ICCJ. Decizia nr. 2360/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2934 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a anulat Ordinul nr. 236 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte. Instanța de fond a respins celelalte capete de cerere ale acțiunii, referitoare la reintegrarea reclamantului în funcțiile deținute anterior emiterii actului anulat și la plata despăgubirilor materiale și morale solicitate; de asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S.
Prima instanță a apreciat că excepția este întemeiată având în vedere, pe de o parte, că ordinul contestat nu este emis de această autoritate iar. pe de altă parte, reclamantul nici prin acțiunea principală și nici prin cea precizatoare nu solicita reintegrarea într-o funcție din cadrul M.M.F.P.S. și nici plata unor drepturi pentru exercitarea unei funcții din cadrul acestui minister.
Așadar, reține instanța de fond, se constată că nu există identitate între persoana pârâtului M.M.F.P.S. și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Mai mult decât atât, se arată în considerentele sentinței atacate, potrivit Legii nr. 90/2008, A.N.P.S. se subrogă în toate atribuțiile si responsabilitățile M.M.F.E.S. (în prezent M.M.F.P.S.), preluând si personal din cadrul acestui minister.
Cu privire la fondul cauzei.
Prin Ordinul nr. 236 din 12 octombrie 2009 al președintelui A.N.P.S., reclamantul a fost revocat din funcția de director coordonator al D.M.P.S. Ialomița si s-a dispus încetarea contractului de management încheiat cu acesta.
Arată prima instanță că nu se poate reține că ordinul respectiv este nelegal pentru că emitentul actului nu avea abilitatea legală de a emite acest ordin, deoarece în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 116/2007, A.N.P.S. a preluat atribuțiile M.M.F.P.S. in domeniul prestațiilor sociale si funcționarii care ocupau posturi in legătură cu aceste atribuții; de altfel, și din carnetul de muncă al reclamantului (fila 170 din dosar) reiese că din 1 noiembrie 2008 acesta a avut raporturi de serviciu cu parata A.N.P.S., respectiv A.J.P.S. Ialomița.
De asemenea, apreciază instanța de fond, nu se poate reține nelegalitatea ordinului contestat pentru că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a), art. 61,art. 62,art. 63,art. 73-78 C. muncii, care nu își găsesc aplicarea în cauză.
în opinia primei instanțe, ordinul contestat este, însă, nelegal prin prisma constatării că actul normativ în baza căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale, încetându-și, deci, efectele juridice și atrăgând nulitatea tuturor actelor emise în baza acestuia; un alt motiv de nelegalitate a ordinului contestat este, în accepțiunea instanței de fond, acela că nu conține motivele de fapt, ceea împiedică instanța să cenzureze legalitatea și temeinicia actului.
Cu privire la cererea reclamantului de a fi reintegrat în funcția de director executiv adjunct la A.J.P.S. Ialomița, pe care o deținea înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, prima instanță reține că este neîntemeiată față de faptul că în cauză nu a fost contestată și legalitatea Ordinului nr. 837 din 25 mai 2009.
De asemenea, apreciază prima instanță, nu se poate dispune reintegrarea reclamantului nici pe funcția de director coordonator al D.M.P.S. Ialomița, pentru că o asemenea funcție nu mai există.
Cu privire la capetele de cerere privind acordarea de daune materiale și morale, instanța de fond a reținut că acestea nu sunt întemeiate, reclamantul nefăcând dovada prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între eventualul prejudiciu și emiterea actului contestat.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, în temeiul prevederilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea cererii sale de recurs, reclamantul arată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită legii, în sensul aprecierii greșite a instanței de judecată că ordinul contestat a fost emis de autoritatea competentă și al refuzului de reintegrare în funcție și de acordare a daunelor solicitate.
în motivarea cererii de recurs, pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.
Susține recurenta-pârâtă că, prin ordinul contestat, recurentul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii; autoritatea recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că, pentru aceleași considerente care vor fi arătate în continuare, recursul reclamantului este nefondat iar recursul pârâtei este întemeiat.
Prin Ordinul nr. 837 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, recurentul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator la Direcția de muncă și protecție socială Ialomița, în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Prin ordinul contestat în cauză, nr. 236 din 12 octombrie 2009, s-a dispus revocarea din funcție a recurentului-reclamant și încetarea contractului de management încheiat între părți.
Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III,art. IV,art. V,art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcția publică ocupată de recurentul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.
De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III,art. V,art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod corect apreciind că reclamantul nu mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.
Cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a recurentului-reclamant, cât și cel prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcție și încetarea contractului de management încheiat între părți, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.
într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia recurenta-pârâtă a emis ordinul de eliberare din funcție a recurentului-reclamant, adică O.U.G. nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica cererea recurentului-reclamant de reintegrare în funcția de director coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.
De asemenea, nu este întemeiată nici cererea recurentului-reclamant de reintegrare în funcția deținută anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.37/2009, în condițiile în care, potrivit art. III alin. (2) din H.G. nr. 1384/2009, în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, "Ca urmare a reorganizării Agenției, prin reducerea de posturi și preluarea activității direcțiilor de muncă și protecție socială desființate, încadrarea pe noile funcții și în numărul maxim de posturi aprobat potrivit legii, cu stabilirea drepturilor salariale aferente, se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 329/2009".
în ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor materiale și morale, se va reține că, în condițiile în care obiectul principal al acțiunii s-a constatat a fi neîntemeiat, și acest capăt subsecvent de cerere este, de asemenea, neîntemeiat, urmând soarta principalului.
Referitor la criticile recurentului-reclamant privind celelalte motive de nelegalitate a ordinului contestat, invocate în acțiune și reiterate în cererea de recurs, se va reține că analiza acestora nu se mai impune, fiind de prisos în raport cu motivul ce afectează valabilitatea actului, ca urmare a declarării neconstituționalității actelor normative în temeiul cărora acesta a fost emis.
Pentru considerentele arătate, constatând că soluția instanței de fond este greșită, în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 236 din 12 octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, va fi admis recursul acestei pârâte și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii și acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Pentru aceleași considerente, constatându-se că este nefondat, recursul reclamantului a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2399/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2388/2011. Contencios → |
|---|
