ICCJ. Decizia nr. 2620/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2620/2011
Dosar nr. 9797/2/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1620 din 2 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actele anexă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotă ţâri.
Totodată a obligat pârâtul să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 43 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că din analiza prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 şi a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, rezultă, fără echivoc, că examinarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităţilor pe care ea le implică, respectiv în speţă, primirea cererii de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent, înaintarea cererii către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei,soluţionarea cererii etc.
Or, a apreciat Curtea, reclamantul a formulat la data de 26 septembrie 2006 cu revenire la data de 26 mai 2009, cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, iar pârâtul nu i-a răspuns în sensul stabilirii unei date concrete.
Curtea a constatat că, în raport de exigenţele prevederilor legale indicate anterior, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar în condiţiile existentei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că faţă de împrejurarea că există un răspuns administrativ al MAE ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat şi, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a realizării unui drept sau interes legitim.
Justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii învederate de reclamant (programarea datei pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei) nu poate atrage condamnarea autorităţii administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile delictuale) sancţionează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăţie) şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii (prezumat relativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiţionarului).
Corect este să menţionăm că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător fată de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
De aceea, recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei şi de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorităţii lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.
„Termenul rezonabil" de soluţionare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata.
Pe de o parte, instanţa nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la stabilirea datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispoziţiilor normative scrise) şi este inacceptabil ca instanţa română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon.
Recurentul mai menţionează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Recurentul a mai susţinut că, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 147/2008 ce a fost aprobată prin Legea nr. 171/2009, la alin. (3) legiuitorul a înţeles a formaliza/norma situaţia de fapt ce se regăseşte la unele secţii şi oficii consulare ale României în străinătate sub aspectul soluţionării acelor situaţii în care numărul solicitanţilor este mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului. Astfel, legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăşi 30.000 de dosare, iar în baza de date a Secţiei Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 30.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei.
În ceea ce priveşte eforturile M.A.E. de a găsi soluţii „de lege ferenda" menţionează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, potrivit căreia, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţeniei din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
În fine a arătat că determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
In cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - 26 septembrie 2006 cu revenire la data de 26 mai 2009 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1620 din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2619/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2621/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
