ICCJ. Decizia nr. 2302/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2302/2011
Dosar nr. 7894/2/2009
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 15.000 mp situat în Bucureşti, sectorul 2.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma notificării din 01 septembrie 2001, Primăria Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia din 20 aprilie 2007, prin care s-a constatat imposibilitatea restituirii in natură a imobilului, acesta fiind în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare, curţi, construcţii şi căi de acces, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin adresa din 26 aprilie 2007, reclamantul a declarat că nu contestă dispoziţia din 20 aprilie 2007 şi a solicitat urgentarea comunicării dispoziţiei către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin adresa din 15 mai 2009, reclamantul a notificat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în 30 de zile decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire, însă, prin adresa din 15 iunie 2009, i s-a răspuns că dosarul său a fost repartizat unui consilier, în vederea analizării şi înaintării unui evaluator autorizat şi că realizarea opţiunilor se poate face numai după emiterea de către Comisie a titlului de despăgubire.
În consecinţă, reclamantul a solicitat instanţei să constate ca fiind nejustificată şi neîntemeiată tergiversarea soluţionării dosarului şi să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul respectiv.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât acesta a înstrăinat drepturile rezultate din dispoziţia din 20 aprilie 2007 a Primăriei Municipiului Bucureşti, aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei şi, prin urmare, nu mai este îndreptăţit la primirea despăgubirilor, acţiunea fiind deci formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, in esenţă, că la dosar nu există înscrisuri privind situaţia juridică a imobilului notificat şi prin urmare nu se poate trece la etapa evaluării.
La termenul de judecată din 29 aprilie 2010, D.R. a formulat cerere de intervenţie in interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru acelaşi imobil, motivând că, potrivit contractului de cesiune din 13 septembrie 2006 şi convenţiei atestate din 14 iulie 2009, reclamantul i-a transmis o cotă de ½ din dreptul său de a primi titlu de despăgubire emis in condiţiile Legii nr. 247/2005. Totodată, D.R. a susţinut că, deşi încă din 2001 reclamantul a demarat procedurile legale privind dreptul său asupra imobilului în discuţie, autorităţile statului au stat în pasivitate în mod nejustificat. Mai mult, prin adresa din 30 septembrie 2009, reclamantul a solicitat pârâtei să emită titlul de despăgubire direct pe numele intervenientului pentru cota de ½ şi pe numele doamnei C.T. pentru cealaltă cotă de ½, conform declaraţiei de autentificare din 8 decembrie 2009, însă pârâta nu a soluţionat dosarul până la momentul introducerii cererii de intervenţie.
La termenul din 27 mai 2010, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 52 alin. (3) din C. proc. civ., Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.R..
Prin sentinţa civilă nr. 2823 din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T.G., excepţie invocată de pârâtă;
- a admis acţiunea reclamantului şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul D.R. şi a obligat autoritatea publică pârâtă să emită decizia legală, potrivit dispoziţiei din 24 aprilie 2007, în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată deoarece, din Contractul de cesiune autentificat din 13 septembrie 2006 la Biroul Notarului Public Autorizat M.P. ş.a., Convenţia autentificată din 08 septembrie 2006 de Biroul Notarului Public Autorizat M.P. ş.a. şi Convenţia din 14 iulie 2009, rezultă că reclamantul T.G. a cesionat cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 15.376 mp. ce va fi restituit în natură şi/sau asupra bunului/bunurilor oferit/e ca măsuri reparatorii în echivalent şi/sau orice alte acţiuni sau drepturi, sub condiţia dobândirii drepturilor respective, ceea ce înseamnă că, reclamantul este chiar obligat să recurgă la toate demersurile legale pentru dobândirea drepturilor respective, astfel că nu şi-a pierdut calitatea procesuală activă şi nici interesul în finalizarea acestei proceduri administrative.
Cu privire la cererea de intervenţie, instanţa a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. că, aşa cum rezultă din actele menţionate anterior, intervenientul D.R. justifică pe deplin un interes propriu în finalizarea procedurii administrative şi emiterea deciziei de către autoritatea publică, tocmai pentru ca actul încheiat de acesta să poată fi concretizat, conform contractelor depuse.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a fost soluţionată notificarea din 2001 formulată de reclamant cu privire la imobilul în litigiu în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi propunerii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, iar dosarul a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat sub nr. 36290/CC, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A reţinut instanţa că dosarul nu a fost soluţionat, din cauza lipsei înscrisurilor referitoare la situaţia juridică a imobilului notificat.
Curtea de apel a reţinut că, din conţinutul dispoziţiei din 2007, rezultă că, terenul în litigiu este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, construcţii, căi de acces, etc, astfel că nu i se poate imputa reclamantului lipsa documentelor privind terenul, documente care nu se află in posesia sau detenţia sa, ci a autorităţilor publice.
În consecinţă, instanţa a apreciat că nesoluţionarea de către pârâtă a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 în perioada cuprinsă între data emiterii dispoziţiei din 20 aprilie 2007 şi data pronunţării hotărârii reprezintă o tergiversare nejustificată şi o încălcare a principiului termenului rezonabil consacrat de art. 7 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului Miniştrilor a Consiliului Europei, precum şi de jurisprudenţa CEDO şi apreciat în raport de complexitatea şi împrejurările cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- potrivit pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, dispoziţiile de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie însoţite, între altele, de situaţia juridică actuală a imobilului ce constituie obiectul notificării, motiv pentru care prin adresele din 26 octombrie 2009 şi din 31 mai 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti completarea dosarului aferent dispoziţiei din 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti;
- instanţa de fond greşit a dispus obligarea Comisiei la emiterea în mod direct a deciziei conţinând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative premergătoare ce ţin de verificarea legalităţii dispoziţiei emise de entitatea notificată şi efectuarea raportului de evaluare.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la situaţia juridică a terenului ce face obiectul dispoziţiei din 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, în mod corect instanţa de fond a stabilit că aceasta nu poate constitui o justificare legală a întârzierii soluţionării dosarului de către Comisie, deoarece, pe de o parte, din conţinutul dispoziţiei din 2007 rezultă că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, construcţii şi căi de acces, iar, pe de altă parte, necomunicarea unor înscrisuri între instituţii nu-l poate priva pe reclamant de dreptul său, în calitate de titular al dispoziţiei menţionate.
Totodată, Înalta Curte constată că, nici în faţa instanţei de fond, dar nici în recurs, autoritatea pârâtă nu a precizat în concret ce anume înscrisuri lipsesc din dosarul înaintat de Primărie şi nici în ce mod aceste lipsuri au împiedicat-o să facă demersurile necesare emiterii unei decizii de despăgubire.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la existenţa unor etape administrative premergătoare emiterii deciziei şi, în special, a etapei raportului de evaluare, pentru care normele metodologice prevăd un termen de 30 de zile pentru terenuri şi, respectiv, 45 de zile pentru construcţie demolată şi teren, Înalta Curte constată că aceste etape administrative se subsumează obligaţiei de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, iar termenul prevăzut de instanţa de fond, de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este judicios, permiţând inclusiv desfăşurarea evaluării.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2823 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2301/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2310/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
