ICCJ. Decizia nr. 232/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 232/2011
Dosar nr. 194/59/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 225 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti, prin care a fost eliberată din funcţia publică de conducere, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea sa în funcţia publică de conducere deţinută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct în cadrul D.S.V.S.A. Arad, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi a primelor, stimulentelor şi celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcţiilor de conducere, de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflaţie calculat până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotăra astfel, instanţa a reţinut faptul că pârâta a invocat inadmisibilitatea acţiunii în anulare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii sub două aspecte: în primul rând s-a invocat formularea plângerii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând, plângerea prealabilă a fost formulată în speţă odată cu introducerea acţiunii în faţa instanţelor de contencios administrativ competente, ori prin esenţa sa, această procedură este prealabilă sesizării instanţei, iar în speţă, reclamanta nu a aşteptat finalizarea acestei procedurii pentru a formula acţiunea în anulare.
Referitor la primul aspect al inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a constatat faptul că reclamanta s-a adresat cu procedura prealabilă la data de 12 februarie 2010, aşa cum rezultă din recipisa confirmării de primire depusă la fila 24 dosar şi, prin urmare, plângerea prealabilă a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat.
Faţă de această situaţie, instanţă a apreciat că efectuarea procedurii administrative prealabile cu mult după împlinirea termenului de 30 de zile instituit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conduce la concluzia neîndeplinirii în fapt a acestei procedurii, astfel încât, prezenta acţiune privind anularea ordinului apare ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ. procedura prealabilă administrativă reprezentând o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibile.
Susţinerile ce au vizat cel de-al doilea motiv al inadmisibilităţii acţiunii, au fost respinse, Curtea reţinând inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe considerentul potrivit căruia plângerea prealabilă a fost exercitată în speţă după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat.
Curtea a apreciat că soluţia se impune, cu atât mai mult cu cât, reclamanta a indicat expres drept temei al acţiunii sale prevederile art. 1, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi, deşi în cuprinsul motivării acţiunii face referire la declararea ca şi neconstituţională a OUG nr. 37/2009 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nu a înţeles să-şi întemeieze acţiunea pe prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 ce permit formularea acţiunilor în faţa instanţelor de contencios administrativ de către cei vătămaţi în drepturi sau interese legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamanta G.L., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului în sensul casării sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât s-a reţinut ca fiind inadmisibilă acţiunea pentru lipsa procedurii prealabile deşi ordinul atacat era emis în temeiul OUG nr. 37/2009.
Apreciază recurenta că în speţă nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii invocate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, de la data publicării deciziei.
Apreciază recurenta că, în raport de dispoziţiile legale invocate, acţiunea a fost introdusă în termen, având în vedere data publicării deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, respectiv 6 noiembrie 2009.
În subsidiar, recurenta apreciază că, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, dispoziţiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora orice nelegalitate a procedurii atrage nulitatea actului, în măsura în care nerespectarea legii a produs o vătămare părţii, ceea ce în speţă nu s-a produs întrucât autoritatea pârâtă s-a opus admiterii acţiunii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 8-9, art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Intimata A.N.S.V.S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, susţinând în esenţă că în mod corect instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că sesizarea autorităţii publice emitente sau a autorităţii ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanţei de contencios, reprezentând o cerinţă pentru sesizarea instanţei care se adaugă celorlalte condiţii de exercitare a acţiunii, fiind o condiţie specială care atunci când nu este îndeplinită în termenul legal, soluţia care se impune este respingerea acţiunii ca inadmisibilă astfel cum s-a statuat atât de practica judiciară în materie cât şi în doctrină.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză acţiunea recurentei-reclamante, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009 privind eliberarea din funcţia publică de conducere, comunicat acesteia la data de 24 aprilie 2009 a fost înregistrată la instanţă la 17 februarie 2010 fără a fi îndeplinită procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispoziţiile legale ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul legal de 30 de zile, care a expirat din data de 14 mai 2009.
Nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, privind posibilitatea introducerii acţiunii direct la instanţa de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, întrucât acţiunea formulată a avut ca obiect anularea unui act administrativ individual considerat vătămător fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ şi nu o acţiune împotriva unei ordonanţe de guvern, ale cărei condiţii de exercitare sunt reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (1) - (5) din acelaşi act normativ.
În concluzie, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.L. împotriva sentinţei nr. 225 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 233/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
