ICCJ. Decizia nr. 230/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 230/2011
Dosar nr. 322/42/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 102 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta F.C.P. SA Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 100 din 15 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, cauţiunea în sumă de 65.170,215 lei, fiind depusă cu O.P. nr. 252 din 19 aprilie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta a fost supusă unui control fiscal, prin care s-a verificat modalitatea în care aceasta şi-a stabilit şi achitat obligaţiile faţă de bugetul consolidat al statului, pe perioada 23 ianuarie 2004-31 decembrie 2008.
În urma controlului, pârâta a emis Decizia de impunere nr. 100 din 15 ianuarie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 13.034.043 lei, reprezentând impozite şi contribuţii restante către bugetul de stat.
În speţă, s-a constatat că cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 100 din 15 ianuarie 2010, formulată de reclamantă în condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este întemeiată.
Fără a se antama fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiei privind existenţa unui caz bine justificat, în sensul că, obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei au rezultat din interpretarea dispoziţiilor Codului fiscal cu privire la plata impozitului pe salarii şi contribuţiilor aferente, aspecte care urmează a fi lămurite cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a avut în vedere cuantumul sumei, a cărei executare ar provoca reclamantei dificultăţi majore privind plata drepturilor salariale angajaţilor şi chiar intrarea în incapacitate de plată, având în vedere debitele scadente.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, pentru soluţionarea cererii de suspendare, Curtea de apel a avut în vedere şi prevederile cuprinse în Recomandarea CM R (89)8 cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, în raport cu care „instanţa poate acorda asemenea măsuri în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia".
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în esenţă pentru următoarele motive:
- Instanţa de fond a încălcat recurentei dreptul la apărare, hotărârea fiind pronunţată cu posibilitatea exercitării recursului în 5 zile de la pronunţare. Astfel se arată că s-a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administraţia este în drept să pornească executarea lor fără a fi necesară intervenţia justiţiei.
A arătat recurenta că suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.
Se arată de asemenea de recurentă că nu se creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi nici nu s-a făcut dovada posibilităţii producerii unei pagube iminente şi care nu ar putea fi înlăturat.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, precum şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:
În ceea ce priveşte dreptul la apărare al recurentei invocat din perspectiva formulării prezentei cereri de recurs, se constată că potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 – hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Calea de atac este prevăzută de lege, astfel că nu are relevanţă că din eroare s-a trecut în dispozitivul sentinţei de fond 5 zile de la pronunţare.
Pe de altă parte, această împrejurare nu a vătămat recurentul, nu s-a invocat tardivitatea introducerii recursului.
Instanţa de fond în mod eronat a apreciat că sunt întrunite condiţiile privind cazul de nelegalitate evident, cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.
În fapt instanţa fondului a făcut doar în general analiza condiţiilor necesare pentru suspendarea actului administrativ fiscal în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a se concretiza cerinţele textului de lege la speţa de faţă.
Astfel se reţine că între motivele invocate de reclamanta F.C.P. SA Ploieşti sunt: - existenţa legii speciale, respectiv Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul şi posibilitatea recunoscută de lege jucătorilor, ca aceştia din urmă să încheie un club sportiv fie o convenţie civilă fie un contract individual de muncă, - prescrierea dreptului la a constata obligaţii de plată pentru anul 2004, - compensarea TVA de plată de restituit.
În ceea ce priveşte prejudiciul iminent s-a învederat de reclamanta – intimată faptul că o eventuală neplată a drepturilor ce se cuvin jucătorilor de fotbal duce la o pagubă care nu ar putea să mai fie recuperată.
În primul rând se reţine că instanţa de fond nu a făcut nici o referire la cele susţinute în cererea sa, de reclamantă.
În al doilea rând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceste motive de suspendare reprezintă în fapt motivele de nelegalitate invocate împotriva actului administrativ fiscal. Or, nu se suprapun aceste motive. Pentru cercetarea motivelor de nelegalitate este necesară o administrare de probe care este incompatibilă cu analizarea condiţiilor de inadmisibilitate într-o cerere de suspendare a executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Această analiză a acestor motive nu ar putea fi făcută într-o cerere de suspendare deoarece instanţa ar trebui să pipăie fondul acţiunii fără a-l prejudeca. Ori motivele privind aplicarea sau nu a unui act normativ, incidenţa prescrierii sau compensarea TVA de plată cu TVA de restituit (pentru care este necesară efectuarea unei expertize de specialitate) nu sunt susceptibile a fi „pipăite" – analizarea lor duce implicit la analiza legalităţii actului administrativ fiscal.
De aceea, Înalta Curte apreciază că nu există în cauză îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa şi pe fond se va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva sentinţei nr. 102 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 232/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
