ICCJ. Decizia nr. 2356/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1107 din 3 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pe care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale, și suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, au fost respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere privind constarea refuzului pârâtului de a soluționa cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost avizată pozitiv de către autoritatea pârâtă, în ședința din 28 septembrie 2009, fiind și aprobată, ulterior, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2968/C din 29 octombrie 2009, astfel încât, sub acest aspect, cererea reclamantului a rămas fără obiect.
Totodată, în temeiul art.18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a obligat pârâtul la plata de daune morale, reținând că lipsa totală de acțiune a autorității a avut ca efect privarea reclamantului de dreptul legal și constituțional de a beneficia de redobândirea cetățeniei române, făcându-l să sufere un prejudiciu moral, datorat sentimentului de nedreptate și frustrare provocat de refuzul pârâtului de soluționare a cererii în decursul unei perioade de 4 ani de zile, întârziere pentru care nu a fost prezentată nicio justificare.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, care reiterează, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe, se arată că în mod greșit a fost admisă cererea reclamantului privind acordarea de daune morale, în condițiile în care s-a constatat lipsa de obiect a capetelor principale ale cererii acestuia.
De asemenea, recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost atribuită competența în materie de cetățenie Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale, celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum se va arăta în continuare.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, se va reține că aceasta nu este întemeiată, întrucât, deși prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost atribuită competența în materie de cetățenie Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin același act normativ s-a prevăzut că "Până la operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției" [art. 19 alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuție, 10 februarie 2010 - M.Of. nr. 93, acțiunea reclamantului se afla deja pe rolul instanței, pe de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea pârâtului cu privire la o cerere formulată încă din anul 2004, când competența în materie aparținea autorității recurente, pe de altă parte.
In ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată că aceasta este fondată, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.
Astfel, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
Cum, în cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, a fost admis recursul formulat și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2325/2011. Contencios → |
|---|
