare, pârâta a reiterat conţinutul întâmpinării formulate în primul ciclu procesual, iar reclamantul şi-a completat acţiunea, însă instanţa, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 132 C. proc. civ., a dispus decăderea acestuia din acest drept.
A mai precizat reclamantul că prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanţelor Publice a fost reîncadrat în funcţia de comisar şef secţie, în baza Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale a României.
2. Hotărârea primei instanţe, în fond după casare
Prin Sentinţa nr. 118 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile privind neîndeplinirea procedurii prealabile şi lipsa de interes; a admis acţiunea formulată, a constatat nulitatea Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, obligând pârâta la plata sumei de 2000 RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, cereri a căror reglementare se regăseşte în art. 9 din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu e necesară o astfel de procedură.
Referitor la excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii întrucât funcţia publică de conducere a fost desfiinţată, prima instanţă a reţinut că tocmai acest aspect constituie unul din motivele acţiunii, reclamantul contestând ordinul de desfiinţare a funcţiei publice de conducere de comisar şef secţie şi numirea sa ca şi comisar şef divizie la Garda Financiară.
Excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii nu poate fi primită şi din perspectiva Ordinului emis ulterior nr. 1686 din 25 mai 2010 din care rezultă că la data judecăţii pricinii funcţia publică de comisar şef secţie exista.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţie a reclamantului s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. III din OUG nr. 37/2009, ca urmare a desfiinţării funcţiei publice de comisar şef secţie, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute la art. 99 din Legea nr. 188/1999.
Măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale a României.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că OG nr. 137/2009 afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora „ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".
Printre instituţiile fundamentale ale statului şi care fac obiectul criticii de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a OG nr. 37/2009 se identifică şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituţie.
A conchis Curtea Constituţională că prin OG nr. 37/2009 aşa cum a fost aprobată prin Lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce-i atrage neconstituţionalitatea.
Astfel prin modificările aduse de OG nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcţiilor publice de conducere funcţiile de „director executiv" şi „director executiv adjunct" ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Potrivit art. III din această ordonanţă de urgenţă, funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţează. În locul acestor funcţii este instituită funcţia de „director coordonator" al serviciului public deconcentrat, care va fi ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează.
Această construcţie juridică deficitară şi confuză ridică problema statutului juridic al „directorului coordonator" şi a naturii juridice a contractului de management încheiat de acesta în urma numirii în funcţia publică prin act administrativ al ordonatorului principal de credite.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că ordinul contestat a fost emis cu eludarea dispoziţiilor art. 99 - 100 din Legea nr. 188/1999 şi în temeiul unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, precum şi faptul că, ulterior, prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanţelor Publice s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de comisar şef secţie, în baza Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale.
Reţinând culpa procesuală a pârâtei, judecătorul fondului a obligat această parte şi la plata cheltuielilor de judecată.
4. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală indicând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţiile privind neîndeplinirea procedurii prealabile şi lipsa de interes în promovarea acţiunii.
Astfel, a susţinut că reclamantul nu mai are vreun interes să ceară anularea ordinului în litigiu, în condiţiile în care prin preavizul înaintat acestuia i s-a adus la cunoştinţă că funcţia publică de conducere în care a fost numit a fost desfiinţată în baza art. III din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi faptul că are obligaţia de a depune în scris până la data de 18 mai 2009 opţiunea sa pentru una din funcţiile publice vacante aflate în lista anexată la preaviz.
Prin Adresa din 05 mai 2009 intimatul-reclamant şi-a exprimat opţiunea, solicitând să fie numit în funcţia publică de conducere de comisar şef divizie în cadrul secţiei Neamţ, fapt ce s-a realizat prin Decizia Comisarului General al Gărzii Financiare nr. 91 din 22 mai 2009, astfel că intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţie cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că ordinul de eliberare din funcţie a reclamantului a fost adoptat în baza OUG nr. 37/2009, iar la lit. F) pct. 3 din lista anexă la acest act normativ, sunt incluse şi secţiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reţinută eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât constatarea neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, şi nu justifică anularea ordinului.
Prin urmare, a arătat că toate actele administrative încheiate sub imperiul acestei ordonanţe sunt legale şi îşi produc efectele, iar la emiterea ordinul contestat au fost avute în vedere şi prevederile Legii nr. 188/1999, potrivit cărora reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante.
O altă critică adusă de recurentă sentinţei atacate vizează obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, considerând că în mod greşit prima instanţă a admis această cerere a intimatului-reclamant, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar în aprecierea cuantumului acestor cheltuieli care, în opinia sa, este nejustificat de mare, trebuia să se ţină cont de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, pentru a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legale şi temeinice.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti, prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de comisar şef secţie la Garda Financiară, secţia judeţeană Neamţ, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Intimatului-reclamant, ocupant al funcţiei publice de conducere desfiinţate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcţie, în temeiul Legii nr. 188/1999.
Soluţia pronunţată de prima instanţă, atât în privinţa excepţiilor invocate, cât şi în privinţa fondului cauzei, este legală.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, instanţa de control judiciar constată că ordinul atacat producea efecte directe în privinţa intimatului-reclamant, eliberat din funcţia publică de conducere, aşa încât este lipsită de fundament teza susţinută de recurentă.
Împrejurarea că în contextul nou creat, intimatul a fost nevoit să opteze pentru funcţia de comisar şef divizie în cadrul secţiei Neamţ, opţiune efectuată în termenul de preaviz acordat prin ordinul atacat în cauză şi la solicitarea recurentei exprimată în acest ordin, iar cererea i-a fost acceptată, nu lipseşte de interes acţiunea formulată, demersul funcţionarului public fiind generat tocmai de emiterea actului administrativ individual atacat.
Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, a cărei motivare nu a mai fost reluată în recurs, constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă, în raport de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, cereri a căror reglementare se regăseşte în art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte critica formulată, în sensul că instanţa trebuia să constate incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituţionalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare, aşa cum susţine recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.
Acceptarea tezei susţinute de recurentă, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că OUG nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituţionalităţii legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituţionale.
Astfel, se constată că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe (OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziţii au fost încălcate în cauză.
În fine, instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanţelor Publice s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de comisar şef secţie, în baza Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de control judiciar constată că prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", au fost corect aplicate de prima instanţă, culpa sa procesuală constând în admiterea acţiunii.
Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproşată primei instanţe, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu poate fi socotit disproporţionat de mare în raport de demersurile efectuate pentru recunoaşterea dreptului subiectiv al părţii.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 118 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2038/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2040/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
