ICCJ. Decizia nr. 2352/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 4605 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele B.G., C.I., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicitau suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanta I.D.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență, următoarele:
în reținerea cazului bine justificat nu este suficientă invocarea nelegalității unui act administrativ ci este necesar să se dovedească existența unor aspecte de vădită nelegalitate sau de caracter abuziv a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Or, se arată în considerentele sentinței atacate, în cauza dedusă judecății, din examinarea aparenței de legalitate a prevederilor H.G. nr. 737/2010 a căror executare se solicită a fi suspendată, atât din perspectiva indiciilor de nelegalitate invocate, ce vizează încălcarea principiilor constituționale privitoare la independența justiției, separația puterilor în stat și drepturile câștigate, cât și prin raportare la apărările formulate de pârât și intervenient, instanța nu reține existența unor indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a hotărârii Guvernului contestate, având în vedere că aceasta s-a emis pe baza și în executarea Legii nr. 119/2010, iar poziția Curții Constituționale, exprimată prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, a fost în sensul că prevederile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, cu excepția dispozițiilor art. 1 lit. c), prin care se elimină "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale.
în ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, în sensul de "prejudiciu material viitor și previzibil", prima instanță reține că este îndeplinită în cauză, întrucât măsura reducerii drepturilor de pensie efectiv încasate de reclamante, urmare a aprobării metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu, este o măsură de natură să afecteze drepturile și interesele lor legitime și care ar justifica suspendarea executării hotărârii de Guvern contestate.
Cum condiția privind existența unui caz bine justificat nu este, însă, întrunită în cauză, prima instanță a constatat că măsura suspendării executării nu poate fi dispusă, întrucât aceasta impune îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au formulat recurs reclamantele B.G., C.I., ș.a., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, sunt reiterate, în esență, argumentele invocate în fața primei instanțe, recurentele susținând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acțiunii formulate de reclamante îl constituie suspendarea executării H.G. nr. 73 7/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, temeiul de drept invocat fiind dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) referitoare la "pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea", li s-au diminuat substanțial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat.
Examinând aspectele invocate de autoarele cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției "cazului bine justificat", prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
într-adevăr, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepțională în contextul în care acesta beneficiază de prezumția de legalitate, trebuie dovedită, într-o situație concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții "cazul bine justificat'' și "paguba iminentă", prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
In speță, înalta Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiții, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Această situație nu este, însă, de natură a conduce la o altă soluție decât cea recurată, întrucât, cum s-a arătat deja, înalta Curte, la fel ca și prima instanță, nu a constatat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ contestat, care să poată conduce la aprecierea că este îndeplinită condiția referitoare la "cazul bine justificat".
într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M.Of. nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei ample note de fundamentare (f. 128-131 dosar fond), având avizul favorabil al Consiliului Legislativ (f. 132 dosar fond), așa încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operațiunea elaborării și adoptării sale.
De asemenea, verificând sumar concordanta actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurente, înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
în realitate, prevederile legale care le nemulțumesc pe recurente au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1), conform căruia "Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare" și art. 7 alin. (1), potrivit căruia "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare".
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare, a statuat că dispozițiile acesteia sunt constituționale.
Pentru motivele arătate, înalta Curte a reținut că nu există argumente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, recursul a fost respins, ca nefondat, iar sentința atacată menținută, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2351/2011. Contencios → |
|---|
