ICCJ. Decizia nr. 2229/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2229/2011
Dosar nr. 11224/2/2010
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 666 din data de 1 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), prin care se solicita suspendarea executării Notificării nr. NLD/8809 din 04 noiembrie 2010 prin care pârâta a stabilit contribuţia pentru trimestru 2/2010, în cuantum de 1.033.858,99 lei datorată de reclamantă în temeiul Legii nr. 95/2006 şi a Ordinului Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la prima condiţie, şi anume existenţa cazului bine justificat, prima instanţă a arătat că din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi afectată prezumţia de legalitate a notificării, în condiţiile în care cuantumul contribuţiei a fost stabilit pe baza documentaţiei depusă de reclamantă la C.N.A.S. în luna iulie 2010, iar faptul că în luna noiembrie 2010, odată cu contestaţia formulată împotriva notificării, reclamanta a depus la C.N.A.S. şi o rectificare cu privire la volumul de vânzări pe cele trei secţiuni(societăţi farmaceutice, unităţi sanitare şi terţi) este de natură să ducă la concluzia că documentaţia iniţială conţinea şi date eronate cu privire la volumul de vânzări, volum în raport de care este calculată contribuţia.
A mai arătat prima instanţă că, pe de o parte, analiza corectitudinii calculului contribuţiei datorate de către reclamantă echivalează cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce excede limitelor impuse de temeiul de drept al cererii de suspendare, iar, pe de altă parte, la data soluţionării cererii de suspendare a executării, documentaţia rectificată era analizată de către comisia competentă, comisie ce urmează a se pronunţa asupra cuantumului contribuţiei datorate în funcţie de datele conţinute de documentaţia rectificată.
În al doilea rând, Curtea a respins argumentele reclamantei privind paguba iminentă, cu motivarea, pe de o parte, că paguba ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în însăşi executarea actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, cât priveşte pierderea dreptului la decontarea medicamentelor comercializate, prejudiciul cauzat de această pierdere nu reprezintă un prejudiciu grav, care să poată fi reparat doar cu dificultate.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC E.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării Notificării nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009.
Se susţine că întrucât actul administrativ a cărui suspendare se solicită nu a avut la bază documentaţia transmisă de recurentă la 13 iulie 2010 ci doar declaraţiile preliminare depuse la data de 5 iulie 2010, este evident că în speţă există o puternică îndoială cu privire la legalitatea Notificării nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speţă, taxa C. stabilită de intimata-pârâtă prin notificarea menţionată este de 8 ori mai mare decât valoarea medicamentelor comercializate către unităţile farmaceutice în trimestrul al II-lea al anului 2010, deşi aceasta ar fi trebuit să reprezinte o câtime din valoarea încasată a produselor comercializate, nu să depăşească valoarea acestora.
Recurenta menţionează că o altă împrejurare care dovedeşte existenţa cazului bine justificat este aceea a nesoluţionării contestaţiei formulată la 12 noiembrie 2010, nici până în prezent, în condiţiile în care termenul legal de soluţionare a contestaţiilor prevăzut de art. 9 alin. (3) din Norme este de 15 zile de la data înregistrării acestora.
De asemenea, recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată şi sub aspectul greşitei aprecieri asupra întrunirii condiţiei privind paguba iminentă.
Se precizează că în speţă este îndeplinită această condiţie deoarece executarea silită a sumei stabilită prin Notificarea nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 va produce o decapitalizare a sa cu consecinţe deosebit de grave în derularea activităţii, în măsura în care anularea notificării şi întoarcerea executării sumei executate se vor produce la o dată îndepărtată, în condiţiile în care în prezent are deja întârzieri la plată din partea distribuitorilor săi datorită decontărilor efectuate cu mare întârziere de către C.N.A.S.
Se susţine şi faptul că prejudiciul cauzat de pierderea dreptului la decontarea medicamentelor se încadrează în cerinţele impuse de legiuitor referitoare la îndeplinirea condiţiei „prevenirea unei pagube iminente”.
Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-reclamante şi susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
Se menţionează că motivele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de suspendare se referă numai la argumentele care vizează legalitatea actului administrativ contestat, astfel că reclamanta nu face dovada îndeplinirii condiţiilor referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum impun dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În cuprinsul întâmpinării s-a precizat că suma contestată de către recurenta-reclamantă comunicată prin Notificarea nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 a avut la bază documentaţia depusă de aceasta la 5 iulie 2010, iar faptul că nu a fost soluţionată contestaţia împotriva notificării nu face dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Este adevărat că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Este real şi faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a executării notificării menţionate motive de nelegalitate a acesteia care nu pot şi nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.
Însă, legiuitorul în definirea noţiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt prezentată anterior, Notificarea nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 a fost emisă în raport de declaraţiile preliminare depuse de recurenta-reclamantă la data de 5 iulie 2010 şi nu în raport de declaraţiile depuse la data de 13 iulie 2010, deşi momentul emiterii acesteia este cu mult ulterior datei de 13 iulie 2010, când au fost depuse declaraţiile rectificative, urmare a Precizărilor privind aplicarea Ordinului comun nr. 928/591/2010 emise la 7 iulie 2010 (filele 19-22, dosar fond), care trebuiau avute în vedere la momentul emiterii notificării.
De asemenea, contestaţia la notificarea menţionată a fost formulată la 12 noiembrie 2010 şi nu a fost soluţionată până în prezent, fiind depăşit termenul de soluţionare de 15 zile de la data înregistrării acesteia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Normele privind organizarea evidenţei pe plătitor, declararea, constatarea şi controlul contribuţiei prevăzute la art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea contestaţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. - nr. 928/561 din 15 iunie 2010, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 429/2010.
Această situaţie nu a fost contestată de intimata-pârâtă, care, mai mult, prin întâmpinarea formulată, menţionează că urmează să fie analizată contestaţia şi cererea rectificativă a recurentei, în raport de noua documentaţie de către comisia constituită la nivelul C.N.A.S. prin Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 740 din 30 septembrie 2010.
Nesoluţionarea contestaţiei în termenul expres stabilit în Normele menţionate, conduce la concluzia că autoritatea publică pârâtă nu a respectat principiul operativităţii ca unul din principiile care trebuie să guverneze activităţile organelor administraţiei publice, care obligă orice structură administrativă ca în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, fie fizice sau juridice, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
Mai mult, prin nesoluţionarea contestaţiei într-un interval destul de mare, nerezonabil, peste termenul de 15 zile, reprezintă şi o încălcare a dreptului fundamental la o bună administrare de care se bucură recurenta-reclamantă în virtutea art. 41.1. din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a Tratatului U.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, împrejurarea privind nesoluţionarea contestaţiei - plângerii administrative, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale menţionate anterior, reprezintă un argument solid în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat, astfel cum acesta a fost definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut anterior, activitatea autorităţii publice pârâte se impune a fi eficientă şi eficace, atât în impunerea taxei Clawback prin aplicarea procentului de contribuţie asupra totalului veniturilor obţinute trimestrial cât şi în soluţionarea cu celeritate a tuturor contestaţiilor formulate, în vederea derulării în condiţii optime a raporturilor cu partenerii pentru o bună desfăşurare a activităţii sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Este evident că faţă de cele reţinute anterior este implicită şi îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public”.
Instanţa de recurs apreciază că situaţia de incertitudine determinată de neluarea în considerare a documentelor rectificative şi nesoluţionarea plângerii prealabile o lungă perioadă de timp care ar putea fi urmată de executarea silită sau de neexecutarea de bună voie a celor dispuse prin Notificarea nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009, conduce la prejudicierea recurentei-reclamante, prin pierderea dreptului la decontarea cuvenită din fondul naţional unic de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu consecinţe negative asupra activităţii acesteia.
În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „cazul bine justificat” şi „prevenirea unei pagube iminente” pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării Notificării nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 formulată de reclamantă.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va admite cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, va suspenda executarea Notificării nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de către SC E.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 666 din data de 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Admite cererea de suspendare formulată de reclamantă, suspendă Notificarea nr. NDL/8809 din 4 noiembrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 2230/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
