ICCJ. Decizia nr. 2310/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2310/2011
Dosar nr. 155/45/2011
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 87 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii de faţă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii şi drept urmare a respins ca atare cererea de suspendare parţială a executării, H.G. nr. 85/2011 formulată de reclamantul Sindicatul S. Judeţ Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 februarie 2011, reclamantul Sindicatul S. Judeţ Iaşi a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să dispună suspendarea în parte a actului administrativ - H.G. nr. 85 din 02 februarie 2011 1 , respectiv a art. 1 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), privind desfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţe Sf. I., şi reorganizarea acestuia ca secţii exterioare în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. S. Iaşi.
___________
1 HG nr. 85/2 februarie 2011, privind desfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi sanitare publice cu paturi din judeţul Iaşi, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice publicată în Monitorul Oficial nr. 101/8 februarie 2011
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 14 cu referire la art. 7 din Legea contenciosului administrativ, iar pe fond, a arătat că cererea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14, coroborat cu art. 2 lit. t) şi ş) din Legea contenciosului administrativ.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, instanţa de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că actul administrativ în discuţie, respectiv H.G. nr. 85/2011 privind desfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi sanitare publice cu paturi din Judeţul Iaşi, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, are un caracter individual, iar nu normativ, cum susţine reclamantul.
Totodată, a reţinut prima instanţă că şi în ipoteza în care actul administrativ atacat ar fi avut caracter normativ, termenul de „oricând" prevăzut de alin. (11) al art. 7 din Legea contenciosului administrativ se constituie ca excepţie de la dispoziţiile alin. (1) al textului, întrucât procedura prealabilă trebuie să fie anterioară sesizării instanţei de contencios administrativ, or în cauză, acţiunea reclamantei a fost înregistrată la 22 februarie 2011, iar procedura prealabilă a fost declanşată la 28 februarie 2011, în cursul soluţionării dosarului.
Cu titlul subsidiar, instanţa de fond a mai reţinut că oricum cererea de suspendare nu se încadra în condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, toate argumentele reclamantului, constituindu-se ca simple afirmaţii privitoare la neoportunitatea măsurii cu caracter managerial dispuse de pârâtul Guvernul României, iar aceste criterii intră în dreptul exclusiv de apreciere al organelor administrative.
Concluzionând, Curtea de apel a constatat că, oricum criticile reclamantului se vădesc „a fi şi premature, faţă de dispoziţiile art. 2 din actul administrativ în cauză, conform căruia pârâtul Ministerul Sănătăţii urmează ca în „termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii", să aprobe prin Ordin „Structura organizatorică a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. S. Iaşi", urmare reorganizării, şi împreună cu Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Iaşi să aibă în vedere corelarea serviciilor medicale acordate cu modul de amplasare a acestora, iar acest ordin nu a fost încă emis.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant
Împotriva sentinţei nr. 87 din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul Sindicatul S. Judeţ Iaşi.
În esenţă, criticând hotărârea primei instanţe, recurentul a susţinut că în mod greşit s-a trecut peste argumentele legate de calitatea de act normativ a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011, apreciindu-se că acesta este un act administrativ cu caracter individual ce se adresează doar anumitor unităţi spitaliceşti din Municipiul Iaşi.
Solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, recurenta a susţinut că în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată se impune acordarea suspendării actului administrativ menţionat deoarece în caz contrar, în situaţia creată, s-ar produce o perturbare previzibil gravă a funcţionării Spitalului de Urgenţă Sf. I..
Într-o serie de consideraţiuni finale recurentul-reclamant a înfăţişat numeroase aspecte ce ţin de fondul cauzei, respectiv de implicaţiile actului contestat.
Acestea din urmă nu pot însă face obiectul examinării instanţei de control judiciar, dată fiind, pe de o parte, natura sumară a procedurii suspendării executării unui act administrativ unilateral, fie el cu caracter individual sau normativ, prevăzut de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, republicată, iar pe de alta, soluţia primei instanţe, care pronunţându-se numai pe excepţia de inadmisibilitate nu a mai examinat, efectiv, celelalte condiţii prevăzute în textele de lege arătate, considerentele subsidiare expuse nefiind de natură a echivala cu o analiză a cererii pe fondul său.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de apărările intimaţilor-pârâţi şi faţă de textele de lege aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea argumentelor înfăţişate în cele ce urmează.
În mod constant în jurisprudenţa sa dezvoltată în această materie, Înalta Curte a reafirmat că suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel în cuprinsul art. 14 alin. (1) din acest act normativ sunt arătate condiţiile ce se impun a fi cumulativ întrunite pentru a se putea pronunţa suspendarea executării actului administrativ contestat, şi anume, (i) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din acelaşi act normativ, (ii) condiţia cazului bine justificat şi (iii) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În cauza de faţă instanţa de fond, reţinând că cererea reclamantului recurent de suspendare parţială a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 a fost înregistrată la instanţa competentă la data de 22 februarie 2011, fără însă ca anterior acestei date autoritatea publică care a emis actul contestat să fi fost sesizată, în procedura prealabilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi pe acest temei a respins acţiunea de faţă.
În acord cu cele reţinute de judecătorul fondului şi contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă, din perspectiva satisfacerii exigenţei art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, împrejurarea că această procedură prealabilă a fost declanşată de reclamant, după cum necontestat a şi afirmat-o la 28 februarie 2011, în cursul soluţionării dosarului de faţă.
Înalta Curte în mod constant în jurisprudenţa sa a sancţionat neîndeplinirea procedurii prealabile administrative cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
În sprijinul acestei soluţii sunt invocate şi prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Interpretarea acestei prevederi ca şi a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la art. 7, ce reglementează chiar procedura plângerii administrative prealabile conduce, fără dubiu, la concluzia că procedura prealabilă este o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Împrejurarea că reclamantul recurent s-a adresat autorităţii emitente după sesizarea instanţei de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în timp ce procesul se află în curs de judecată face ca petiţia sa să nu constituie un recurs graţios întrucât nu se mai află strict în sfera unui raport juridic administrativ. O astfel de sesizare nu poate avea decât natura juridică a unei încercări de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, care nu împiedică însă admiterea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile.
În fine, din perspectiva celor învederate este evident că nu prezintă relevanţă nici susţinerea recurentului în sensul că actul administrativ contestat este un „act normativ” şi nu „unul individual” câtă vreme condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează, fără distincţie, actul administrativ unilateral, care, potrivit art. 2 lit. c) din aceeaşi lege, poate fi cu caracter individual sau normativ.
Respingerea acţiunii de faţă ca inadmisibilă nu împiedică însă partea interesată să reia procedura judiciară, în măsura în care termenele prevăzute de textele aplicabile nu au fost depăşite.
Faţă de toate argumentele înfăţişate vor fi respinse aşadar ca neîntemeiate criticile recurentei şi recursul de faţă ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Sindicatul S. Judeţ Iaşi împotriva sentinţei nr. 87 din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2302/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2312/2011. Contencios → |
|---|
