ICCJ. Decizia nr. 2613/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2613/2011
Dosar nr. 5118/2/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 iunie 2010, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României şi cu Primul Ministru:
1. Suspendarea în totalitate a HG nr. 351 din 14 aprilie 2010 şi a Deciziei Primului Ministru E.B. nr. 142 din 14 aprilie 2010 publicate în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010, a Ordinului Secretariatului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 prin care i s-a stabilit salariul aferent funcţiei de Inspector Guvernamental gr. II, suspendarea HG nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care a fost numit cu caracter temporar dl. B.A.C. în funcţia de subprefect al Judeţului Dolj, funcţie de pe care a fost mutat, ca urmare a impunerii mobilităţii, şi revenirea la situaţia anterioară aplicării acestor acte administrative.
2. Anularea în totalitate a HG nr. 351 din 14 aprilie 2010 publicată în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010 şi revenirea la situaţia anterioară emiterii acestui act administrativ.
3. Anularea în totalitate a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 publicată în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010 şi revenirea la situaţia anterioară emiterii acestui act administrativ.
4. Anularea Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 prin care i s-a stabilit salariul aferent funcţiei de Inspector Guvernamental gr.II.
5. Anularea în totalitate a HG nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care a fost numit cu caracter temporar dl. B.A. în funcţia de subprefect al judeţului Dolj, ca urmare impunerii mobilităţii, şi revenirea la situaţia anterioară.
6. Obligarea autorităţii pârâte şi a persoanei fizice E.B., care a elaborat şi semnat actul, la plata unor despăgubiri materiale reprezentând diferenţa între cuantumul salariului la care era îndreptăţit în funcţia de subprefect şi cel pe care îl primeşte pentru funcţia de inspector guvernamental gr. II până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Obligarea autorităţii pârâte şi a persoanei fizice E.B., care a elaborat şi semnat actul, la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 80.000 lei, actualizate cu indicele de inflaţie la data păţii.
Primul Ministru al României a formulat întâmpinare solicitând anularea acţiunii pentru lipsa timbrajului, respingerea ei ca lipsită de interes. De asemenea s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului ministru pentru capetele de cerere care se referă la anularea unor acte care nu au fost emise dea ceasta instituţie. în ceea ce priveşte cererea de suspendare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea ei, întrucât Legea nr. 188/1999 nu prevede posibilitatea unei astfel de suspendări. De asemene, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004. In ceea ce priveşte anularea actului, intimatul arată că Decizia a fost emisă în executarea unei hotărâri de Guvern prin care s-a hotărât aplicarea mobilităţii în cazul reclamantului. Aplicarea mobilităţii nu este condiţionată de acordul înaltului funcţionar public şi activitatea sa urmează să se desfăşoare la nivelul judeţului Dolj.
Referitor la cererea de plată a unor despăgubiri materiale şi morale intimatul arată că nu este aplicabilă Legea 554/2004 şi nu există legătură de cauzalitate între actul primului Ministru şi prejudiciul pretins de reclamant. De asemenea, se arată că Primul Ministru nu are personalitate juridică şi răspunderea membrilor Guvernului este reglementată de o lege specială privind responsabilitatea ministerială. în plus, raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat ca urmare a faptului că acesta s-a aflat în concediu medical. Daunele morale nu pot fi acordate, în condiţiile în care legea specială reglementează răspunderea doar pentru prejudiciile materiale produse funcţionarului public.
Guvernul României a formulat întâmpinare solicitând anularea acţiunii pentru lipsa timbrajului, respingerea ei ca lipsită de interes. De asemenea s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului pentru capetele de cerere care se referă la anularea unor acte care nu au fost emise dea ceasta instituţie. In ceea ce priveşte cererea de suspendare, intimatul invocă inadmisibilitatea ei întrucât Legea 188/1999 nu prevede posibilitatea unei astfel de suspendări. De asemenea s-a solicitat respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 şi art. 15 din Legea 554/2004. In ceea ce priveşte anularea actului, pârâtul a arătat că mobilitatea a fost aplicată pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice şi ca urmare a aparatului de lucru al Guvernului iar aplicarea mobilităţii nu este condiţionată de acordul înaltului funcţionar public şi activitatea sa urmează să se desfăşoare la nivelul judeţului Dolj.
Referitor la cererea de plată a unor despăgubiri materiale şi morale intimatul pârâtul a arătat că nu este aplicabilă Legea 554/2004 şi nu există legătură de cauzalitate între actul Guvernului şi prejudiciul pretins de reclamant. De asemenea, a susţinut că răspunderea membrilor Guvernului este reglementată de o lege specială privind responsabilitatea ministerială. In plus, raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat ca urmare a faptului că acesta s-a aflat în concediu medical. Daunele morale nu pot fi acordate, în condiţiile în care legea specială reglementează răspunderea doar pentru prejudiciile materiale produse funcţionarului public.
În cauză a formulat cerere de intervenţie Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca iniţiator al actelor atacate. în susţinerea cererii de intervenţie s-a arătat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor şi actele atacate au fost emise în mod legal în temeiul normelor privind mobilitatea înalţilor funcţionari publici.
B.A.C. a formulat, de asemenea, o cerere de intervenţie, arătând că a fost numit prin HG 409 din 28 aprilie 2010 în funcţia publică de subprefect al judeţului Dolj. Pe fond, intervenientul a arătat că actele atacate s-au întemeiat pe dispoziţiile legale privind mobilitatea înalţilor funcţionari publici.
Printr-o cerere precizatoare reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind anularea şi suspendarea HG nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care intervenientul B.A.C. a fost numit temporar în funcţia de subprefect al judeţului Dolj ca urmare a emiterii HG nr. 678 din 14 iulie 2010 prin care această numire temporară a încetat.
