ICCJ. Decizia nr. 2312/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2312/2011
Dosar nr. 5067.1/108/2008
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Arad, reclamanta Biserica Evanghelică Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România, anularea Hotărârilor Adunării Sinodului Bisericii Evanghelice Lutherane Române adoptate la data de 2-3 octombrie 2008, arătând că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Statutului Bisericii Evanghelice Lutherane Române, dar şi cu încălcarea Legii nr. 52/2003.
Prin întâmpinare, pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a preotului paroh T.B., iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 369 din 25 februarie 2009, Tribunalul Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa nr. 220 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, a respins acţiunea formulată de reclamanta Biserica Evanghelică Lutherană Arad în contradictoriu cu pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România, având ca obiect anulare acte administrative.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cultele religioase sunt persoane juridice de utilitate publică asimilate autorităţilor publice.
Totodată, prima instanţă a respins ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant, întrucât procura specială şi cea judiciară depuse la dosar, conferă numitului T.B. calitatea de mandatar al reclamantei.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel, a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei, potrivit căreia Adunarea Sinodului ar fi avut loc în secret, fără convocarea legală a membrilor Sinodului, întrucât delegaţii aleşi de Parohia Arad pentru a participa la adunările Sinodului se regăsesc pe listele sinodului care a avut loc la Braşov în data de 2-3 octombrie 2008, precum şi în borderoul de prezentare a convocărilor.
În ceea ce priveşte problema înfiinţării unui nou protopopiat, instanţa de fond a reţinut că nu a existat o recunoaştere oficială potrivit Statutului şi Regulamentului Organic al Bisericii Evanghelice Lutherane Române, astfel că Parohia Arad a fost reprezentată în mod corect de către membrii reprezentanţi ai Protopopiatului Cluj, aleşi la data de 4 iunie 2006.
Referitor la oportunitatea hotărârilor adoptate în cadrul Sinodului, Curtea de apel a constatat că instanţa nu poate aprecia asupra acestui aspect, întrucât nu se poate substitui forului legislativ, suprem al Bisericii Evanghelice Lutherane Române.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nici susţinerile privind încălcarea Legii nr. 52/2003 nu sunt întemeiate, având în vedere că adunarea Sinodului a avut loc cu respectarea Statutului şi Regulamentului şi cu participarea tuturor membrilor de drept sau aleşi ai celor trei protopopiate ale Bisericii Evanghelice Lutherane Române.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Biserica Evanghelică Lutherană Arad, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- pârâta nu a făcut dovada alegerii a 8 delegaţi permanenţi care să participe la întrunirile Sinodului, adeverinţa prezentată în acest sens nefiind concludentă, deoarece emană de la însăşi pârâtă;
- Protopopiatul Sfânta Treime, din care face parte recurenta - reclamantă, nu a fost invitat la Adunarea Sinodului din 2 şi 3 octombrie 2008 şi nu a avut reprezentant, fiind încălcate prevederile art. 51 lit. b) din Statutul Bisericii Evanghelice Lutherane din România - conform cărora Sinodul este legal întrunit dacă fiecare protopopiat este reprezentat.
- instanţa de fond, în mod nelegal, nu a desfiinţat actele prin care i-a fost încălcat dreptul de a participa activ la conducerea bisericii.
Recurenta nu şi-a încadrat, în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.
La termenul din 8 februarie 2011 instanţa, din oficiu, a invocat, ca motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la obiectul acţiunii, respectiv anularea hotărârilor adoptate de Sinodul Bisericii Evanghelice Lutherane din România din data de 2-3 octombrie 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi normele legale incidente, respectiv Legea nr. 489/2006 privind regimul general al cultelor religioase, Contribuţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi Deciziile 640 şi 797/2008 ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Hotărârile adoptate de Sinodul Bisericii Evanghelice din România din data de 2-3 octombrie 2008 au vizat două domenii distincte, respectiv începerea procedurii disciplinare împotriva unor preoţi şi adoptarea unor modificări la Canonul, Normele Bisericii Evanghelice Lutherane din România - Regulamentul Organic al Casei de Pensii şi Ajutor a Bisericii.
În ceea ce priveşte hotărârea privind începerea procedurii disciplinare, aceasta este supusă doar jurisdicţiei interne, fiind aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice potrivit art. 26 din Legea nr. 489/2006. Mai mult, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2008 s-a stabilit că "instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în această materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte", competenţa generală a instanţelor judecătoreşti fiind exclusă.
Cât priveşte hotărârile care vizează modificări ale Canonului. Normele Bisericii Evanghelice Lutherane din România şi ale Regulamentului Organic al Casei de Pensii şi Ajutor al Bisericii, punctul de reper îl reprezintă art. 22 din Legea nr. 489/2006.
Potrivit prevederilor acestui din urmă articol, modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau a codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaştere Ministerului Culturii şi Cultelor, iar actele administrative „emise în temeiul prevederilor prezentei acţiuni”, precum şi neemiterea acestora în termenele prevăzute de lege, pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din adresa din 5 mai 2008 a Ministerului Culturii şi Cultelor, Direcţia Relaţii Culte (anexată la dosar), normele de uz intern aprobate de Sinod, dacă nu modifică sau completează dispoziţiile Statutului Bisericii Evanghelice Lutherane din România, nu trebuie comunicate Ministerului Culturii şi Cultelor pentru a fi recunoscute şi, în consecinţă nu pot fi atacate în justiţie, fiind exceptate de la aplicarea art. 22 din Legea nr. 489/2006.
În acest sens sunt şi prevederile art. 29 pct. 3 şi 5 din Constituţia României, potrivit cărora cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii, ele fiind autonome faţă de stat. În aplicarea acestor principii constituţionale, art. 8 din Legea nr. 489/2006 prevede autonomia cultelor recunoscute, în calitate de persoane juridice de utilitate publică, în sensul de a se organiza şi funcţiona potrivit propriilor statute sau coduri canonice, în conformitate cu principiile din legea menţionată şi constituţie.
În ceea ce priveşte controlul autorităţilor statului, acesta are loc conform Secţiunii a 2-a din Legea nr. 489/2006, respectiv cu ocazia recunoaşterii calităţii de cult religios, precum şi a recunoaşterii statutelor şi codurilor canonice şi a modificărilor aduse acestora - ceea ce nu este cazul în speţă.
De altfel, necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte hotărârile Sinodului Bisericii Evanghelice-Lutherane din România din data de 2 şi 3 octombrie 2008 a fost admisă de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 267/59/2009, respectiv de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 14470/211/2008, ambele având acelaşi obiect ca şi litigiul de faţă şi anume anularea acestor hotărâri adoptate de Sinod. Hotărârile acestor instanţe au fost menţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a considerat nefondate recursurile formulate în dosarele de mai sus (decizia irevocabilă nr. 3536 din 08 iulie 2010 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 267/59/2009, respectiv decizia nr. 3715 din 21 septembrie 2010 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 14470/211/2008).
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, însă cu o motivare greşită, vizând fondul acţiunii, iar nu excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti , astfel cum ar fi fost corect.
În consecinţă, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, analiza motivelor invocate de aceasta devenind inutilă în raport de reţinerea necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Biserica Evanghelică Lutherană Arad împotriva sentinţei nr. 220 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2319/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
