ICCJ. Decizia nr. 2323/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2323/2011
Dosar nr. 2957/2/2010
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, a admis cererea de suspendare a deciziei de imputare din 30 octombrie 2009 formulată de reclamantul T.C.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Direcţia Generală Juridică a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.
Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, a dispus suspendarea deciziei de imputare arătate, prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 10.124,65 RON reprezentând cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, emisă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, este întemeiată, având în vedere că încetarea raporturilor de serviciu prin demisie a reclamantului este o consecinţă a admiterii sale ca student la Academia de Politie "A.I.C." din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, situaţie de natură să creeze o serioasă îndoială în privinţa temeiului legal şi respectiv a legalităţii actului administrativ atacat, în sensul art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente întrucât reclamantul este student, iar conform adeverinţei eliberate de D.G.F.P. Vaslui, nu figurează cu venituri impozabile şi nici cu alte surse de întreţinere.
2.Motivele de recurs înfăţişate de recurenţii-pârâţi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontiera Vaslui şi Ministerul Administraţiei şi Internelor ( Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui)
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.
2.1. Motivele de recurs ale recurentului-pârât Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui
În motivarea recursului exercitat recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că Încheierea recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii întrucât, în mod eronat, prima instanţă a reţinut îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Recurentul a menţionat că în ceea ce priveşte condiţia unui caz bine justificat, este de reţinut că, în cauză, intimatul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a unui act normativ şi nu a actului administrativ cu caracter individual, respectiv a deciziei de imputare din 30 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, ceea ce nu corespunde textului de lege incident.
De asemenea, s-a arătat că susţinerea reclamantului intimat potrivit cu care prin chiar plata sumei de 10.124,65 RON din decizia de imputare s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, nu este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube.
2.2. Motivele de recurs invocate de recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor
Şi recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a apreciat că Încheierea atacată este netemeinică şi nelegală în condiţiile în care, în mod evident, instanţa de fond nu a avut în vedere caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, ce presupune, în mod efectiv, dovada îndeplinirii cerinţelor exprese prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
În opinia recurentului, susţinerile reclamantului intimat în ceea priveşte ambele cerinţe ce se cer a fi îndeplinite, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea pagubei iminente, se reduc la simple enunţuri de ordin teoretic, mai cu seamă că la data semnării de către reclamant a Angajamentului din 5 ianuarie 2007, acesta a avut reprezentarea „iminenţei” aşa-zisei pagube, astfel încât imputarea sumei reprezentând cheltuielile efectuate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor cu şcolarizarea sa nu a putut constitui o împrejurare străină, necunoscută reclamantului la data de 28 august 2009, când i-au fost încetate raporturile de serviciu.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor celor doi recurenţi, dezvoltate prin motivele de recurs, le va examina grupat urmând a răspunde prin argumente comune, după caz.
Aşadar, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de ambii recurenţi, precum şi potrivit art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele în continuare expuse.
După cum în mod constant a statuat Înalta Curte în jurisprudenţa sa în aceasta materie, este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu neexecutarea legii.
Drept urmare, după cum cu deplină justeţe au susţinut de altfel şi recurenţii, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel, în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Înalta Curte apreciază că în cauză, în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de intimatul reclamant, reţinând îndeplinirea cumulativa a condiţiilor legale prevăzute în textele de lege enunţate, respectiv condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Instanţa de control judiciar reţine că nu sunt fondate criticile celor doi recurenţi şi ca atare acestea nu vor fi primite întrucât, chiar în condiţiile unei succinte motivări, prima instanţă cu temei a stabilit, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, că această exigenţă legală ce trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cu care prin cazuri bine justificate se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", este îndeplinită prin situaţia de fapt concretă, în sensul că în mod eronat, prima facie, autorităţile recurente au apreciat că demisia reclamantului este un motiv imputabil de încetare a raporturilor de muncă.
Totodată Înalta Curte apreciază că aspectele formale învederate de intimatul reclamant, legate de emiterea actelor administrative atacate, în această fază sumară a examinării lor, astfel cum o impune procedura de faţă, sunt de natură să contureze conţinutul cerinţei cazului bine justificat, în accepţiunea sa legală.
Nefondate sunt criticile recurenţilor şi cu referire la îndeplinirea condiţiei iminenţei producerii unei pagube, de asemenea definită în cuprinsul Legii Contenciosului administrativ (art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004).
Cum reclamantul a învederat instanţei argumente juridice şi de ordin formal de natură a crea îndoială în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de imputare din 30 octombrie 2009, este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia exista o îndoială serioasă în privinţa legalităţii conduce inevitabil şi la îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă.
Faţă de cele ce preced, reţinând ca hotărârea instanţei de fond este dată cu corecta aplicare şi interpretarea a legii, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză de cei doi recurenţi-pârâţi, potrivit art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2319/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2327/2011. Contencios → |
|---|