Printr-o notă precizatoare Guvernul României a arătat că cererea reclamantului nr. 20/8080/DNA din 22 aprilie 2010 a fost soluţionată favorabil prin Decizia Primului Ministru nr. 217 din 30 august 2010 şi în perioada 24 mai 2010-30 iulie 2010 reclamantul a fost în concediu medical iar în perioada 02 august 2001-31 august 2010 a fost în concediu de odihnă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3473 din 21 septembrie 2010 a respins excepţiile invocate.
A admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâţii PRIMUL MINISTRU E.B. şi GUVERNUL ROMÂNIEI şi intervenienţii B.A.C. şi MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR şi a dispus suspendarea HG nr. 351 din 14 aprilie 2010, a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 şi a Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Totodată, prin aceiaşi sentinţă a anulat actele atacate şi a obligat Guvernul României la plata diferenţei de drepturi salariale între funcţia de subprefect şi funcţia de inspector guvernamental Gr. II.
A respins cererea de plată a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
1. Referitor la excepţiile invocate:
In ceea ce priveşte timbrajul, Curtea a constatat că cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.
In ceea ce priveşte lipsa de interes curtea reţinut că raporturile de serviciu ale reclamantului au fost modificate în ceea ce priveşte felul muncii, locul muncii şi indemnizaţia (în sensul diminuării ei) astfel încât reclamantul, în măsura în care se consideră vătămat prin aceste acte are un interes de a înlătura efectele acestora prin anularea lor.
Relativ la calitatea procesuală pasivă a Primului ministru Curtea constată că deşi s-au formulat mai multe capete de cerere împotriva mai multor pârâţi nu trebuie să se înţeleagă că fiecare capăt de cerere trebuie soluţionat în contradictoriu cu toţi pârâţii. Este o problemă de interpretare a voinţei reclamantului într-un sens logic, respectiv în sensul că fiecare capăt de cerere trebuie soluţionat cu pârâtul care are calitate procesuală pasivă ca emitent al actului. In ceea ce priveşte Decizia Secretariatului General al Guvernului Curtea a constatat că această structură reprezintă o parte din aparatul de lucru al Guvernului astfel încât cererea de anularea a acestei decizii se judecă în contradictoriu cu Guvernul României.
2. In ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare a actelor atacate curtea a constatat că legea specială, respectiv art. 317 din Legea 188/1999 prevede în mod explicit faptul că se completează cu reglementările administrative în măsura în care nu sunt incompatibile cu legislaţia specifică funcţiei publice. In aceste condiţii sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea actului administrativ.
3. Pe fondul acţiunii prima instanţă a reţinut că actele atacate nu sunt motivate în mod corespunzător.
Motivarea hotărârii de aplicare a mobilităţii se reduce la trimiterea pe care emitentul o face la dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 şi la dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. c) din HG 341/2007.
„Referat de aprobare" întocmit de Ministrul administraţiei şi internelor, existent la dosar nu conţine o motivare a măsurii de aplicare a mobilităţii în cazul reclamantului ci face o trimitere generică la programul de Guvernare şi la necesitatea luării unor măsuri organizatorice pentru asigurarea capacităţii de coordonare şi armonizare a acţiunilor la nivel central, regional, sau local de către inspectorii guvernamentali.
Or, a reţinut prima instanţă, motivarea unui act administrativ reprezintă o condiţie de validitate a actului, fiind o garanţie a faptului că autoritatea publică nu a acţionat în mod arbitrar. în lipsa motivării instanţa de judecată nu poate verifica dacă actul a fost emis în condiţiile legii şi dacă autoritatea publică a acţionat în limitele marjei de apreciere care îi este recunoscută.
Şi în ceea ce priveşte suspendarea actelor, curtea a constatat că existenţa cazului bine justificat rezultă din chiar soluţia de anulare a actului şi paguba iminentă este evidentă în condiţiile în care prin modificarea raporturilor de serviciu s-a modificat felul muncii (reclamatul fiind obligat, deci, pe perioada de aplicare a actului să presteze o altă muncă), locul muncii (reclamantul fiind în situaţia de a presta munca în altă localitate) şi indemnizaţia reclamantului.
În ceea ce priveşte cererea de plată a diferenţelor dintre indemnizaţia de inspector guvernamental şi subprefect Curtea a apreciat că prin aplicarea mobilităţii şi mutarea reclamantului din funcţia de subprefect în funcţia de inspector guvernamental s-a operat o diminuare a drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, Guvernul României, ca emitent al actului de aplicare a mobilităţii fiind ţinut să repare prejudiciul ce decurge din această diminuare a drepturilor salariale.
Relativ la daunele morale instanţa de fond a constatat că acestea nu au fost dovedite, mai ales în condiţiile în care reclamantul a fost o lungă perioadă de timp în concediu medical astfel încât actele atacate nu au putut produce efecte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Ministerul Administraţiei şi Internelor, la judecarea în fond a cauzei, a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa atacată cu recurs, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamant, a dispus suspendarea HG nr. 351 din 14 aprilie 2010, a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 şi a Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei precum şi anularea actelor administrative atacate şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata diferenţei de drepturi salariale între funcţia de subprefect şi funcţia de inspector guvernamental Gr. II.
Potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ. "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea, însăşi apel sau recurs."
Or, Guvernul României, pârâtul pentru care Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cererea de intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., nu a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3473 din 21 septembrie 2010.
Rezultă aşadar, că recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor este inadmisibil, în cauză fiind incidente prevederile art. 56 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 3473 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2617/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
