ICCJ. Decizia nr. 235/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 235/2011

Dosar nr. 141/64/2009

Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 51/F din 11 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov ca instanţă de fond şi pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta SC I.M.P. SRL Braşov, în contradictoriu cu pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Braşov.

Împotriva sentinţei anterior menţionată, a declarat recurs reclamanta SC I.M.P. SRL Braşov .

La termenul de judecată din 10 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., constatând că nici una dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 18 ianuarie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepţiei de perimare, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ. urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin.(1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de reclamanta SC I.M.P. SRL Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de SC I.M.P. SRL Braşov împotriva sentinţei nr. 51/F din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 235/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs