ICCJ. Decizia nr. 2282/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2426 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.F.O. în contradictoriu cu pârâta îNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și, în consecință, a fost obligată pârâta I.C.C.J. să soluționeze petiția reclamantului din data de 28 august 2008, în ce privește comunicarea motivelor care au determinat întârzierea în redactarea deciziei nr. 253/2008 a completului de 9 judecători.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea introductivă adresată Tribunalului București, reclamantul P.F.O. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta îNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, obligarea acesteia din urmă să răspundă petiției sale, prin care solicitase pârâtei să îi comunice motivele redactării cu mare întârziere a hotărârii penale într-un recurs formulat de el însuși.
Prin sentința civilă nr. 1390/2009 a Tribunalului București, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Prin Decizia civilă nr. 2015 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel București a fost admis recursul reclamantului și casată sentința tribunalului, cauza fiind reținută spre competentă soluționare în primă instanță de Curtea de Apel București, în considerarea faptului că pârâta "are rangul unei autorități centrale în accepțiunea Legii nr. 554/2004 ".
Analizând cererea reclamantului prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a pricinii, reiterată de pârâta I.C.C.J. și prin notele scrise înregistrate la data de 23 aprilie 2010.
Instanța a reținut că obiect al prezentei acțiuni îl constituie sancționarea refuzului pârâtei de a răspunde petiției reclamantului din data de 25 august 2008, petiție care cuprindea, pe lângă solicitarea de a fi redactată decizia penală nr. 253 din 14 aprilie 2008, și cererea expresă a reclamantului de a-i fi comunicate motivele de fapt și de drept pentru care termenul de 30 de zile impus de lege pentru motivarea hotărârilor judecătorești a fost depășit de mai bine de 3 ori.
Prin urmare, comunicarea către reclamant a unei copii a deciziei penale menționate, a reținut instanța că nu antrenează rămânerea fără obiect a cauzei, al cărei obiect îl constituie, așa cum a reiterat reclamantul în mai multe rânduri, sancționarea nesoluționării de către pârâtă a solicitării sale.
Abordând fondul litigiului, instanța reține, așa cum a arătat mai sus în soluționarea excepției lipsei de obiect, că pârâta I.C.C.J. nu a răspuns petiției reclamantului în ceea ce privește aspectul invocat de acesta prin acțiune, anume motivele care au determinat întârzierea în redactarea deciziei penale.
Instanța a reținut incidente în cauză dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, dispoziții care precizează faptul că autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului răspunsul în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, apreciind că această obligație nu a fost îndeplinită de pârâtă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat că a comunicat răspuns la petiția reclamantului, iar intimatul-reclamant nu a făcut dovada existenței unei vătămări în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul, va modifica sentința atacată și rejudecând cauza pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei să răspundă petiției reclamantului, prin care solicitase să i se comunice motivele redactării cu mare întârziere a hotărârii penale.
Instanța de control judiciar reține că reclamantul a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale, de a-i fi comunicat un răspuns în sensul comunicarea motivelor care au determinat întârzierea în redactarea deciziei nr. 253/2008 a completului de 9 judecători.
In cauza de față însă reclamantul nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
In conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
In cauza de față, nu îi poate fi imputată recurentei-pârâte împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul pe care l-a solicitat petentul.
în aceste condiții, cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului se privește ca fiind justificat, se constată că prima instanță a tăcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, întrucât nu echivalează cu un refuz nejustificat răspunsul oferit reclamantului, aceasta cu atât mai mult cu cât soluția dată cererii a avut un temei legal.
în cauză reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii reclamantului.
Având în vedere că motivele redactării cu întârziere a hotărârii penale nu pot face obiectul unei acțiuni judiciare întemeiate pe Legea contenciosului administrativ, înalta Curte a constatat că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nelegală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a modificat hotărârea atacată și a respins acțiunea introductivă a reclamantului ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2280/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2265/2011. Contencios → |
|---|
