ICCJ. Decizia nr. 255/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.255/2011
Dosar nr. 693/45/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 693/45/2009, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta A.M. a chemat judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi pe preşedintele acestei instituţii, D.D.P., solicitând anularea în totalitate a Ordinului nr. 989 din 13 octombrie 2009 emis de către pârâtă, prin care a fost revocată din funcţia de director coordonator adjunct Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili a Casei Judeţene Pensii Iaşi începând cu data de 14 octombrie 2009 şi repararea pagubelor materiale şi morale cauzate prin emiterea actului administrativ.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 105/2005, excepţii la susţinerea cărora a renunţat în cursul judecăţii.
Reclamanta a arătat că a efectuat procedura prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea ordinului, deşi acţiunea cu care a sesizat instanţa nu se supune acestor exigenţe.
A mai arătat reclamanta că, în urma intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009, raportul său de serviciu în calitate de funcţionar public a încetat, iar în urma participării la concursul organizat de C.N.P.A.S. a fost numită director coordonator adjunct la Direcţia economică, evidenţă contribuabili a Casei Judeţene de Pensii Iaşi.
A susţinut că scopul pentru care s-au dispus destituirile din funcţie este acela de a repolitiza complet structurile deconcentrate ale ministerelor, aducându-se astfel, grave prejudicii calităţii actului de administraţie publică din România, prin reintroducerea ca singur criteriu de promovare în funcţiile de conducere, apartenenţa politică la partidul sau partidele de guvernare.
Prin precizările depuse, ulterior, la dosar, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtelor la revocarea ordinului, repunerea sa în funcţie şi obligarea acestora să-i plătească diferenţa de venituri dintre cele pe care le-ar fi primit în funcţia de Director coordonator adjunct Direcţia economică, evidenţă contribuabili şi cele de care a beneficiat după ce a fost destituită.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, ambele excepţii motivate, în esenţă, pe împrejurarea că reclamanta a înţeles să formuleze acţiunea la instanţa de contencios administrativ fără să aştepte răspunsurile instanţei la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei pârâta a susţinut că ordinul atacat este perfect temeinic şi legal, emis în executarea dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, controlul de legalitate putându-se realiza doar în cadrul controlului de constituţionalitate al ordonanţei de guvern.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 85/CA din 29 martie 2010 a admis acţiunea formulată de A.M. în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
A anulat Ordinul nr. 989 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, de revocare din funcţia de director-coordonator adjunct la Direcţia economică, evidenţă contribuabili a Casei Judeţene de Pensii Iaşi.
A obligat pârâta să repună reclamantă în funcţia deţinută şi să-i plătească diferenţa de venituri dintre cele pe care le-ar fi primit şi cele de care a beneficiat efectiv.
A respins excepţiile invocate de pârât privind prematuritatea şi inadmisibilitatea acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente.
I. Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa a considerat că această excepţie ar putea interveni doar atunci când reclamanta sesizează instanţa înainte de naşterea dreptului la acţiune, lipsa sesizării autorităţii emitente a actului ar fi echivalat cu lipsa unei condiţii a exerciţiului dreptului la acţiune putând conduce la inadmisibilitatea acesteia iar nu la respingerea ca prematură.
II. Relativ la excepţia inadmisibilităţii s-a apreciat că şi această excepţie este neîntemeiată, reclamanta formulând acţiunea în anularea ordinului emis de pârâtă, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 105/2009 excepţie soluţionată de Curtea Constituţională în timpul judecării cauzei.
Ca atacare devin aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu se impunea efectuarea procedurii prealabile.
III. Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator la Direcţia Economică, evidenţă contribuabili a Casei Judeţene de Pensii Iaşi în urma participării la concursul organizat în temeiul OUG nr. 37/2009 şi demisă din funcţia ocupată, iar în baza OUG nr. 105/2009. Această ultimă ordonanţă a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 291/2010 şi Decizia nr. 1623/2009.
În consecinţă, a apreciat instanţa de fond, toate actele emise în baza unei ordonanţe neconstituţionale trebuie să aibă aceeaşi soartă cu actul declarat neconstituţional.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a adus critici hotărârii instanţei de fond atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii de către curtea de apel, cât şi pe fondul cauzei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, a susţinut că Ordinul nr. 989/2009 a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009, art. IV potrivit cărora „funcţiile publice, funcţiile publice specifice posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de coordonator al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, precum şi ale celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţă, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează."
De asemenea, prevederile art. VIII din aceeaşi ordonanţă stipulează că persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute mde lege, iar contractele de management educaţional, respectiv contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei îşi produc efectele până la expirarea unui motiv legal de încetare sau reziliere, în anumite situaţii speciale (desfiinţarea postului reprezintă un motiv legal de încetare).
Ca atare, măsura luată de autoritatea emitentă este legală şi temeinică.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 989 din 13 octombrie 2009, emis de conducătorul autorităţii pârâte, s-a dispus încetarea contractului de management încheiat între părţi, potrivit prevederilor OUG nr. 105/2009.
Temeiul juridic al actelor contestate îl constituie, în principal, prevederile OUG nr. 105/2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art .III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009, arătând, în esenţă, ca modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009, care a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Or, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a judeţului Galaţi se consideră a fi desfiinţată,instanţa de fond în mod greşit apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Drept urmare, cum situaţia de neconstituţionalitate ivită ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcţie a intimatului-reclamant, cât şi cel prin care s-a dispus încetarea acestui act şi a contractului de management încheiat între părţi, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 85/CA din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de A.M. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2613/2011. Contencios → |
|---|
