ICCJ. Decizia nr. 2337/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2337/2011
Dosar nr. 3099/1/2010
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Conţinutul deciziei atacate pe calea revizuirii de faţă
Prin Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 159/F-Cont din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulată de SC A.C. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 159/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea Apel Piteşti a admis acţiunea formulată de SC A.C. SA în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia de impunere din 7 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa Decizia nr. 1753 din 30 martie 2010, atacată pe calea revizuirii de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, mod greşit instanţa de fond în motivarea soluţiei adoptate a invocat considerentele hotărârii judecătoreşti penale (decizia nr. 396/R din 2 iulie 2009 a Tribunalului Argeş) pentru a reţine că suma de 6.624.804 lei, la care s-a calculat T.V.A. nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare şi înregistrare contabilă a contului de produse finite, întrucât prin această hotărâre penală nu s-a stabilit că fapta nu există.
Din analiza actelor aflate la dosar, instanţa de control judiciar a reţinut că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006 societatea a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate şi nelegale între conturile de activ reprezentate de contul 345 „Produse finite” şi contul 212 „Construcţii”, respectiv contul 231 „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale ale societăţii, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operaţiune, încălcând astfel prevederile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Concluzionând, instanţa investită cu soluţionarea recursului a constatat că, în speţă, nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societăţii ci despre greşita aplicare a legislaţiei fiscale, care este producătoare de consecinţe juridice şi fiscale
2. Motivele şi temeiul cererii de revizuire promovată
Revizuenta SC A.C. SA a formulat la data de 13 aprilie 2010 cerere de revizuire a Deciziei nr. 1752, pronunţată la data de 30 martie 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul arătat, arătând că temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Solicitând, ca urmare admiterii cererii de revizuire, schimbarea în tot a Deciziei nr. 1752/2010 şi în principal, admiterea recursului formulat de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti în vederea efectuării unei noi expertize contabile, iar în subsidiar respingerea ca netemeinic şi nelegal a recursului formulat de aceleaşi intimate şi de menţinere a sentinţei nr. 159/2009 a Curţii de Apel Piteşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, revizuenta în contextul prezentării istoricului litigiului, a înfăţişat în esenţă următoarele argumente.
Prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea, după pronunţarea hotărârii irevocabile, a unui înscris doveditor nou care nu a putut fi prezentat anterior în faţa instanţei de recurs, din motive mai presus de voinţa revizuentei.
Înscrisul nou ce stă la baza revizuirii este reprezentat de declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală de către consultantul fiscal P.L. în cadrul dosarului penal nr. 2998/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung la data de 20 noiembrie 2009, în faza procesuală a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale prin care aceasta infirmă practic concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în faţa Curţii de Apel Piteşti, ce a stat la baza pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei ce formează obiectul revizuirii de faţă.
Revizuenta a reiterat în cuprinsul cererii sale motivele pentru care instanţa de recurs, admiţând recursul formulat de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, a modificat hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii societăţii revizuente, cu referire amplă la argumentul esenţial şi determinant avut în vedere în acest sens, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat de către consultantul fiscal P.L.
S-a mai arătat că înscrisul nou depus demonstrează infirmarea de către chiar consultantul fiscal P.L., în declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală a celor reţinute în raportul său de expertiză, prin aceea că se arată că, „diminuarea soldului contului de produse finite cu suma de 6.624.804 RON a fost efectuată pentru a pune de acord inventarierea faptică a produselor finite, la care nu s-au înregistrat diferenţe cantitative cu soldul scriptic valoric din contabilitate”, deşi în raportul de expertiză depus în dosarul instanţei se reţinuse tocmai contrariul. Drept urmare, o atare situaţie neconformă însă cu susţinerile iniţiale ale consultantului fiscal, a fost reţinută şi de către instanţa de recurs care în esenţă a apreciat că există o lipsă în gestiune în situaţia concretă a cauzei şi nu o simplă înregistrare greşită în contabilitate, fără corespondent în realitate.
Revizuenta a arătat că acest înscris nou care, dintr-o imposibilitate obiectivă datorată unei împrejurări mai presus de voinţa sa, respectiv lipsa accesului la actele din dosarul de urmărire penală privind-o pe d-na P.L. în faza secretă şi necontradictorie a actelor premergătoare, nu a putut fi prezentat instanţei de recurs, mai cu seamă că nici nu a fost cunoscută existenţa acestuia, este apt a produce efecte juridice şi totodată trebuie coroborat celelalte mijloace de probă administrate în cauză cu consecinţa lipsirii de efecte a raportului de expertiză ce a stat a baza pronunţării soluţiei în recurs.
În fine revizuenta, a mai arătat că această declaraţie a d-nei expert P.L. se impune a fi examinată în contextul întregului probatoriu ce analizează din punct de vedere organic constatările organelor de control fiscal avute în vedere cu ocazia pronunţării soluţiei pe fond de către Curtea de Apel Piteşti.
În condiţiile în care, din toate aceste probe, ca şi din poziţia expertului judiciar este evidentă, cel puţin eroarea comisă în raportul de expertiză efectuat în faza soluţionării cauzei în faţa primei instanţe, rezultă că un astfel de raport nu poate sta la baza judecării recursului, reţinerile consultantului fiscal fiind contrare adevărului dar şi actelor contabile ale societăţii. Astfel, unica soluţie de îndreptate a hotărârii nelegale pronunţate de către instanţa de recurs care în mod obiectiv nu a putut cunoaşte poziţia d-nei P.L., este în opinia revizuentei aceea de a se dispune admiterea căii extraordinare de retractare şi de schimbare a deciziei ce face obiectul revizuirii, în principal, prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond ce urmează a completa probatoriul prin efectuarea unei noi expertize contabile.
3. Încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de încuviinţare în principiu a cererii de revizuire formulată de SC A.C. SA.
În cauza de faţă, la data de 7 decembrie 2011, prin Încheiere interlocutorie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a examinat admisibilitatea cererii de revizuire de faţă prin raportare la temeiul de drept invocat de revizuentă şi faţă de excepţia inadmisibilităţii ridicată de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
S-a reţinut, pe temeiul de drept invocat, că exigenţele legale ale ipotezei reglementată de textul legal mai sus arătat sunt satisfăcute, în condiţiile în care în discuţie este un înscris nou, ce nu a fost utilizat în procesul finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înscris preexistent care nu a putut fi înfăţişat de revizuenta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. Totodată s-a arătat că acest înscris are forţă probantă prin el însuşi (filele 109 – 112 dosar revizuire).
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ.
Raportat la conţinutul şi soluţia cuprinse în Încheierea pronunţată la data de 7 decembrie 2010, prin care s-a statuat în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5, teza 1, C. proc. civ., Înalta Curte, verificând îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de lege pentru admiterea cererii de revizuire de faţă, reţine că această este admisibilă şi întemeiată în sensul şi limitele în continuare arătate.
În primul rând este de menţionat, în acord cu cele anterior statuate în cauză, că cererea de revizuire de faţă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că înscrisul invocat de revizuientă mai sus arătat, este nou şi nu a fost depus la dosarul cauzei până în prezent. Drept urmare, acest înscris nu a fost avut în vedere de instanţa de recurs la momentul soluţionării recursului prin Decizia nr. 1752/2010.
Totodată înscrisul invocat în susţinerea revizuirii este datat 12 noiembrie 2009, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa anteriorităţii în raport cu data deciziei instanţei de recurs, pronunţată la 3 martie 2010. Înalta Curte apreciază că este satisfăcută şi cerinţa vizând imposibilitatea prezentării înscrisului doveditor dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, în condiţiile în care s-a dovedit prin probele depuse la dosar (dovada eliberării la data de 30 septembrie 2010 a unei copii de pe declaraţia expertului P.L.) că societatea revizuentă nu avea cum să ia cunoştinţă de existenţa şi respectiv de conţinutul declaraţiei date de d-na expert P.L. în faţa organelor de cercetare penală din cadrul dosarului penal nr. 2098/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung în faza procesuală a efectuării actelor premergătoare a începerii urmării penale, fază procesuală ce nu are caracter public.
În fine, raportat la întregul material probator al cauzei ca şi la motivele cererii revizuirii de faţă, Înalta Curte apreciază că înscrisul în discuţie este şi determinant, în sensul că potenţial, ar fi de natură a atrage o altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de control judiciar în recurs, în sensul în care, în măsura în care pot exista şi numai îndoieli în ceea ce priveşte o astfel de soluţie raportat la valoarea probatorie a înscrisului nou, se impune rejudecarea recursului, în caz contrar motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. fiind în mod evident lipsit de efecte.
Raportat la jurisprudenţa anterioară în materie şi faţă de principiile cristalizate în literatura de specialitate potrivit cu care în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere declaraţiile sau expertizele extrajudiciare ce nu au fost date în faţa organelor abilitate de lege sau nu au fost instrumentate de acestea, în acord cu susţinerile revizuentei, Înalta Curte apreciază că înscrisul nou invocat are caracterul unei declaraţii judiciare, a fost dat în faţa unui organ abilitat de lege şi în plus nu îi poate fi negată, de plano, orice valoare probatorie în condiţiile în care autorul unui raport de expertiză contabilă ce a servit drept temei al pronunţării unei soluţii de către instanţa de recurs, ulterior îşi infirmă practic propria lucrare.
Într-o astfel de situaţie în mod evident pentru a crea societăţii revizuente posibilitatea de a beneficia de o examinare tehnico – contabilă obiectivă, coerentă şi concludentă se impune valorificarea acestui înscris.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât revizuirea ocupă un loc aparte în sistemul căilor extraordinare de atac în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut şi în doctrină o particularitate a revizuirii constă în faptul că retractarea unei hotărâri se poate obţine numai pentru greşeli involuntare săvârşite de instanţă în raport cu starea de fapt reţinută în hotărâre, fie în raport cu unele împrejurări ulterioare.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că înscrisul nou depus este cel puţin de natură a degrada credibilitatea probelor constând în rapoartele de expertiză contabilă şi a arunca o îndoială asupra concluziilor formulate determinând potenţial o eroare involuntară a instanţei de recurs asupra chestiunilor de fapt, în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ. va încuviinţa cererea de revizuire de faţă ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor legale impuse de textul invocat ca temei al cererii de revizuire. În consecinţă, raportat la argumentele mai sus înfăţişate urmează a fi schimbată numai în parte hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în sensul admiterii recursului formulat de recurentele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi al casării acestei sentinţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare, în temeiul art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept ca şi pentru corecta aplicare a legii urmează a dispune completarea probatoriului cu efectuarea unei noi expertize contabile de specialitate, date fiind îndoielile, în mod obiectiv generate în ceea ce priveşte expertiza întocmită de d-na P.L. în cauză. Urmează a se stabili aşadar pe baza unor obiective de expertiză fixate de instanţă şi de părţi, pertinente şi convingătoare, dacă a existat în realitate o lipsă în gestiunea societăţii revizuente sau dacă stocul produselor finite a fost majorat exclusiv scriptic urmarea unor erori de înregistrare contabilă, astfel cum a susţinut revizuenta – intimată.
Desigur că instanţa de rejudecare va putea dispune completarea probatoriului cu orice alte probe pe care le va considera necesare şi utile pentru lămurirea în întregime a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de SC A.C. SA Lereşti împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă în parte hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal după cum urmează:
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în consecinţă casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 231/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 234/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
